„Nu poți fi în două tabere”. UE suspendă fonduri destinate Serbiei, anunță Comisara pentru extindere, Marta Kos
Uniunea Europeană a înghețat fondurile din Planul de creștere destinat Serbiei, a declarat Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, acuzând Belgradul de „regresie” în domeniul reformelor judiciare, informează vineri AFP, citată de Agerpres.
Aceste remarci, făcute la o conferință în Elveția, vin după ce parlamentul sârb a adoptat reforme judiciare fără a consulta procurorii, judecătorii, UE sau alte organisme de specialitate. Potrivit criticilor acestor reforme, adoptate în ianuarie, acestea acordă mai multă putere președinților instanțelor judecătorești asupra judecătorilor și elimină garanțiile care asigură independența procurorilor, ceea ce provoacă îngrijorări în cadrul UE și al Consiliului Europei.
„Pentru moment, am suspendat toate plățile în cadrul Planului de creștere, deoarece a existat un regres în domeniul justiției. Până când acest lucru nu va fi remediat, nu vor putea beneficia de sprijin financiar european”, a declarat Kos ca răspuns la o întrebare despre Serbia.
Contactată de AFP pentru a afla dacă a fost luată o decizie oficială cu privire la suspendarea finanțării, Comisia Europeană nu a răspuns.
Planul de creștere, care vizează șase țări din Balcanii de Vest (Albania, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și Serbia), are un buget de 6 miliarde de euro pentru perioada 2024-2027. Acesta este destinat stimulării economiilor și accelerării integrării cu UE. Fondurile sunt condiționate de reforme, în special cele legate de garantarea independenței sistemului judiciar și combaterea corupției.
Serbia a primit prima tranșă de 56,5 milioane de euro la mijlocul lunii ianuarie în cadrul acestui plan, dintr-un total de 1,58 miliarde de euro alocate acestei țări candidate la UE. Kos a criticat și reculul în ceea ce privește statul de drept, democrația și libertatea presei. „Este candidată (la aderarea la UE) de peste un deceniu și, din păcate, observăm un recul”, a adăugat ea, criticând și politica externă a Serbiei.
Serbia rămâne un aliat apropiat al Kremlinului și unul dintre puținele state europene care nu au sancționat Rusia după invazia asupra Ucrainei din februarie 2022. „Nu poți fi în două tabere”, a concluzionat Kos