Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cum reacţionează deputaţii când li…

Cum reacţionează deputaţii când li se cere o mână de ajutor? Oxana Domenti, în vizită la trei copii rămași orfani de mamă

În ultimul număr al ziarului din acest an, redacția ZdG a decis să facă o farsă pentru a afla cum reacţionează deputaţii atunci când un cetăţean le cere o mână de ajutor sau când le solicită să se implice în soluţionarea unei probleme. Astfel, un reporter ZdG a sunat mai mulți deputați spunându-le că o duce foarte greu și că îşi doreşte sărbători mai calde şi mai frumoase pentru familia sa. Maria Chicu, așa cum s-a prezentat reporterul, le-a mai spus deputaților că nu are tată, de aceea mama, care are probleme de sănătate, se descurcă cum poate pentru a-i întreţine pe cei patru fraţi mai mici. Reacțiile parlamentarilor au fost diferite. Dacă unii s-au interesat, în primul rând, de unde are tânăra numărul de telefon, alţii, spre surprinderea noastră, au fost destul de receptivi.

Printre cei care nu au rămas Dom 1indiferenți la apelul de ajutor al Mariei Chicu a fost deputata Oxana Domenti, președinta Comisiei parlamentare „Protecţie socială, sănătate şi familie„. Contactată telefonic, deputata a precizat ce vârstă au copiii din familie şi cum o poate contacta ulterior pe Maria. De asemenea ea a promis că va da indicaţii, astfel încât, până la sărbători, familia Chicu să  primească un oarecare ajutor.

Luni, 28 decembrie, Oxana Domenti a sunat-o pe Maria pentru a stabili cum se pot întâlni pentru a o putea ajuta și a-i transmite cadourile pe care le pregătise deja pentru frații ei mai mici. Aflând că, de fapt, totul a fost o farsă și că familia Chicu nu există, Oxana Domenti și-a exprimat dorința de a ajuta alți copii sărmani. Noi i-am recomandat familia Onuța din s. Bujor, r. Hâncești, o familie compusă din trei copii de 6, 8 și 11 ani și tatăl lor. Mama copiilor a decedat de cancer la doar 29 de ani. Miercuri, 30 decembrie, deputata i-a vizitat pe cei 3 copii din Bujor ducându-le jucării, alimente, dulciuri, fructe, dar și un brăduț artificial de care copiii familiei Onuța să se bucure mulți ani de acum încolo.

Întreaga poveste a familiei Onuța o veți putea citi în unul din numerele următoare ale Ziarului de Gardă.

Vedeți aici cum au reacționat ceilalți deputați la apelul de ajutor al Mariei Chicu