ANRE amână cu șase luni liberalizarea pieței de energie electrică pentru o parte dintre consumatorii noncasnici. Noul termen – 1 iulie 2027
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a amânat cu șase luni termenul de la care o parte dintre consumatorii noncasnici nu vor mai putea beneficia de prețuri reglementate pentru energia electrică. Astfel, în loc de 1 ianuarie 2027, aceștia vor trece la procurarea energiei electrice în condițiile pieței libere începând cu 1 iulie 2027.
Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței publice din 10 noiembrie și vizează consumatorii finali noncasnici, cu excepția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici.
Potrivit ANRE, amânarea a fost decisă în urma unei analize privind evoluția și gradul de dezvoltare a pieței de energie electrică în perioada 2025–2026. Autoritatea de reglementare constată că piața se află încă într-o etapă de consolidare, iar condițiile necesare pentru o tranziție predictibilă și eficientă către furnizarea energiei electrice la prețuri negociate nu sunt pe deplin întrunite.
Printre problemele identificate se numără concentrarea ridicată a pieței angro și a celei cu amănuntul, lichiditatea redusă a piețelor pentru ziua următoare și intrazilnică, precum și dezvoltarea insuficientă a piețelor serviciilor de sistem și a pieței energiei electrice de echilibrare.
Un alt aspect semnalat de ANRE ține de capacitățile comerciale disponibile pentru importul energiei electrice, care sunt de aproximativ 300 MW, în timp ce sarcina maximă de consum a depășit 1100 MW atât în 2025, cât și în 2026.
Deși producția internă a acoperit 53% din consumul de energie electrică în primul semestru al anului 2026, caracterul variabil și sezonier al producției din surse regenerabile menține dependența sistemului electroenergetic de importuri, se arată în comunicatul de presă. Totodată, dezvoltarea capacităților de stocare a energiei și a resurselor de flexibilitate necesită investiții și timp, susține autoritatea.
ANRE afirmă că amânarea le oferă participanților la piață și consumatorilor vizați timp suplimentar pentru pregătirea și adaptarea la noile condiții de funcționare. În același timp, intervalul suplimentar ar urma să permită consolidarea mecanismelor de tranzacționare și crearea unor condiții mai bune pentru dezvoltarea concurenței.
Până la 1 iulie 2027, consumatorii vizați vor putea beneficia în continuare de prețurile reglementate aplicate de furnizorul serviciului universal. Ulterior, aceștia vor trebui să își procure energia electrică în condițiile pieței libere, prin negocierea contractelor cu furnizorii.