Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Inaugurare cu fast a…

FOTO Inaugurare cu fast a unui veceu dintr-un sat din raionul Rîșcani: Un deputat PSRM, președintele raionului și alți oficiali fără măști, alături de doi copii, taie panglica roșie

Mai multe fotografii ce au fost publicate pe rețelele de socializare de către președintele raionului Rîșcani, Vasile Secrieru, de la evenimentul de inaugurare a unui bloc sanitar în cadrul școlii din localitatea Hiliuți a trezit nedumeriri în rândul societății.

În postare, sunt atașate mai multe fotografii de la eveniment, însă una a ajuns în atenția oamenilor.

În una din imagini, președintele raionului de la PSRM, Vasile Scrieru, alături de socialistul Vladimir Mizdrenco, ajuns deputat după ce a candidat la alegerile parlamentare pe circumscripția or. Rîșcani, primarul satului Hiliuți, Alexandru Sandu, de la PAS și directoarea gimanziului taie panglica roșie – ținută de doi elevi, în cadrul evenimentului de inaugurare a blocului sanitar în cadrul instituției de învățământ.

„Am efectuat o vizită de lucru în s.Hiliuți împreună cu Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, dl. Vladimir Mizdrenco. Consiliul raional Rîșcani împreună cu dl. Vladimir Mizdrenco (amendament la Bugetul de Stat) au contribuit la construcția grupului sanitar în Gimnaziul Hiliuți, un lucru necesar și solicitat de mult timp. Condițiile necesare pentru copii și angajați trebuie să le asigurăm”, scrie în postarea sa președintele raionului Rîșcani.

După valul de critici din partea societății, deputatul PSRM a adăugat mai multe comentarii la postarea președintelui raionului.

„Corect, am ajuns în secolul 21 fără un bloc sanitar la școală de mai mulți ani, asta e. Blocurile sanitare trebuie făcute, în afară de noi nimeni nu prea sare cu dorință, decât pe internet!”, a comentat socialistul.

Mai multe imagini de la eveniment: