Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Mircea Snegur, în ultimul său…

Mircea Snegur, în ultimul său interviu pentru ZdG: „Definitiv pot spune că Putin și rușii lui sunt agresori, sunt ucigași”

Sursa foto: ipn.md

Mircea Snegur, primul președinte al R. Moldova, în ultimul său interviu pentru Ziarul de Gardă a declarat că războiul purtat de Rusia în Ucraina este analog celui din regiunea transnistreană din 1992. Într-un final, Ucraina va cunoaște pacea, iar datorită politicii actualei puteri de la Chișinău privind neutralitatea țării, R. Moldova nu va fi atacată, a mai spus atunci primul șef de stat. 

Mircea Snegur susținea în interviul din 2022 că Ucraina se confruntă cu un război cu Rusia de aceeași natură cu cel care a avut loc în regiunea transnistreană în 1992, „doar că teritoriul nostru e mult mai mic”. 

„E un război pe care eu personal îl condamn, de rând cu toți oamenii, mai ales pentru că noi, acum 30 de ani, am trecut printr-un război similar, doar că nu de aceeași intensitate. Este cunoscut faptul că atunci, cercurile ostile de la Moscova i-au înarmat pe separatiști, i-au susținut militar, logistic și economic. I-au trimis pe poziții cu sub pretextul că ar fi în calitate de instructori. Exact ca și acum – operațiune specială pentru a apăra Lugansk și Donețk. De fapt, ei bombardează toată Ucraina. 

Eu cred că nimeni nu s-a așteptat că Putin va ataca Ucraina în întregime. Se putea gândi că doar va recunoaște așa-zisele republici independente Lugansk și Donețk, își va instala armata rusă acolo (la fel ca și în Transnistria), cu scopul ca să le desprindă cu totul de Ucraina, dar deja se vede ce vrea. Vrea să distrugă Ucraina cu totul, cu pretextul, mi-e și silă să spun ce prostii debitează Putin – „conducere fascistă, ultranaționaliști”. 

„Definitiv pot spune că Putin și rușii lui sunt agresori, sunt ucigași”, a punctat Snegur. 

Potrivit primului președinte, Putin „și-ar dori istorie veșnică”. 

„Poate deplânge Uniunea Sovietică. E greu să înțelegi ce e în capul lui Putin și ce-și dorește cu adevărat, dar cred că o reconstituire a Uniunii Sovietice este practic imposibilă. Lumea s-a civilizat, țările singure își decid soarta”, a mai adăugat Mircea Snegur. 

Primul președinte al R. Moldova, Mircea Snegur, în vârstă de 83 de ani, a decedat în noaptea de miercuri spre joi, 14 septembrie.

Sâmbătă, 16 septembrie, are lor ceremonia de înmormântare a primulului președinte al R. Moldova, Mircea Snegur.

Mircea Snegur s-a născut la 17 ianuarie 1940 în satul Trifăneşti, judeţul Soroca. În anul 1956 a absolvit Şcoala Medie din satul Frumuşica, raionul Floreşti. Studiile superioare şi le-a făcut la Institutul Agricol din Chişinău, pe care l-a absolvit în 1961. A făcut aspirantura la catedra de fitotehnie a aceluiaşi institut (1972). De specialitate este agronom-savant, are titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe agricole.

Potrivit unei biografii publicate pe pagina Președinției, în anii 1961-1968 a lucrat în calitate de agronom şi preşedinte de colhoz în satul Lunga, raionul Floreşti, ulterior a deţinut funcţiile de: director al Staţiei Experimentale pentru Culturile de Cîmp (1968-1973), şef al Direcţiei principale ştiinţă agricolă a Ministerului Agriculturii (1973-1978), director general al Asociaţiei Ştiinţifice de Producţie “Selecţia” şi director al Institutului de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Culturilor de Cîmp din oraşul Bălţi (1978-1981).

În perioada 1981-1985 este prim-secretar al Comitetului Raional Edineţ al PCM. Din 1985 pînă în 1989 deţine funcţia de secretar al CC al PCM.

Din 1989 până în 1990 a activat în calitate de preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM şi de preşedinte al Sovietului Suprem al RSSM. De la 3 septembrie 1990 până la 1 decembrie 1996 a deținut funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.

La 26 martie 1989 este ales deputat în Sovietul Suprem al URSS, a fost deputat în Sovietul Suprem al RSSM de legislaturile a XI-a şi a XII-a, deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIV-a.

A fost preşedinte al Partidului Renaşterii şi Concilierii din R. Moldova. I-au fost conferite mai multe distincţii de stat şi titluri onorifice, de-a lungul timpului.