Principală  —  Ştiri   —   Oameni/ „E o catastrofă, orice…

Oameni „E o catastrofă, orice fleac se transformă într-o problemă foarte mare, pe care fără mită nu o poți rezolva”

S-a născut și a copilărit la Moscova, unde părinții lui se stabiliseră de mai mulți ani, cu gândul de a aduna un ban și a investi în agricultură acasă, la Borceag, raionul Cahul. Și școala primară a făcut-o în Rusia, după care, în urma pierderii subite a mamei, a revenit cu tata în R. Moldova. Despre perioada în care au locuit la Moscova spune că  sub aspect financiar era mai simplu, dar au simțit întotdeauna că sunt în străinătate. După revenire, din clasa a 5-a, și-a făcut studiile la școala din Borceag, unde a absolvit treapta gimnazială, după care a început să muncească alături de tatăl său, trăind cu visul revenirii la studii.

„Avem livadă de migdale, de nuci grecești, de măr, am avut și viță-de-vie, dar nu o mai avem”, povestește Artur Rusu. Discutăm despre exod, despre părinții săi și despre părinții altor tineri care, la fel ca și ai lui, s-au împrăștiat prin lume în ultimii 30 de ani, cu speranța de a face un ban pentru a trăi mai bine acasă. 

„Tata a plecat din Moldova pe când avea vârsta de 20 de ani. De atunci, timp de 20 de ani a muncit la Moscova ca să poată investi în agricultură aici, acasă. Dar, situația e complicată și nu se deosebește cu nimic de cea a altor migranți care au plecat și încearcă să revină. Noi ne-am străduit și am izbutit să ne ridicăm în picioare. Cu mult efort, astăzi reușim să comercializăm producția noastră”, spune Artur, mândru că, alături de tata, fiind mâna lui  dreaptă, reușește să realizeze visurile de altădată ale părinților săi. 

Un mesaj către autorități

„Vreau să rog persoanele care au cel puțin un pic de stimă față de poporul lor propriu să atragă atenția la viața acestor oameni, mă refer la agricultori, ca ei să poată rămâne acasă;   să îi susțină pe toți cei care doresc un viitor mai bun pentru R. Moldova. Altfel, vom ajunge la situația în care R. Moldova se va ruina”, adresează Artur un mesaj curajos către autoritățile statului. 

El spune că agricultorii se ciocnesc zilnic cu numeroase probleme, cele mai importante fiind lipsa piețelor de desfacere, lipsa unor subvenții suficiente în agricultură ori sărăcirea consumatorilor. „Nu doar noi ne aflăm într-o situație complicată. În aceleași condiții se află circa 85% dintre agricultori, producători care au ales să rămână aici, acasă, pentru a încerca să dezvolte o afacere proprie, pentru a contribui și la prosperitatea acestei țări. Situația e complicată în toate zonele. Să vă spun ce se întâmplă în cazul celor care au plantat livezi de măr, de migdale… Mulți se gândesc să distrugă plantațiile și să plece de aici”, continuă Artur – adolescent ca și vârstă, dar matur în gândire și fapte.

Îl întreb de ce au ales să planteze livezi de nuci și migdale. „Pentru că dacă luăm migdalele, este un produs care în perioada în care noi am plantat livada nu era foarte popular în R. Moldova. Noi am studiat această cultură și am constatat că la noi sunt condiții favorabile pentru creșterea migdalelor. Așa am ales. Astăzi, din sud spre nord, sunt destul de multe plantații de migdale”, spune Artur.

Încerc să aflu ce a fost cel mai greu în viața lui. „Toate, de când mă știu, trăiesc cu greutăți, dar sunt mulțumit pentru asta, deoarece mi-am dezvoltat caracterul, mi-am creat o motivare corectă pentru a avansa în viață. Cunoașteți, probabil, celebra frază: «Vremurile grele creează oameni puternici. Oamenii puternici creează vremuri ușoare. Vremurile ușoare creează oameni slabi. Oamenii slabi creează vremuri grele.» E un lanț”, argumentează Artur, fiind recunoscător tatălui său, care îl învață cele mai prețioase reguli de viață: să fie tare, adică rezistent, să gândească întotdeauna înainte de a lua o decizie și să fie cinstit față de cei care îl înconjoară.

Tânărul amintește că în ultimul timp, tot mai mult se vorbește despre propagandă. El consideră că sursele care aduc dezinformare și denaturează gândurile ar trebui să fie blocate, în schimb fiind promovate idei și acțiuni corecte. 

Despre sine

— Pasiuni?

— Muzica, mai ales chitara. Avem o mică trupă, preferăm să interpretăm piese populare  îmbinate cu rock, cum ar fi „Miorița” în stil rock. Muzica mă tentează, dar am destule motive să rămân în agricultură.

— Ai mulți prieteni?

— Nu, sunt o persoană mai conservativă. Cunosc foarte mulți oameni buni, dar încerc să fac o selecție între cunoscuți și prieteni. E o deosebire foarte mare între aceste două categorii.

— Cum era viața ta în Rusia?

— Străinătate. Mult mai ușor financiar, dar  – străinătate.

— Ce înseamnă binele în concepția ta?

— Să luăm o țară care nu există, distrusă sub aspect economic, politic, cultural. Are această țară inexistentă la prima vedere o ideologie, potrivit căreia ar trebui cineva să o ia sub aripă  ca să-și revină și să fie bine. Eu consider că dacă o țară vrea să se dezvolte, mai întâi ea trebuie să devină puternică și rezistentă ca să devină atractivă pentru cineva. Dar, mentalitatea majorității populației de la noi nu-i permite să perceapă că nicăieri nu va fi bine atâta timp cât nu va fi bine la ei acasă.

— Și cum e o zi de primăvară în viața ta? 

— Muncesc zi de zi alături de tata. Lucrările mai importante încep anume primăvara. În această perioadă curățim copacii, stropim cu îngrășăminte. Livada noastră e ecologică, noi nu o stropim deloc cu chimicate. Doar cu îngrășăminte naturale. Mai greu e în cazul unei boli la copaci care se numește manilioză. E cea când capetele crengilor încep să se usuce, răspândindu-se spre tulpină și până la urmă, se usucă tot copacul. Chiar și cu această boală noi nu luptăm cu chimicale, ci tăiem cu foarfecele crengile afectate. Toate lucrările le executăm în doi cu tata, inclusiv procesarea, ambalarea, comercializarea, deoarece în sat nu mai sunt oameni care ar vrea să muncească.

Migdalele și sănătatea

În general, încerc să am un mod de viață sănătos, fără vicii. Încerc și să mă alimentez sănătos. Și migdalele sunt de mare ajutor în acest sens. De obicei, aleg soiurile mai uleioase, deoarece acestea au tot ce e necesar pentru organismul uman. Pentru cei care se confruntă cu probleme metabolice, cu probleme ale sistemului cardiovascular, migdalele sunt deosebit de benefice. Eu le hidratez timp de 5-6 ore, după care trebuie să le cureți de coajă. De altfel, coaja nu este recomandată celor care au depășit vârsta de 35 de ani, dat fiind că sistemul digestiv e mai slăbit și nu le poate asimila. Pregătesc mai multe remedii – ulei de migdale, lapte de migdale, făină, fulgi, le folosesc în cofetărie. Prefer migdale coapte, fărâmițate și amestecate cu miere. Sunt sănătoase și gustoase”, povestește crescătorul de migdale.

„În sat sunt maximum 10 persoane de vârsta lui tata”

Artur spune că potrivit datelor oficiale, satul său ar fi populat de 1500 de locuitori, în realitate  însă nu sunt mai mult de 600 de oameni. „De vârsta lui tata în sat sunt maximum 10 persoane, restul sunt copii sau deja oameni în etate. Când m-am înscris la școală, în clasă aveam 16 colegi. Până în clasa a 9-a au rămas doar 10, ceilalți, de la un an la altul, au plecat cu părinții din sat. Toți care mai au puteri, care vor să realizeze ceva în această viață, nu aleg să rămână aici”, povestește Artur, explicând că în R. Moldova, orice problemă a-i încerca să rezolvi, te ciocnești de obstacole grele. „E o catastrofă, orice fleac se transformă într-o problemă foarte mare, pe care fără mită nu o poți rezolva”, argumentează adolescentul. Acesta aduce exemplul celor care cresc mere și vor să le exporte pe piețele din afară. „Cunosc persoane care cultivă mere, dar nu le pot exporta din cauza că e multă birocrație în completarea actelor. Bat de la o ușă la alta, depășesc termenul de export, merele se alterează. Din cauza birocrației, oamenii pierd mult timp și mulți bani”, explică Artur Rusu, precizând că „sunt foarte multe situații în care până nu oferi ceva, nimic nu se mișcă din loc.”

„Autoritățile își impun prioritățile, dar mai întâi ar trebui să fie corecți toți laolaltă: să excludă corupția și să mizeze pe stabilitate și punctualitate”, își încheie gândurile Artur.