Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Pavel Filip, la un an…

Pavel Filip, la un an de la evenimentele din iunie 2019: Acest trecut nu ne reprezintă

Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip, dă asigurări că formațiunea pe care o conduce s-a schimbat și „trecutul nu ne reprezintă”. El susține că democraților li s-ar propune sume „grase” pentru a părăsi formațiunea, iar ofertele ajung deja și la sume de „șase zerouri”.

„Exact acum an, PDM intra în cea mai grea perioadă a sa. Am înțeles și am conștientizat între timp,împreună cu colegii, greșelile care s-au făcut în trecut și din cauza cărora oamenii buni din partid au avut de suferit, iar astăzi condamnăm cu fermitate acest partid al PDM. Acest trecut nu înseamnă PDM, nu ne reprezintă, nu putem pune un semn de egalitate între PDM și câțiva oameni care, într-o anumită perioadă, au luat decizii în numele întregii echipe. În tot acest timp, PDM a fost supus unor atacuri fără precedent nu doar din partea puterii de atunci, ci și din partea celor care mai ieri stăteau la cârma partidului. S-au făcut încercări disperate de a prelua înapoi conducerea partidului. S-au făcut presiuni asupra mea înainte, dar și după ce am primit de la colegi încrederea și mandatul de președinte. Aceste forțe și-au folosit cu iscusință toate instrumentele aflate la îndemână. Un instrument fin a dat start sezonului de achiziții iarnă-primăvară și câțiva deputați au înțeles brusc că se simt mai proeuropeni sau că hoții de miliarde îi reprezintă cei mai bine. Au început să curgă ofertele pentru deputați, primari, consilieri, fără număr: câteva sute de mii ca să treci la Candu, ceva mai mult ca să treci la grupul Șor, de parcă ar exista vreo diferență. Zilnic, primarii, consilierii, deputații noștri au fost terorizați cu sume grase să părăsească partidul și să se alăture la una dintre aceste două organizații, care, de fapt, sunt același grup. Unii, mai slabi de fire, au lăsat echipele din teritoriu, au luat banii și au plecat. Dacă până acum vorbeam de oferte de sute de mii, iată că zilele acestea disperarea a ajuns și la șase zerouri. Când ai la dispoziție aproape un miliard, ce înseamnă un milion, două de cheltuială? Agonia că, după atâtea cheltuieli, a mai rămas de scos vreo doi-trei deputați ca să arunci țara în haos îi face să ridice prețul. Voi spune tranșant că pețitorii care umblă prin țară în pelerinaj pe la echipele din teritoriu sunt, apropo, printre alții, Vladimir Cebotari și Marina Tauber, fiecare, reprezentând câte un stăpân, au primit indicații să mărească tempourile”, menționează politicianul

El a adăugat că PDM „s-a rupt de trecut”, iar „furtul miliardului, invalidarea alegerilor, cumpărarea deputaților nu ne reprezintă”.

În același timp, democratul a anunțat că fracțiunea sa va înainta un proiect care să condamne acțiunile de corupere a deputaților și traseismul politic.