Principală  —  IMPORTANTE   —   Igor Dodon îi ia apărarea…

Igor Dodon îi ia apărarea lui Ion Chicu pentru nunta fiului său: Îl înțeleg ca tată, nu a fost nuntă, m-am documentat, dar trebuia să spună deschis

Șeful statului sare în apărarea premierului care vinerea trecută a organizat și participat la nunta fiului său. Dodon spune că îl înțelege ca tată și spune că s-a documentat, iar la Poiana nu a avut loc o nuntă și că s-au respectat regulile. Unicul reproș este că nu a fost făcut public evenimentul.

„Eu îl înțeleg ca tată, am fost în localul cela cu o lună și jumatate cu sotia sa luam cina erau tineri, mire si mireasa, cu părinții ședeau și hai să facem foto. Îl înțeleg ca tată, ca familie și trebuia de spus deschis. D
Acolo nu o fost nuntă, voi știți cum se face la moldoveni, cu hostropăț. Eu m-am documentat, au fost până la 50 de persoane. Părerea mea era simplu să se spună: s-au căsătorit, servim o cupă de șampanie și gata. Trebuia să cheme pe cineva, nu toată presa, dar pe cineva neutru, de exemplu privesc.eu și să dea live. Dar așa, multe interpretari, urâte multe. De aceea, îi înțeleg și pe unii și pe alții”, a declarat Dodon.  

Șeful statului spune că pledează pentru scoaterea tuturor restricțiilor privind organizarea nunților și cumătriilor în pandemie și și-a cerut scuze „de la miile de tineri care au fost nevoiți să amâne ceremoniile”.

„Încă 3 luni în urmă am spus că este o greșeală să interzici tinerilor să facă nunta și s-au supărat pe mine și ANSP, și ministra, și premierul că de ce fac așa declarații. Eu consider că este o greșeală pentru că viața merge înainte. Trebuie să nască deja mireasa, dar lor nu le dă voie să facă nunta. Puneți restricții, 40-50 de oameni, dar nu să nu aibă loc această nuntă, înscriere”, a mai spus șeful statului.