• Ce spune fostul premier Valeriu Streleț despre situația în care a ajuns Vlad Filat

    Ce spune fostul premier Valeriu Streleț despre situația în care a ajuns Vlad Filat
    vizualizări
    06 august 2018 | 18:02

    Ex-premierul R. Moldova, Valeriu Streleț, susține că nu discută cu Vlad Filat și că nu a cerut nici o întrevedere la locul lui detenție. Întrebat despre motivele pentru care Filat a ajuns în situația în care este astăzi, Streleț consideră că fostul premier a depășit anumite linii.

    „Cred că e un caz de crestomaţie politică. Atunci când un politician îşi asumă rolul de lider naţional, nu trebuie să depăşească anumite linii roşii sfinte, bătute în cuie. Dlui le-a depăşit, în înţelegerea mea. N-o să numesc aceste linii roşii, dar partea tristă e că aceste linii roşii sunt călcate în picioare zilnic, de alţi potentaţi ai zilei şi nimic nu se întâmplă, pentru că ei sunt blindaţi, dotaţi cu instrumente cu care să se auto-apere”, a menționat Valeriu Streleț în cadrul unui interviu pentru ZdG.

    Fostul premier a mai precizat că nu mai comunică nici cu deputații PLDM care au aderat la PD, menționând că foștii săi colegi au fost nevoiți să treacă în partidul democraților fiind șantajați sau convinși cu anumite oferte tentante, ce nu au putut fi refuzate.

    Ce spune Streleț despre actuala guvernare, relația despre PD și PSRM, dar și furtul miliartdului, găsiți în interviul integral realizat de Ziarul de Gardă:

    Vladimir Filat a fost condamnat la 27 iunie 2016 la nouă ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de corupere pasivă și trafic de influențăPoliticianul a fost reţinut pe 15 octombrie 2015, după un autodenunţ al lui Ilan Şor, în care spunea că, pe parcursul mai multor ani, i-ar fi oferit lui Filat mită în sumă de 250 milioane USD. După autodenunţ, procurorul general, Corneliu Gurin, a solicitat ridicarea imunităţii lui Filat. Propunerea a fost votată de 79 de deputaţi. Ex-premierul a fost reţinut pentru 72 de ore, la 18 octombrie 2015, fiind arestat pentru 30 de zile. Mandatul de arest a fost prelungit periodic, până la condamnarea acestuia.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Fostul director al Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței a câștigat un nou mandat la șefia instituției

    Fostul director al Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) a câștigat un nou mandat la șefia instituției. Potrivit informațiilor publicate de către Ministerul Economiei și Infra…
    Fostul director al Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței a câștigat un nou mandat la șefia instituției

    Cehia a expulzat doi diplomaţi ruşi de la ambasadă. Moscova amenință cu măsuri similare

    Cehia a anunţat vineri expulzarea a doi diplomaţi ruşi de la Ambasada Rusiei din Praga. Măsura a fost luată după ce un angajat al ambasadei a răspândit zvonuri despre planuri de otrăvire a trei politicieni cehi…
    Cehia a expulzat doi diplomaţi ruşi de la ambasadă. Moscova amenință cu măsuri similare

    Alte șase persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza noului tip de coronavirus. Numărul deceselor a ajuns la 323

    Încă șase decese au fost confirmate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale(MSMPS), astăzi, 5 iunie, ducând bilanțul morților la nivel național la 323. Potrivit MSMPS, este vorba de: Deces 318: Bă…
    Alte șase persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza noului tip de coronavirus. Numărul deceselor a ajuns la 323

    Alte 229 cazuri noi de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore în R. Moldova

    Alte 229 cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate astăzi, 5 iunie, în Republica Moldova, dintre care 9 în regiunea transnistreană, anunță Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale(MSMPS).  Po…
    Alte 229 cazuri noi de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore în R. Moldova

    Declarație ZdG privind preluarea materialelor de autor

    Ziarul de Gardă este o instituție media care produce zilnic materiale jurnalistice de autor: știri, investigații, interviuri și reportaje, inclusiv în format video. Aceste materiale sunt create de oameni care m…
    Declarație ZdG privind preluarea materialelor de autor

    VIDEO/ Proprietarul unui local din capitală riscă amendă de 75 de mii de lei, după ce a deschis ușile pentru câțiva clienți

    În plină pandemie, un centru de agrement din capitală a decis să-și deschidă ușile pentru unii dintre clienți. Astfel, în condițiile în care potrivit autoritățile, localuri vor putea să-și reia activitatea înce…
    VIDEO/ Proprietarul unui local din capitală riscă amendă de 75 de mii de lei, după ce a deschis ușile pentru câțiva clienți