Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Mitropoliile Basarabiei și Moldovei, gata…

Mitropoliile Basarabiei și Moldovei, gata pentru un dialog instituțional? Ce au convenit ierarhii Antonie și Vladimir

Sursa: Mitropolia Basarabiei

Mitropolitul Antonie al Basarabiei și Mitropolitul Vladimir al Chișinăului și al Întregii Moldove au participat miercuri, 26 august, la ședința solemnă consacrată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței R. Moldova. Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Basarabiei, în cadrul evenimentului, fețele bisericești au avut o discuție „deschisă” despre „necesitatea inițierii unui dialog instituțional între cele două Mitropolii”.

„Cei doi ierarhi și-au exprimat disponibilitatea de a depune eforturi pentru deschiderea unei comunicări directe și constante. Formatul viitoarelor întrevederi, temele prioritare și direcțiile unei posibile cooperări urmează să fie stabilite în perioada următoare.

Această disponibilitate pentru dialog reprezintă un semnal important într-un context bisericesc marcat de tensiuni care au afectat clerici, comunități parohiale și relațiile dintre credincioși. Comunicarea directă și responsabilă poate contribui la depășirea neînțelegerilor și la consolidarea păcii bisericești și sociale”, se arată în comunicat.

Miercuri, 26 august, a avut loc o ședința solemnă consacrată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței R. Moldova. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Parlamentului, Președinției, Guvernului R. Moldova, precum și ai Asociației Obștești „Parlamentul Independenței”, deputați ai primului Parlament, reprezentanți ai corpului diplomatic, ai mediului academic și ai societății civile, ai cultelor religioase, veterani, foști demnitari și reprezentanți ai tinerei generații, potrivit unui comunicat al Legislativului.