Două proteste şi trei observaţii
Al cui protest e mai sincer? Întrebarea nu ar avea sens în condiţiile unei mişcări generale de protest care ar antrena toţi cetăţenii ţării nemulţumiţi de actuala guvernare. Dacă agricultorii ar protesta alături de funcţionari, alături de muncitori şi clasa medie urbană, dacă socialiştii pro-ruşi ar fi umăr la umăr cu pro-europenii. Ei însă nu-s. Şi au depus, în ultimul an, eforturi enorme împotriva constituirii unui front comun de protest.
Ba socialiştii au declarat, că Platforma DA ar fi o mişcare plătită de americani sau de alte forţe externe. Ba liderii Platformei DA au ţinut să strige că nu vor protesta alături de socialişti, că ultimii ar fi nişte adversari ai ţării. Această luptă între protestatari pe tema ”al cui protest e mai adevărat” le face însă de minune jocul partidelor de la guvernare.
Pe termen scurt, această luptă generează talk-show-uri şi intervenţii în presă interesante. Pe termen lung, ea îndepărtează de la protest oamenii care şi-ar fi dorit un front de protest general care ar fi adunat o comunitate eclectică de segmente sociale diferite, de la agricultori la studenţi şi de la pro-vestici la pro-estici în jurul unui scop comun: reformarea profundă a guvernării ţării.
Am văzut pe la sfîrşitul săptămânii precedente, că o co-existenţă a opţiunilor diferite de protest e posibilă: în PMAN apăruse un cort unionist care şedea alături de un alt cort al partidului ”pro-rusesc” ”Casa Noastră” al lui Grigore Petrenco şi toate împreună îşi găseau locul între alte corturi ale Platformei DA. Înţeleg că e dificil să acomodezi laolaltă lideri precum Dodon, Usatîi, Cheianu şi Năstase, dar revolta ar fi avut de câştigat dacă măcar s-ar fi încercat să se muncească la o platformă de protest comună. Făcut în condiţii de maximă transparenţă, acest proces ar fi scos la iveală sinceritatea intenţiilor liderilor ambelor mişcări. Ei însă au preferat să-şi organizeze fiecare protestul său.
Protestele din provincie: prea târziu şi prea puţin. Platforma DA a ieşit, în sfîrşit, în ţară: duminică câteva zeci de oameni au protestat la Bălţi, Făleşti, Cahul şi Călăraşi după ce, anterior, alte câteva zeci au protestat la Teleneşti şi Ştefan Vodă.
Actul de protest trebuie neapărat extins la scara întregii ţări aşa încât să adune împreună nemulţumirile şi revendicările tuturor cetăţenilor (şi mai ales a celor de la ţară vocea cărora este, de obicei, ignorată). Coborârea protestului dinspre capitală spre provincie vine, însă, prea târziu.
În fapt, Platforma DA a făcut lucrurile exact în ordinea inversă decât trebuia. În loc să lucreze încă din iarnă în satele şi oraşele ţării şi să creeze structuri – cluburi de discuţii, reţele, asociaţii, lideri locali – care ar fi constituit scheletul unui viitor protest care ar fi ajuns într-un final şi la Chişinău, liderii Platformei au organizat o adunare de câteva zeci de mii de oameni în Chişinău, iar apoi, când au văzut că protestul din PMAN scade, s-au apucat în grabă să mobilizeze oamenii din provincie.
Dacă era nevoie de o ilustraţie a faptului că protestul din faţa guvernului nu e decât o mişcare urbană, cu revendicări politice ce exprimă interesele unui grup redus de inşi (foşti politicieni, intelectuali nostalgici, jurnalişti, tineri), care e condusă de un grup auto-proclamat de lideri ai mişcării şi care nu a elaborat un program coerent de revendicări sociale şi economice, protestele recente din PMAN au oferit această ilustraţie cu prisosinţă.
Revendicările sociale: cumva altădată! Am aşteptat cu ceva nerăbdare protestul partidelor care-şi zic ”de stânga” (ridicolul situaţiei este că o mişcare fondată de un oligarh, Renato Usatîi, a ajuns să fie considerată a fi de stânga). E vorba de Partidul Socialiştilor al lui Igor Dodon şi Partidul Nostru al lui Renato Usatîi.
Am fost plăcut surprins de inventivitatea organizatorică a celor două partide – au trecut cu succes peste aiureala că primăria Chişinău le-a interzis să protesteze ieri în faţa Parlamentului (şi-au instalat corturile când şi cum au avut chef), au scos în evidenţă ipocrizia pretenţiilor reprezentanţilor celuilalt protest de a fi unicele voci ale protestului general. Şi cam atât. Lista comună de revendicări este aproape sută la sută copie din lista de revendicări a Platformei DA: compusă în temei din demisii şi alegeri anticipate. Lipsesc total revendicările sociale şi economice. Ca şi cum, demisia şefului CEC sau a celui de la CCA ar soluţiona în vreun fel faptul că agricultura moldovenească e sub-subvenţionată cronic, că sistemul de sănătate e subfinanţat, la fel ca şi cel al educaţiei etc.
La întrebarea: Demisia? Bun, şi ce facem mai departe? protestul socialist-usatist, la fel ca şi cel al Platformei DA, nu are un răspuns.
Vitalie Sprânceană, Platzforma.md
