Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Componența Comitetului Executiv al Găgăuziei…

Componența Comitetului Executiv al Găgăuziei propusă de Eugenia Guțul, respinsă pentru a treia oară de Adunarea Populară

Sursa: partidulsor.md

A eșuat o nouă încercare de a aproba componența Comitetului Executiv din UTA Găgăuzia, propusă de bașcana Evghenia Guțul. Vineri, 11 august, a avut loc ședința Adunării Populare a Găgăuziei, care însă, s-a încheiat fără vreun rezultat.

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei Dmitri Constantinov a explicat că structura Comitetului Executiv, propusă de bașcană, a fost respinsă pe motiv că în listă se regăsesc aceleași persoane care au fost propuse și la ședința precedentă.

Precedenta ședință a Adunării Populare a Găgăuziei, care a avut loc pe 4 august, s-a încheiat după același scenariu. Președintele Adunării Dimitri Konstantinov a declarat atunci că candidații la funcția de membru al Comitetului Executiv nu îndeplinesc cerințele legale, iar faptul că 7 candidați nu cunosc limba găgăuză nici nu a fost discutat.

Bașcana UTA Găgăuzia a anunțat la 27 iulie cine sunt membrii care vor face parte din echipa Comitetului Executiv al Găgăuziei. Printre aceștia se numără și edilul Orheiului, Pavel Verejanu, prezentat de către fostul deputat fugar Ilan Șor drept „ex-primar”.

Ilan Șor a fost cel care a prezentat echipa Comitetului Executiv, printr-un discurs difuzat pe un ecran special amenajat. Astfel, ajungând la momentul când trebuia să îl prezinte pe Pavel Verejanu, acesta l-a numit drept „ex-primar al orașului Orhei”, asta chiar dacă nu a fost nicio confirmare oficială a faptului că Pavel Verejanu își dă demisia.

Conform Nokta, lista completă a noilor membri ai Comitetului Executiv este:

  • Președinte al Comitetului Executiv – Eugenia Guțul;
  • Prim-vicepreședinte al Comitetului executiv – Pavel Verejanu (ex-primarul orașului Orhei);
  • Vicepreședinte al Comitetului Executiv – Mihail Vlah (șeful Consiliului de Supraveghere al GRT);
  • Vicepreședinte al Comitetului Executiv – Victor Petrov (deputat PAG);
  • Șeful Departamentului de afaceri al Bașcanului – Iuri Kuznețov;
  • Șeful Departamentului de dezvoltare economică și turism – Larisa Cerven;
  • Șefa Departamentului de finanțe – Tatiana Doiceva (menținută în funcție);
  • Șeful Departamentului de construcții și infrastructură – Ivan Karaman;
  • Șef al Departamentului de relații externe – Anastasia Ciolac;
  • Șeful Departamentului Complexului Agroindustrial al Găgăuziei – Maxim Mihailiuc;
  • Șeful Departamentului Sănătate – Boris Golovin;
  • Șeful Departamentului Educație – Natalia Cristeva (rămasă în funcție);
  • Șeful Departamentului de Tineret și Sport – Viaceslav Dragoi;
  • Șeful Departamentului de Cultură – Marina Semenova (rămasă în funcție);
  • Șeful Departamentului de administrare fiscală – Serghei Aututov;
  • Șeful Departamentului de Afaceri Interne al Găgăuziei – Nikolai Tomaili;
  • Șeful Departamentului Serviciului de Informații și Securitate al Găgăuziei – Valeri Rotar;
  • Directorul Centrului de Cercetare – Irina Constantinova (a rămas în funcție);
  • Directorul Agenției de Atragere a Investițiilor – Natalia Cojocari (rămasă în funcție);
  • Șeful administrației raionale Comrat – Alexandru Panov;
  • Șeful administrației raionale Ceadîr-Lunga – Gheorghe Marangoz;
  • Șeful administrației raionale Vulcănești – Șor l-a numit pe Ivan Fiodorov, dar pe podium a venit Petr Ceban.

Potrivit legii, organul executiv permanent al Găgăuziei este Comitetul Executiv care este format de către Adunarea Populară la prima sesiune pentru durata mandatului.

La propunerea guvernatorului Găgăuziei, Adunarea Populară aprobă cu majoritatea de voturi ale deputaţilor componenţa Comitetului Executiv. Comitetul Executiv deţine dreptul de iniţiativă legislativă în Adunarea Populară.