Principală  —  IMPORTANTE   —   LIVE/ Ședința CSM. Consiliul a…

LIVE Ședința CSM. Consiliul a respins contestația depusă de candidata la funcția de judecător, Ecaterina Borta, împotriva unei hotărâri a Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor

Sursa: captură foto CSM

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a întrunit marți, 13 octombrie, în ședință. Aceștia urmează să examineze 22 de subiecte incluse pe ordinea de zi, printre care concursul pentru suplinirea posturilor vacante de judecător la curțile de apel. Tot astăzi urmează să fie examinată cererea judecătoarei Tatiana Avasiloaie privind anularea suspendării din funcție, în contextul clasării dosarului de îmbogățire ilicită.

UPDATE 15:21 Membrii CSM au anunțat un concurs și pentru suplinirea posturilor vacante de judecător în Colegiul specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău, dar și în completele specializate anticorupție ale Curții de Apel Centru.

UPDATE 15:19 La fel, a fost anunțat concursul pentru suplinirea posturilor vacante de judecător la Curțile de Apel.

UPDATE 15:18 A fost anunțat concursul pentru suplinirea posturilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție.

UPDATE 15:11 Candidaturile judecătoarelor Ludmila Iarmaliuc de la Judecătoria Orhei și Aurelia Andronache de la Judecătoria Edineț au fost acceptate pentru participarea la concursul pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător la Curtea de Apel Nord. Candidatura judecătoarei Svetlana Ghercavîi de la Judecătoria Bălți nu a fost admisă din cauza unei proceduri disciplinare sub formă de avertisment în privința acesteia. 

UPDATE 15:07 Candidaturile judecătorilor Veronica Cuculescu de la Judecătoria Orhei, Mihaela Scripliuc, de la Judecătoria Chișinău și Constantin Chilian, de la Judecătoria Ungheni, au fost declarate admisibile pentru participarea la concursul pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător la Curtea de Apel Centru.

UPDATE 15:04 Candidaturile avocaților Victor Tostogan și Natalia Moloșag înscriși la concursul pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție, au fost admise.

UPDATE 15:01 A fost aprobat regulamentul privind condițiile și criteriile cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru selectarea, evaluarea și desemnarea membrului în Comisia Electorală Centrală din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

UPDATE 15:00 Membrii CSM au decis să înceteze transferul temporar al judecătorului Vitalie Budeci de la Judecătoria Chișinău la Curtea de Apel Centru.

UPDATE 14:47 Tatiana Avasiloaie revine în funcția de judecătoare la Judecătoria Chișinău, după ce a fost scoasă de sub urmărire penală în cauza privind îmbogățirea ilicită. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis, în ședința de marți, 13 octombrie, cererea magistratei de anulare a suspendării din funcție. Astfel, Avasiloaie urmează să fie repusă, conform legii, în toate drepturile de care beneficia anterior.

UPDATE 14:35 CSM a admis demersul Cancelariei de Stat privind avizarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (intervenția specializată, continuitatea protecției victimelor violenței în familie și răspunderea pentru neglijența în serviciu).

UPDATE 14:33 A fost admis demersul Ministerului Muncii și Protecției Sociale privind avizarea repetată a proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (aplicarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în materie de încadrare în muncă și de muncă).

UPDATE 14:30 Cu unele propuneri de îmbunătățire a proiectului, CSM a admis demersul Ministerului Justiției privind avizarea proiectului hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind ținerea Registrului garanțiilor reale mobiliare.

UPDATE 14:27 CSM a respins contestația depusă de candidata la funcția de judecător, Ecaterina Borta, împotriva Hotărârii Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor.

UPDATE 14:11 Este examinată contestația depusă de candidata la funcția de judecător, Ecaterina Borta, împotriva Hotărârii Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor nr. 70/ 26 din 11 septembrie 2026.

UPDATE 14:10 A foat amânată deliberarea și pronunțarea deciziei pe cauza disciplinară respectivă.

UPDATE 14:02 CSM examinează contestațiile depuse de judecătorul Igor Negreanu și Inspecția judiciară împotriva Hotărârii Colegiului disciplinar nr. 12/6 din 24 aprilie 2026.

UPDATE 13:57 Cu 11 voturi „pro”, CSM a decis să amâne deliberarea și pronunțarea deciziei pe cauza disciplinară respectivă.

UPDATE 11:54 Consiliul examinează contestația depusă de judecătorul Igor Negreanu de la Judecătoria Orhei împotriva Hotărârii Colegiului disciplinar nr. 11/6 din 24 aprilie 2026.

„Prin această hotărâre, Colegiul disciplinar i-a aplicat judecătorului o sancțiune disciplinară prevăzută de articolul 4 alin. 1 lit. i din Legea nr. 178 din 2014 cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor și aplicarea sancțiunii disciplinare sub formă de mustrare (…). Vreau să precizez că la 7 aprilie 2025, Inspecția judiciară a înregistrat o sesizare, derivată din informațiile publicate de către un avocat pe rețelele publice asupra unor acte judecătorești emise de către Judecătoria Orhei, sediul Rezina, în demersul administrației instituției penitenciare nr. 17, în interesele condamnaților la pedeapsa închisorii pe viață. Cu referire la condamntul Sinigur, avem raportul Inspecției judiciare, care a reținut că, în baza autosesizării, a calificat faptele judecătorului Negreanu prin aceleași fapte care rezultă din articolul 4 lit. i din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorului (…)”, a declarat membrul CSM, Ion Guzun.

„(…) Temeiul de bază este cel legat de fond, potrivit căruia nici Inspecția, nici Colegiul disciplinar nu au identificat norma imperativă, despre care am învățat la facultate și la care am obținut media 9,5 la licență, susținut la București, și care presupune norma imperativă. Nu am primit un răspuns în această procedură la întrebarea care este norma imperativă (…). Condițiile strict menționate la art. 91 erau îndeplinite, atât în ceea ce privește termenul, cât și realizarea programului de executare a pedepsei și recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiune. Acestea sunt expres prevăzute și erau îndeplinite (…)”, a spus judecătorul Igor Negreanu în fața membrilor CSM.

„Au fost un cumul de factori care mi-au creat convingerea că acest condamnat a pășit pe calea îndreptării”, a mai spus Negreanu.

Oleg Poalelungi, inspector-judecător în cadrul Inspecției judiciare, a cerut CSM-ului să respingă contestația înaintată de către judecător, calificând-o neîntemeiată.

Pe 27 martie 2025, interlopul Alexander Sinigur a fost eliberat din penitenciar. Judecătorul Igor Negreanu de la Judecătoria Orhei a acceptat faptul că după ce i-a fost comutată pedeapsa, din detenție pe viață în 30 de ani de închisoare, condamnatul a ispășit ⅔ din pedeapsă, adică 21 de ani și 3 luni și poate fi eliberat condiţionat de pedeapsă înainte de termen”.  Ulterior, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru ZdG că Alexander Sinigur a fost din nou reținut, pe 3 aprilie, într-un alt dosar. Pe 4 aprilie, Sinigur a fost adus la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), fiind audiat în cadrul noului dosar. Ziarul de Gardă a surprins momentul. Interlopul și-a acoperit fața.

Și interlopul Iurie Radulov alias „Bobior” a fost eliberat din penitenciar pe 10 martie 2025 printr-o încheiere a judecătorului Igor Negreanu. La începutul lunii octombrie 2026, Radulov a fost reținut în Turcia.

UPDATE 11:30 CSM a decis eliberarea din funcție a judecătorilor Garri Bivol și Valentina Garabagiu de la Judecătoria Chișinău, în urma examinării unei hotărâri a Plenului Colegiului disciplinar de pe lângă CSM. Decizia a fost luată cu 8 voturi „pentru” și unul „împotrivă”.

„Plenul CSM hotărăște: se admit în parte contestațiile depuse de membrul CSM, Ion Guzun, de Inspecția Judiciară și de judecătorii Garri Bivol și Valentina Garabagiu împotriva Hotărârii Colegiului disciplinar nr. 3/4 din 27 februarie 2026 a Colegiului disciplinar, emisă în privința acțiunilor judecătorilor Garri Bivol și Valentina Garabagiu de la Judecătoria Chișinău.

Se anulează, în partea ce ține de constatarea abaterilor disciplinare prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. f), k) și l) și de stabilirea sancțiunii sub formă de mustrare, Hotărârea Colegiului disciplinar nr. 3/4 din 27 februarie 2026, emisă în privința acțiunilor judecătorilor Garri Bivol și Valentina Garabagiu de la Judecătoria Chișinău.

Se adoptă, în această parte, o nouă hotărâre, prin care se constată abaterea disciplinară prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. d), e) și p) din Legea nr. 178 din 25 iulie 2014 cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, comisă de judecătorii Garri Bivol și Valentina Garabagiu de la Judecătoria Chișinău, și se aplică sancțiunea disciplinară sub formă de eliberare din funcție. În rest, hotărârea se menține fără modificări. Prezenta hotărâre poate fi contestată la CSJ în termen de 30 de zile (…)”, a declarat președintele CSM, Sergiu Caraman.

Bivol și Garabagiu sunt vizați într-un dosar de trafic de influență, pornit în 2023. Acesta se afla pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău.

Anterior, Garri Bivol a fost eliberat din funcția de judecător după ce Plenul Colegiului disciplinar de pe lângă CSM, la data de 12 decembrie 2025, a examinat două cauze disciplinare intentate în temeiul sesizării Procuraturii Anticorupție. Ambele hotărâri adoptate erau pasibile contestării în fața CSM.

UPDATE 09:55 CSM a intrat în deliberare pentru a pronunța decizia pe marginea contestațiilor depuse de membrul CSM, Ion Guzun, Inspecția judiciară, judecătorii Garri Bivol și Valentina Garabagiu de la Judecătoria Chișinău, împotriva Hotărârii Colegiului disciplinar nr. 3/4 din 27 februarie 2026.

Judecătorii suspendați Valentina Garabagiu și Garri Bivol (soțul acestia, n.r.), de la Judecătoria Chișinău, au fost sancționați disciplinar cu „mustrare”. Decizia a fost adoptată în ședința din 27 februarie a Colegiului disciplinar de pe lângă CSM.

UPDATE 09:47 Cu 11 voturi „pro”, CSM a acceptat raportul Comisiei de evaluare externă privind evaluarea judecătorului Valeriu Curicheru, de la Judecătoria Chișinău, constatând că acesta a promovat evaluarea.

UPDATE 09:35 Este examinat Raportul Comisiei de evaluare externă privind evaluarea judecătorului Valeriu Curicheru de la Judecătoria Chișinău. Magistratul este prezent la ședință.

În septembrie 2026, Comisia de Evaluare a Judecătorilor a anunțat că a finalizat evaluarea magistratului Valeriu Curicheru, de la Judecătoria Chișinău și a constatat că acesta întrunește criteriile de integritate financiară și etică prevăzute de legea privind evaluarea externă. Astfel, în urma evaluării, Completul G propus CSM-ului ca Valeriu Curicheru să promoveze evaluarea.

Valeriu Curicheru a fost supus evaluării în contextul activității desfășurate în complete de judecată care examinează cauze de corupție și cauze conexe corupției. Curicheru a fost transferat, în octombrie 2023, de la Judecătoria Cahul. Acesta a fost numit în funcția de judecător în august 2019.