Directorul CIA, John Ratcliffe, se află în Rusia pentru discuții. Un avion militar american a aterizat la Moscova – presa americană
Directorul Agenției Centrale de Informații din SUA (CIA), John Ratcliffe, se află la Moscova, Rusia, pentru întrevederi, au declarat marți, 25 august, scrie CBS News, făcând referire la „surse familiarizate cu situația”.
Informația despre vizită vine după ce o aeronavă de transport Boeing C-17A Globemaster III a Forțelor Aeriene ale SUA a fost observată la un aeroport din Moscova, împreună cu o coloană de mașini diplomatice americane. Nici Guvernul SUA, nici cel al Rusiei nu au comentat identitatea oficialului american aflat în Rusia sau scopul vizitei.
Nici CIA nu a oferit un comentariu pentru sursa citată.
Presa americană notează că aceasta este prima vizită a lui Ratcliffe în Rusia în calitate de director al CIA, deși acesta a menținut legătura cu omologii săi din serviciile de informații ruse.
CIA a avut, de asemenea, un rol în recentele schimburi de persoane dintre SUA și Rusia, inclusiv în eliberarea, în aprilie 2025, a cetățenei ruso-americane Ksenia Karelina, în cazul căreia Ratcliffe a negociat personal. Agenția a fost implicată și în schimbul de prizonieri din 2024, în urma căruia au fost eliberați jurnalistul Wall Street Journal Evan Gershkovich și fostul pușcaș marin american Paul Whelan.
Fostul director al CIA, William Burns, a călătorit la Moscova în noiembrie 2021, unde s-a întâlnit cu oficiali ruși de rang înalt și a discutat direct cu președintele Vladimir Putin, avertizându-l să nu invadeze Ucraina.
Vizita lui Ratcliffe are loc în contextul în care negocierile de pace mediate de SUA cu Ucraina rămân în mare parte blocate, iar părțile sunt în continuare profund divizate în ceea ce privește chestiunile esențiale.