27 august 1991: Cum a fost votată Declarația de Independență a Republicii Moldova. Discursurile rostite în fața participanților la Marea Adunare Națională
La 27 august 1991 a fost convocată Marea Adunare Națională la Chișinău. Zeci de mii de oameni s-au adunat în centrul capitalei. La tribună au venit înaintașii Mișcării de Renaștere Națională, membri ai Legislativului, care au explicat cetățenilor că în această zi, în Parlament urmează să fie supusă votului Declarația de Independență a Republicii Moldova. Ulterior, a avut loc ședința Legislativului, în cadrul căreia a fost prezentat proiectul Declarației de Independență, iar votul a fost nominal, fiecare parlamentar semnând personal pentru declararea Independenței. Ședința de vot a durat ore în șir, răstimp în care cetățenii au așteptat în fața Legislativului, ascultând la aparate mobile de radio ședința și decizia de vot a fiecărui parlamentar.

La acel moment, Parlamentul avea 380 de deputați. La 27 august 1991 au fost prezenți la sesiune și au votat unanim 278 de parlamentari, 102 dintre ei au lipsit. Parlamentarii absenți erau în majoritate din regiunea transnistreană sau din regiunea găgăuză, dar și membri ai partidului comunist sau agrarian.


După votul unanim al deputaților prezenți la ședința extraordinară, conducerea parlamentului a revenit în Piața Marii Adunări Naționale să proclame Republica Moldova. Declarația de Independență a fost citită în PMAN de către Ion Ungureanu, ministru al Culturii.

Parlamentul Republicii Moldova PROCLAMĂ solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populaţii a Republicii Moldova şi în faţa întregii lumi:
REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL, FĂRĂ NICIUN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI, ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.
În calitatea sa de STAT SUVERAN ŞI INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:
SOLICITĂ tuturor statelor şi guvernelor lumii recunoaşterea independenţei sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, şi îşi exprimă dorinţa de a stabili relaţii politice, economice, culturale şi în alte domenii de interes comun cu ţările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relaţii diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept internaţional şi practicii existente în lume în această materie;
ADRESEAZĂ Organizaţiei Naţiunilor Unite cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în organizaţia mondială şi în agenţiile sale specializate;
CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova.
Alexandru Moșanu, președintele Parlamentului
Fragment din discursul rostit în fața participanților la Marea Adunare Națională:

„Frați și surori, stimați concetățeni, această Mare Adunare Națională, întrunită la chemarea Prezidiului Parlamentului, în conformitate cu cererile repetate ale unor largi categorii ale populației Republicii noastre, în vederea trecerii hotărâte la împlinirea năzuințelor sale de viață liberă și independentă, se constituie într-o adevărată instanță a voinței populare, într-o veritabilă tribună de afirmare a hotărârii nestrămutate de a repune patria în drepturile sale legitime.”
Mircea Snegur, președintele R. Moldova

„Iubite popor, năzuința noastră sfântă spre libertate – unul dintre cele mai scumpe daruri lăsate de Dumnezeu fiecărei suflări omenești – este la un pas de realizare. Peste numai două ore, Parlamentul se întrunește în ședință extraordinară pentru a adopta Declarația de Independență… Acei care timp de cinci decenii ne-au ținut în tindă sau nu mai departe de colțul mesei erau gata oricând să incendieze propria casă numai să nu ne vadă liberi.”
Leonida Lari, scriitoare
„Independența este un cuvânt mare. Suntem o republică hăcuită, dezbinată, fără Bucovina de Nord, fără Basarabia de Sud, în fond, fără ieșire la munte și nici la mare, dar noi totuși ne decidem să ne declarăm Independența. Acest neasemuit de frumos cuvânt înseamnă, în primul rând, integritate teritorială, neatârnare social-economică, neatârnare în relațiile internaționale, securitate și armată națională, vamă națională, transport național.”
Ion Hadârcă, prim-vicepreședintele Parlamentului

„Vreau să vin cu următoarea propunere: de a susține aspirațiile celor care de nenumărate ori au votat și au mers în clipele cele mai grele alături de conducerea Republicii, alături de liderii ei politici, au mers întru susținerea aspirațiilor noastre, începând cu limba, grafia, cu tricolorul, mergând totodată cu cântecul pe buze.
Nu-mi pot imagina un stat independent, având tricolor, având simbolică, având stemă, fără un imn național, de aceea cred că va fi un act de justiție dacă vom asculta părerea celor care au votat astăzi în Piața Marii Adunări Naționale pentru câteva din propunerile principiale în stadiu de realizare aici și propun atenției dumneavoastră următorul proiect de hotărâre.”
Mircea Druc, parlamentar

„Nu vom putea intra în Europa decât numai uniți. Eu nu pot fi independent fără a ști că mă ascultă și maramureșenii, mă ascultă și dobrogenii, și oltenii, și transilvănenii. Unire! Unire! Unire, români de pretutindeni!”
Lidia Istrati, scriitoare, parlamentară

„Bătrâni ai Moldovei, bucurați-vă! Domni și doamne ale Moldovei, bucurați-vă! Părinți ai Moldovei, bucurați-vă! Fete și flăcăi ai Moldovei, bucurați-vă! De azi înainte suntem liberi! Sfântul pământ al Moldovei, de azi înainte, și poporul ei va trăi în bază de drept. Nimic mai sus nu va fi pe pământul Moldovei decât legea. Trăiască democrația! În toate republicile imperiului au biruit puterile democratice. În toate republicile imperiului popoarele sunt libere. Libertate! Prietenie cu popoarele libere! Prietenia cea mare, liberă, din inimă, fără călcâiul imperial! Trăiască poporul!”