Viitorul aderării Moldovei la UE: ce depinde de Chișinău și ce se decide la Bruxelles

R. Moldova a deschis marți, 14 iulie, oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru Clusterul 6 – „Relații externe”, la o lună după deschiderea negocierilor pentru primul cluster, „Valori fundamentale”. Pe termen lung, viitorul aderării R. Moldova la Uniunea Europeană nu va fi decis doar de ritmul reformelor de la Chișinău, ci și de direcția pe care o va lua însăși Uniunea Europeană. Un studiu recent al Institutului Egmont identifică patru scenarii posibile pentru extinderea UE până în 2029, de la o extindere accelerată până la înghețarea procesului, iar fiecare dintre ele reflectă o competiție mai profundă din interiorul blocului comunitar: între cei care văd extinderea ca pe o necesitate geopolitică și cei care insistă asupra respectării stricte a criteriilor de aderare.

În cazul R. Moldova, această tensiune este vizibilă deja. Deschiderea primelor două clustere de negocieri, după ani de stagnare, nu este doar rezultatul progreselor interne ale Chișinăului, ci și al schimbărilor politice din interiorul UE. Într-o analiză realizată pentru Ziarul de Gardă, Laurențiu Pleșca, doctor în științe politice și expert asociat în cadrul Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare, și Marius Ghincea, politolog și cercetător postdoctoral la ETH Zurich, susțin că parcursul european al R. Moldova este influențat de raportul de forțe dintre două tabere politice aflate în competiție în interiorul Uniunii Europene.

Decizia privind aderarea se construiește la Bruxelles, dar pregătirea pentru aderare se decide la Chișinău – aceasta este una dintre concluziile analizei realizate pentru ZdG de cei doi experți, care sunt și autorii unui studiu publicat în Journal of European Public Policy. Cercetarea lor arată că extinderea UE nu a fost determinată niciodată de un singur factor, ci de mai multe logici, care au devenit dominante în funcție de contextul politic european.

Potrivit autorilor, în dezbaterea actuală privind extinderea se confruntă două perspective principale. Prima este logica „transformativă”, potrivit căreia procesul de aderare reprezintă un instrument prin care UE sprijină reformarea instituțiilor, consolidarea statului de drept și democratizarea țărilor candidate. În această viziune, aderarea este recompensa finală a unui proces amplu de transformare a statului, economiei și societății, aceasta fiind abordarea care a dominat extinderile UE din Europa Centrală și de Est.

A doua este logica „geopolitică”, accentuată după invazia Rusiei în Ucraina, potrivit căreia extinderea Uniunii reprezintă și un instrument strategic de consolidare a securității europene și de ancorare a statelor din vecinătatea estică în spațiul politic și economic al UE. Ce perspectivă ajunge să prevaleze depinde, susțin experții, nu doar de performanțele statelor candidate, ci și de echilibrul politic și de percepțiile existente în interiorul Uniunii.

Înainte de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, logica transformativă a avut un rol dominant, iar extinderea era privită, în primul rând, ca un proces de democratizare și reformare instituțională. După 2022, dimensiunea geopolitică a devenit la fel de importantă, pe fondul preocupărilor privind securitatea europeană și influența Rusiei în regiune.

Astfel, susțin autorii, schimbarea ritmului procesului de aderare al R. Moldova nu poate fi explicată exclusiv prin evoluțiile interne de la Chișinău. În opinia lor, evoluțiile precum decizia UE de a acorda statutul de țară candidată în 2022 sau accelerarea negocierilor au fost influențate ulterior și de schimbările din mediul politic european, inclusiv de contextul de securitate creat de războiul din Ucraina.

Două tabere, două perspective asupra extinderii UE

Dezbaterea actuală privind extinderea Uniunii Europene, inclusiv parcursul european al R. Moldova, reflectă o tensiune mai largă din interiorul blocului comunitar: între cei care văd extinderea, în primul rând, ca pe o necesitate geopolitică și cei care insistă asupra respectării stricte a criteriilor de aderare.

Laurențiu Pleșca și Marius Ghincea identifică două abordări principale care se confruntă în instituțiile europene – Consiliul UE, Comisia Europeană și Parlamentul European.

Prima este abordarea acceleraționistă, bazată pe o logică geopolitică. Potrivit acestei perspective, războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a schimbat fundamental contextul extinderii. Statele candidate din vecinătatea estică nu mai sunt privite doar prin prisma reformelor interne, ci și prin prisma securității europene și a necesității de a reduce spațiul de influență al Rusiei.

În această viziune, menținerea R. Moldova într-o zonă de incertitudine – între UE și vecinătatea estică – ar putea amplifica vulnerabilitățile legate de dezinformare, ingerințe electorale sau presiuni energetice. Prin urmare, susținătorii acestei abordări pledează pentru accelerarea integrării, inclusiv prin acces mai rapid la anumite politici, fonduri și mecanisme europene, cu realizarea în continuare a reformelor sub monitorizare europeană.

Cea de-a doua este abordarea meritocratică, bazată pe logica tradițională a extinderii UE, în care aderarea este condiționată de transformări instituționale profunde și ireversibile. Susținătorii acestei perspective avertizează că o extindere realizată în principal din motive geopolitice poate repeta problemele apărute după unele valuri anterioare de aderare, când reformele din anumite state membre au stagnat sau au regresat.

În cazul R. Moldova, această tabără subliniază necesitatea unor progrese verificabile în domenii precum independența justiției, combaterea corupției și consolidarea administrației publice. Din această perspectivă, accelerarea procesului fără garanții suficiente privind calitatea reformelor ar putea crea vulnerabilități pe termen lung pentru însăși Uniunea Europeană.

„Însă această dezbatere nu este cu adevărat despre Moldova, ci despre Uniunea Europeană. Acceleraționiștii vor să protejeze UE de Rusia; meritocrații vor să protejeze UE de propriile greșeli din trecut. Chișinăul este, așadar, obiectul dezbaterii ce are loc pe coridoarele din Bruxelles, nu subiectul ei. De aceea, parcursul Moldovei pare când promițător, când încet și contradictoriu. Asta pentru că el oscilează odată cu echilibrul dintre tabere, de la un summit la altul, indiferent de ce se întâmplă la Chișinău”, punctează cei doi experți.

Patru scenarii pentru extinderea UE până în 2029

Institutul Egmont a descris recent patru scenarii posibile pentru extinderea UE până în 2029: extindere dinamică, integrare prudentă, apartenență diferențiată și extindere înghețată. Atât Laurențiu Pleșca, doctor în științe politice și expert asociat în cadrul Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare, cât și Marius Ghincea, politolog și cercetător postdoctoral la ETH Zurich, consideră  că aceste scenarii trebuie privite în contextul dezbaterii mai largi din interiorul UE privind echilibrul dintre considerentele geopolitice și condiționalitatea reformelor.

Cei doi experți susțin că fiecare dintre aceste scenarii reflectă un posibil rezultat al competiției dintre cele două perspective asupra extinderii europene. Un scenariu de extindere dinamică ar favoriza abordarea geopolitică, în care securitatea europeană și necesitatea ancorării rapide a statelor candidate în spațiul UE ar determina accelerarea procesului de aderare.

În schimb, integrarea prudentă ar corespunde unei abordări axate pe criteriile tradiționale de aderare, în care progresele în domenii precum justiția, combaterea corupției și consolidarea instituțiilor rămân condiții esențiale înaintea avansării procesului.

Scenariul apartenenței diferențiate ar putea reprezenta un compromis între cele două abordări: o integrare graduală a statelor candidate în anumite domenii –  precum piața unică, securitatea sau programele europene – înaintea aderării depline, dar cu menținerea unor condiții stricte privind reformele.

Cel mai nefavorabil scenariu pentru țările candidate ar fi extinderea înghețată, în care lipsa unui consens între statele membre ar bloca avansarea procesului.

În interpretarea lui Pleșca și Ghincea, aceste scenarii arată că viitorul parcursului european al R. Moldova va depinde nu doar de capacitatea Chișinăului de a continua reformele, ci și de direcția politică pe care o va urma Uniunea Europeană în anii următori. Reformele interne rămân o condiție necesară, dar viteza integrării va fi influențată și de modul în care UE va defini relația dintre extindere, securitate și transformarea instituțională.

Poziția ambiguă a R. Moldova

În această competiție dintre cele două viziuni asupra extinderii UE, R. Moldova se află într-o poziție complexă: are argumente care susțin atât accelerarea procesului de aderare, cât și menținerea unui ritm condiționat de reforme.

Laurențiu Pleșca și Marius Ghincea susțin că R. Moldova are simultan vulnerabilități interne și avantaje geopolitice. „Problemele interne ale Moldovei rămân semnificative: corupția persistă, instituțiile sunt în consolidare, iar reforma justiției este neterminată. Aceste aspecte oferă argumente taberei care insistă asupra menținerii unor criterii stricte de aderare”, explică cei doi experți.

În același timp, poziția geopolitică a R. Moldova și riscurile de securitate din regiune reprezintă argumente pentru o integrare mai rapidă. „Riscul extern este printre cele mai mari din întreaga vecinătate a UE, cu excepția Ucrainei, din cauza războiului hibrid dus de Rusia prin dezinformare, ingerințe electorale și presiuni energetice. Acest context consolidează argumentele celor care văd extinderea ca pe un instrument strategic de ancorare a Moldovei în spațiul european”, notează Pleșca și Ghincea.

În opinia lor, cel mai probabil scenariu pentru R. Moldova este unul de compromis între cele două abordări: o integrare graduală în anumite domenii ale UE, cu acces extins la fonduri și piața europeană, dar în paralel cu menținerea unor condiții stricte privind reformele și monitorizarea acestora de către instituțiile europene.

Această perspectivă ar explica și situația aparent contradictorie din prezent: pe de o parte, R. Moldova avansează în procesul de negocieri, cu noi clustere deschise și apeluri din partea Parlamentului European pentru accelerarea procesului; pe de altă parte, unele state membre mențin estimări prudente privind momentul aderării efective a unor state candidate, inclusiv Moldova și Ucraina.

Potrivit celor doi experți, aceste evoluții reflectă competiția dintre cele două perspective asupra extinderii și echilibrul politic din interiorul Consiliului UE. „Liderii de la Chișinău ar trebui să se aștepte la un compromis dintre cele două tabere, definit de un model hibrid care accelerează integrarea diferențiată destul de rapidă simultan cu menținerea unor condiții stricte legate de reforme. Aderarea deplină rămâne, realist, un obiectiv de după 2030, chiar și în cel mai favorabil scenariu”, este concluzia celor doi experți.

Ce poate face totuși Chișinăul

Faptul că o parte importantă a deciziei privind ritmul extinderii se ia la Bruxelles nu înseamnă că reformele din R. Moldova devin secundare, ci mai degrabă că rolul acestora este unul defensiv, nu propulsiv. Potrivit lui Laurențiu Pleșca și Marius Ghincea, rolul reformelor interne este unul esențial, însă mai degrabă de consolidare a poziției R. Moldova în procesul de aderare decât de accelerare directă a acestuia.

„Reformele vizibile în justiție și anticorupție nu vor fi suficiente pentru a convinge UE să accelereze procesul de aderare. Ele pot însă eroda argumentele taberei meritocrate împotriva accelerării aderării Moldovei la UE. Stabilitatea politică de la Chișinău și un guvern capabil să mențină parcursul proeuropean vor fi necesare, dar insuficiente pentru a deschide noi clustere de negociere cu UE. Însă ele pot împiedica pretextele ce pot veni din partea taberei meritocrate pentru a întârzia sau bloca procesul de negociere sau aderarea efectivă la UE. Cu alte cuvinte, Chișinăul nu poate controla mecanismele care pot duce la accelerarea aderării la UE, pentru că acestea depind de raportul de forțe de la Bruxelles, dar poate să nu ofere muniție politică celor care ar vrea o tărăgănare a procesului de extindere”, susțin cei doi experți.

Continuând logica acestor idei, stabilitatea politică de la Chișinău și capacitatea guvernării de a menține direcția europeană nu sunt singurele elemente care determină ritmul negocierilor, dar pot preveni apariția unor motive suplimentare pentru încetinirea procesului. Cu alte cuvinte, R. Moldova nu poate controla toate deciziile politice din interiorul Uniunii Europene, dar poate controla măsura în care este pregătită să profite de o eventuală fereastră de oportunitate.

Evoluțiile externe vor avea, de asemenea, un rol important. Continuarea sau intensificarea războiului din Ucraina ar putea consolida argumentele celor care văd extinderea UE ca pe un instrument geopolitic și de securitate. În schimb, reducerea presiunii geopolitice din regiune ar putea întări pozițiile celor care pledează pentru un proces mai lent, centrat strict pe îndeplinirea criteriilor de aderare.

În același timp, dinamica internă a Uniunii Europene – de la alegerile naționale din statele membre până la dezbaterile privind bugetul UE, funcționarea instituțiilor europene și capacitatea Uniunii de a integra noi membri – poate influența decisiv ritmul extinderii. Acești factori depășesc în mare măsură capacitatea de influență a Chișinăului.

„Dezbaterea despre extinderea UE este definită de o dispută între două viziuni legată de natura UE. Consecința practică pentru Moldova este că parcursul european va fi decis de echilibrul dintre tabăra acceleraționistă și cea meritocrată. Iar acest echilibru va depinde de evoluția războiului din Ucraina și de cine ajunge la putere în statele membre. Cu alte cuvinte, Chișinăul poate pierde șansa aderării la UE dacă nu continuă reformele și calea europeană, dar nu o poate câștiga doar prin reforme interne. Asta pentru că ușa UE se deschide de la Bruxelles, iar reformele interne stabilesc doar dacă Moldova este pregătită să treacă prin ea atunci când se va deschide”, este concluzia celor doi experți.