APP a anunțat că va verifica salariile de la MoldATSA și va iniția controale la alte 21 de întreprinderi de stat
Agenția Proprietății Publice (APP), în calitate de fondator al Î.S. „MoldATSA”, a dispus efectuarea unui control detaliat de către Comisia de cenzori a întreprinderii, a respectării de către entitate a cadrului normativ aplicabil în procesul de salarizare. În cazul în care comisia va constata depășirea limitelor stabilite de actele normative, Agenția va insista asupra recuperării sumelor achitate nejustificat, în strictă conformitate cu legislația în vigoare, a anunțat marți, 23 iunie, APP.
„Considerăm că informațiile și sesizările apărute recent în spațiul public, cu privire la nivelul de remunerare la Î.S. „MoldATSA”, trezesc preocupări firești și legitime ale cetățenilor. În acest sens, APP a solicitat noii conduceri a întreprinderii să analizeze politicile interne de salarizare și să asigure aplicarea acestora în deplină conformitate cu legislația și cu principiile unei gestionări responsabile a resurselor financiare.
Este necesară o evaluare obiectivă și completă a situației cu privire la salarizare. Controlul este în plină desfășurare și va fi finalizat, estimativ, în trei săptămâni. Ulterior, în funcție de constatările efectuate, APP va întreprinde măsurile necesare și va sesiza, după caz, autoritățile competente”, a specificat Agenția.
Totodată, APP a accentuat că stabilirea salariilor în cadrul întreprinderii ține de competența conducerii executive a acesteia.
„Fondatorul nu aprobă salariile individuale ale angajaților și nu intervine în activitatea operațională a întreprinderii. APP monitorizează indicatorii generali de activitate, inclusiv nivelul salariului mediu, la fel cum procedează în raport cu toate întreprinderile de stat și societățile comerciale în care statul este fondator sau acționar.”
APP a mai adăugat că apreciază rolul esențial al Î.S. „MoldATSA” în asigurarea siguranței navigației aeriene și consideră firesc ca specialiștii care activează într-un domeniu cu un nivel ridicat de responsabilitate să beneficieze de o remunerare care ar corespunde nivelului de riscuri și sarcinilor individuale de muncă. În același timp reinterează că sistemul de salarizare trebuie să fie aplicat în limitele prevăzute de legislație, inclusiv de Hotărârea Guvernului nr. 743/2002.
„Până la finalizarea verificărilor, îndemnăm la prudență în distribuirea informațiilor privind salarizarea din cadrul întreprinderii. Concluziile oficiale trebuie să se bazeze pe date verificate și pe cifre exacte, nu pe presupuneri sau informații incomplete.”
Precizăm că Agenția Proprietății Publice a trimis solicitare și către comisiile de cenzori din cadrul altor 21 de societăți cu capital de stat, cu privire la necesitatea analizei modului de gestionare a resurselor financiare, inclusiv pentru salarizarea angajaților.
ZdG a analizat toate declarațiile de avere și interese depuse de angajații Moldatsa la ANI în ultimii doi ani și a constatat că majoritatea dintre ei beneficiază de salarii generoase, majorate substanțial chiar în 2025, după preluarea conducerii întreprinderii de către Dumitru Vangheli. Inclusiv salariul lunar al fostului șef Moldatsa s-a majorat în 2025. În 2024, Vangheli raporta un venit salarial lunar de circa 64 de mii de lei lunar. În 2025, acesta a avut venituri salariale de circa 112 mii de lei lunar (1,35 milioane de lei anual).
Raportul de audit efectuat la Moldatsa arată că salariul mediu lunar pe întreprindere era în 2020 de 24,4 mii de lei, în 2021 – 28,4 mii de lei, în 2022 – 30,8 mii de lei, în 2023 – 37,1 mii de lei, iar în 2024 – 46,9 mii de lei. În 2025, salariul mediu pe instituție a crescut la 63,5 mii de lei, potrivit raportului de activitate.
Totodată, în mai puţin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt la MoldATSA, întreprindere de stat responsabilă de securitatea traficului aerian din R. Moldova, Anastasia Taburceanu a fost remunerată cu peste un milion de lei. Asta arată datele oficiale colectate și analizate de RISE Moldova.
Comunicatoare a fostei prim-ministră Natalia Gavrilița și verișoară cu șefa statului, Taburceanu a devenit în ultimele zile ținta unor dezbateri online, după ce în spațiul public au apărut detalii privind modul în care a fost angajată în această întreprindere strategică, precum și salariul pe care îl ridică.
Conform datelor RISE Moldova, Anastasia Taburceanu a fost angajată la MoldATSA la începutul lunii iunie 2025. Noua funcție i-a adus anul trecut venituri de peste jumătate de milion de lei, adică în medie ea a fost plătită cu peste 75 de mii de lei pe lună.
ZdG a publicat joi, 18 iunie, o investigație în care arată că Dumitru Vangheli, șeful Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, cu un salariu de circa 110 mii de lei lunar, a inclus informații false în CV-ul cu care a câștigat funcția în urma unui concurs organizat de APP în 2025. Vangheli a indicat în documentul publicat pe site-urile unor instituții publice că a obținut licența de pilot la una dintre cele mai mari academii private de pilotaj din Canada, iar imediat după asta a muncit timp de doi ani în calitate de pilot pe avioane de linie la Air Canada, una dintre cele mai mari companii avia din lume.
Ulterior, Agenția a anunțat că Vangheli, șeful suspendat al „Moldatsa” a fost demis începând cu ziua de luni, 22 iunie.