Conducerea statului condamnă atacurile cu drone din apropierea frontierei R. Moldova: „Numele acestui agresor este clar, este Rusia. O țară care a ajuns să cheltuie 25 de milioane de dolari pe oră pentru acest război”
Președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și premierul Vasile Tofan au condamnat atacul cu drone produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie la punctul de trecere a frontierei Starokazacie, Ucraina, situat la aproximativ un kilometru de R. Moldova. Cei trei oficiali au atras atenția asupra riscurilor pe care războiul din Ucraina le generează pentru securitatea țării noastre.
„Noaptea trecută, Rusia a adus din nou teroare în Ucraina”, a scris Maia Sandu pe rețelele sociale. Potrivit șefei statului, la punctul de trecere Starokazacie, pe teritoriul Ucrainei, două persoane și-au pierdut viața în urma atacului cu drone, iar identitatea acestora nu a fost încă stabilită.
Maia Sandu a menționat și incidentul produs cu o zi înainte, când o dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al R. Moldova, a intrat în România, apoi a revenit în țara noastră și s-a prăbușit în raionul Rîșcani.
Președinta a subliniat că, deși drona nu a provocat victime, „o asemenea încălcare înseamnă un risc enorm pentru viețile oamenilor noștri, pentru sate și orașe, pentru avioanele care ne traversează cerul”.
„Este greu de crezut că în fața acestei realități mai există voci care încearcă să-i convingă pe moldoveni că Rusia nu este agresorul sau că războiul de lângă noi nu ne privește”, a declarat Sandu.
Șefa statului a criticat totodată vocile care neagă pericolul reprezentat de războiul din Ucraina și eforturile R. Moldova de a-și consolida capacitățile de apărare.
„Noi alegem să facem ce ne stă în puteri să ne apărăm oamenii. Să ne întărim capacitatea de a ne proteja cerul și hotarele. Și să spunem lucrurilor pe nume și să rămânem de partea binelui”, a mai spus Maia Sandu.
La rândul său, Igor Grosu a menționat că drona care a traversat teritoriul R. Moldova și a ajuns în România a determinat restricționarea temporară a spațiului aerian al țării. Potrivit acestuia, unele aeronave aflate în zbor au fost nevoite să aștepte până la redeschiderea spațiului aerian.
Președintele Parlamentului s-a referit și la atacul din noaptea de 8 spre 9 septembrie, produs în apropierea punctului de trecere Tudora-Starokazacie.
„Acestea nu mai sunt incidente pe care le putem privi ca pe ceva îndepărtat. Dronele rusești ne încalcă spațiul aerian, cad pe teritoriul țării noastre, ucid oameni la câteva sute de metri de frontiera R. Moldova”, a scris Grosu.
Potrivit oficialului, amenințarea Rusiei este o realitate care se manifestă inclusiv prin dronele care survolează teritoriul R. Moldova, dar și prin dezinformare și propaganda care, în opinia sa, urmăresc dezbinarea societății.
Grosu a menționat și prezența trupelor ruse în regiunea transnistreană, despre care a spus că sunt menținute ilegal pe teritoriul R. Moldova.
„Amenințarea Rusiei nu este o «sperietoare» și nu este propagandă. Este o realitate zilnică”, a declarat președintele Parlamentului.
Igor Grosu a condamnat atacurile asupra Ucrainei și a transmis condoleanțe familiilor persoanelor decedate.
Totodată, în cadrul ședinței Guvernului din această dimineață, premierul Vasile Tofan a susținut că doar în luna august, 17 drone au încălcat spațiul aerian al R. Moldova, mai multe decât în tot anul precedent.
„Atacurile s-au intensificat atât de mult, doar în luna august au fost 17 drone care au intrat pe teritoriul nostru, este mai mult decât tot anul trecut, devine o normalitate într-un fel. Acest lucru este extrem de îngrijorător și mai îngrijorător este faptul că în continuare avem forțe politice în țara noastră, care nu tratează cu seriozitatea necesară aceste lucruri atât de grave”, a declarat Tofan.
Tofan a precizat că R. Moldova trebuie să se axeze pe modernizarea armatei, „acesta subiect este de o importanță națională”.
„Noi trebuie să aprofundăm cooperarea noastră cu statele prietene, trebuie să protejăm mai bine spațiul nostru aerian și foarte important, trebuie să spunem lucrurilor pe nume, că acest război are un agresor, numele acestui agresor este clar, este Rusia. O țară care a ajuns să cheltuie 25 de milioane de dolari pe oră pentru acest război, care tot mai mult pune în pericol viețile oamenilor, inclusiv viețile cetățenilor noștri”, a conchis prim-mintrul.
Un atac cu mai multe drone a avut loc, în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei R. Moldova cu Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora (R. Moldova) – Starokazacie (Ucraina). Două persoane civile au decedat, iar alte două au fost rănite.
Cele două persoane decedate sunt cetățeni ucraineni, iar un cetățean al R. Moldova a avut de suferit în urma atacului. Totuși, acesta a refuzat spitalizarea și și-a continuat deplasarea cu automobilul spre Chișinău.
Potrivit informațiilor comunicate Poliției de Frontieră a R. Moldova de Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei, în intervalul orelor 23:35 – 00:05, punctul de trecere a frontierei Starokazacie a fost atacat de o dronă, iar alte două aparate de zbor fără pilot la bord au căzut în apropierea acestuia. Aparatele de zbor au căzut pe teritoriul Ucrainei.
În urma atacului, infrastructura punctului ucrainean de trecere a frontierei a fost afectată, iar activitatea punctului de trecere Tudora (RM) – Starokazacie (UA) a fost sistată.
Până la această oră, în zona de frontieră de pe teritoriul Republicii Moldova nu au fost identificate fragmente de drone sau alte obiecte care să prezinte riscuri pentru securitatea populației.