Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cine sunt cei doi membri…

Cine sunt cei doi membri ai PDM înaintați în Comisia de anchetă pentru investigarea fraudei bancare

Foto: privesc.eu

Pentru că au lipsit de la ședința Parlamentului din 10 iunie, atunci când a fost aprobată hotărâre de constituire a unei Comisii de anchetă pentru investigării fraudei bancare, Partidul Democrat a înregistrat în Parlament o hotărâre prin care înaintează doi deputați democrați în comisia respectivă.

„Dat fiind că fracțiunea PDM nu a participat la acea ședință nu am avut posibilitatea să înaintăm membri în această comisie. În baza deciziei fracțiunii PDM, s-a hotărât să participăm activ la lucrările acestei comisii”, se menționează în nota informativă a hotărârii înregistrate de PDM în Parlament.

Astfel, Partidul Democrat îl înaintează în această comisie pe fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, dar și Vladimir Cebotari.

În prezent, din cadrul comisiei fac parte trei din partea PSRM (Vladimir Golovatiuc, Adrian Lebedinschi și Vladimir Țurcan), dar și trei deputați din partea Blocului ACUM (Alexandru Slusari, Dumitru Alaiba și Lilian Carp).

Rectificare: Membrii înaintați de PDM sunt Andrian Candu și Vladimir Cebotari, nu și Otilia Drăguțanu, așa cum s-a prezentat inițial în corpul știrii. Cerem scuze pentru greșeala comisă.

Foto: privesc.eu