Fostul director adjunct SIS, inculpat pentru divulgarea secretelor de stat. Dosar penal pe numele lui Alexandru Balan, înregistrat la Judecătoria Chișinău
Judecătoria Chișinău a înregistrat un dosar penal pe numele fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al R. Moldova, Alexandru Balan, învinuit în baza articolul 344, divulgarea secretului de stat. În prezent, acesta se află în arest la domiciliu în România, fiind cercetat pentru trădare de patrie, după ce ar fi transmis informații secrete unei rețele de spionaj din Belarus și Rusia. Autoritățile nu au menționat anterior faptul că Balan este cercetat în R. Moldova.
Potrivit Portalului Național al Instanțelor de Judecată, mâine, la ora 12:00, adică la doar o zi după înregistrarea dosarului, urmează să aibă loc prima ședință de judecată.
Judecătorul căruia i-a fost distribuit cazul este Denis Guzun, care a fost promovat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în funcția de magistrat pe un termen de cinci ani, în noiembrie 2018.
Acesta a ajuns în funcție în 2019 la Judecătoria Chișinău, în urma unui decret semnat de președintele de atunci, Igor Dodon, în pofida faptului că a acumulat la evaluarea profesională doar 77 de puncte dintr-o sută, fiind devansat de zece contracandidați, care au obținut un punctaj mai mare. Denis Guzun este fiul fostului judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), Ion Guzun.
În 2021, Guzun risca să rămână fără funcție, dar și fără 3 milioane de lei, după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a depistat, în cadrul procedurii de control al averii, o diferență substanțială între averea dobândită și veniturile obținute în mărime totală de aproximativ 3 milioane de lei. Suma respectivă depășește de 23 de ori plafonul admis de lege. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 30 iunie 2021, s-a respins cererea ANI, care ulterior a contestat actul. Până astăzi, magistratul este în judecată la Curtea de Apel cu ANI.
Divulgarea secretului de stat se pedepsește cu amendă de la 850 la 1350 unități convenționale (de la 42.500 la 67.500 MDL) sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
Aceeași faptă, dacă a cauzat urmări grave, de exemplu, a provocat daune considerabile intereselor de securitate ale statului, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al R. Moldova a fost reținut pe 8 septembrie de către organele de drept din România. Acesta este acuzat că ar fi transmis informații secrete unei rețele de spionaj din Belarus, de natură să pună în pericol securitatea națională a României.
Potrivit DIICOT, începând cu anul 2024, prin acte materiale repetate, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, Balan a intrat în contact cu ofițeri de informații din cadrul Comitetului Securității de Stat – KGB al Republicii Belarus, atât prin realizarea, a două întâlniri, în Budapesta – Ungaria, „în regim clandestin, cu adoptarea unor multiple măsuri de protecție contrainformativă, cât și prin poșta electronică, urmărind, prin cele două modalități de comunicare, transmiterea unor date/informații cu caracter secret de stat, precum și transmiterea unor rapoarte informative care conțineau informații având caracter secret de stat, realizarea de instructaje și efectuarea de plăți în contrapartidă cu serviciile prestate”.
Alexandru Balan a deținut, la momentul efectuării percheziției domiciliare, din luna septembrie 2025, două documente conținând informații secrete de stat, a căror transmitere, divulgare sau deținere neautorizată pun în pericol securitatea națională a României.
Acesta nu a comentat deocamdată acuzațiile procurorilor români. Reprezentanții Guvernului de la Chișinău susțineau anterior că acest caz se află în atenția conducerii R. Moldova, inclusiv a prim-ministrului de atunci, Dorin Recean.
Alexandru Balan a devenit director adjunct al SIS în martie 2016, în perioada în care funcția de președinte al R. Moldova era deținută de Nicolae Timofti. În trecut, fostul funcționar a fost audiat de mai multe ori de SIS pentru implicare în evenimentele din 7 aprilie 2009. În 2023, jurnaliștii de la TV8 au scris că Balan ar fi fost prins beat la volan, după ce a accidentat mai multe mașini pe o stradă din capitală. Balan însă a negat că a fost implicat în acel accident.