• VIDEO/ Amintiri din orfelinat. Povestea Ecaterinei: „Duc o luptă cu mine însămi, cu Ecaterina – cu copilul din mine”

    VIDEO/ Amintiri din orfelinat. Povestea Ecaterinei: „Duc o luptă cu mine însămi, cu Ecaterina – cu copilul din mine”
    01 iunie 2021 | 15:37

    Ecaterina Pitula este o tânără de 21 de ani care își duce în spate copilăria trăită prin centre pentru copii și orfelinate. Despre ieșirea sa din aceste instituții tânăra vorbește ca despre o evadare și o șansă de a deveni o personalitate.

    Este originară din Bălți. Nu-și amintește prea multe despre familia sa, deoarece chiar din primii ani de viață a ajuns în grija statului. La vârsta de trei ani, a fost găzduită de un centru pentru copii aflați în situații de risc. Despre părinți cunoaște doar din spusele bunicii. Știe că, atunci când a ajuns la centru, tatăl său era în închisoare, iar mama căzuse în plasa alcoolului și nu mai putea să-i poarte de grijă. 

    La vârsta de 6 ani, a fost transferată, de rând cu alți copii, la un orfelinat din Fălești. Ajunsă acolo, a aflat că are o soră, dar și că a rămas orfană de mamă. 

    Ecaterina mărturisește că la orfelinatul din Fălești a fost primită foarte urât și că, din prima zi, ar fi știut ce o așteaptă. Au urmat 8 ani grei pentru un copil, dar de aici încolo va povesti Ecaterina…

    Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, marcată pe 1 iunie, ZdG a decis să vorbească despre copilărie cu această tânără afectată pentru totdeauna de viața trăită de ea prin orfelinate și case de copii, acolo unde s-a confruntat cu abuzuri, violență și suferință.  

    „…De la doi-trei ani am crescut la centrul „Casa Căldurii” din Bălți, destinată copiilor aflați în situație de risc. La orfelinatul de la Fălești am ajuns la șase ani și am stat acolo până la 14 ani. 

    Familia Ecaterinei

    Am ajuns din cauza că ai mei nu mai puteau avea grijă de mine. Eu nu sunt sigură și nu prea știu multe detalii despre familia mea, dar știu că tatăl meu era închis și știu că bunica nu avea posibilitatea să ne țină, pentru că nu avea unde… Mi s-a spus că mama este alcoolică și că nu a avut posibilitate. Ea a decedat când eu am ajuns la orfelinat… În septembrie. Ea a decedat pe data de 19 septembrie 2006. Dar despre tatăl meu nu știu nimic, nu prea vreau să aflu și nici nu-mi doresc asta. Am așa un sentiment neplăcut față de el. Bunica mi-a spus că tata o bătea foarte tare pe mama și eu nu am acceptat niciodată violența asupra femeilor. Lucrul ăsta asta eu nu i-l pot ierta. 

    Ecaterina Pitula, 21 de ani, a copilărit în orfelinatele din R. Moldova.

    …Am o soră mai mare. Ea tot a fost aici cu mine, doar că noi am aflat că suntem surori abia când am ajuns aici. Noi, acolo, la Bălți, trăiam împreună, eram în aceeași cameră, poate foloseam același pieptene, ne duceam la baie, mâncam împreună, dar nu știam că suntem surori. Țin minte că am ieșit din autobuz, ne-am dus în cabinetul directorului, aveam 6-7 ani, și ni s-a spus, s-a uitat la certificatele noastre: „Aaa, dar voi sunteți surori?”. Noi așa: „OK” . Nu-mi aduc aminte să o fi îmbrățișat, să-i zic că: „Tu ești sora mea!”. Am avut relații mai reci. Dar ea a fost o soră bună și este o soră bună, care tot timpul m-a apărat.

    Cadourile

    Din cauza copilăriei, acum sunt cine sunt. Copilăria mea a fost o copilărie grea, pentru că am crescut la orfelinat și copilăria mea a fost toată acolo. Mi-a fost foarte greu, pentru că atunci când am venit la orfelinat, toți râdeau de mine, de modul în care arătam. Nu-mi amintesc lucruri frumoase din copilărie, dar cred că cel mai tare m-am bucurat la orfelinat că aveam un pat și aveam pâine ca să mănânc. Și mă mai bucuram atunci când ne vizitau diferiți oaspeți. Ei ne dădeau dulciuri, tu le aveai pentru 10 minute în mână și te bucurai de asta. Wow, tu ai un ursuleț de pluș, iar peste 10 minute nu-l mai vedeai. Cu acest sentiment am rămas în sufletul meu…

    Toate cadourile care se aduceau, se dădeau copiilor. Dar copiii orfani, așa ca mine, erau mai privilegiați și atunci eu primeam mult mai multe: produse de igienă, adidași, diferite chestii. Educatoarea însă, pur și simplu, spunea: „Hai, Ecaterina, dă-mi să le punem la depozitare și când o să ai nevoie, poate să se rupă o încălțăminte, geaca sau ceva, noi ție o să ți le dăm”. În momentul cela, eram clasa a 3-a sau a 4-a, mi-am dat seama că le-a luat. Dar cum mi-am dat seama? Vara, ne duceam să ajutăm educatorii la prășit, cu sapa – așa, frumușel. La un moment dat, am trecut pe la ea pe-acasă, țin minte, ne-a servit cu niște compot. Atunci am văzut încălțămintea mea la copilul ei și i-am zis că este încălțămintea mea și am primit bătaie pentru asta că am spus: „Asta este încălțămintea mea”. 

    Camera în care Ecaterina a locuit începând cu vârsta de 6 ani și până la plecarea din orfelinat, atunci când a împlinit 14 ani.

    La Fălești, ne vizitau foarte mulți oaspeți și atunci nouă asta ne-a plăcut, pentru că, în ciuda faptului că mereu eram batjocoriți, personal mereu eram supusă bullying-ului, toate chestiile astea, toți râdeau de mine. Am fost chiar bătută de educator, dar în momentul în care venea cineva la noi parcă ne ștergea orice lacrimă de pe obraz, parcă te simțeai altfel și „În sfârșit, a venit cineva, huuuu!” și „O să avem iarăși cadouri!” Știi, pentru câteva minute bucuria asta exista în noi, iar când plecau, noi plângeam foarte tare…

    Școala

    Ce ține de sistemul de învățământ, eu nu știam să citesc, nu știam să scriu… Dar la meditații, dacă nu făceai ceva, venea lângă tine, iar tu nu puteai să scrii, îmi amintesc cum mi-a pus mâinile și mi-a dat cu rigla peste mână. Toate chestiile astea în capul meu s-au întipărit și acum îmi vine greu să-mi amintesc de ele…

    Îmi amintesc de o colegă care nu a știut tema la matematică… A fost bătută cu capul de tablă… Pur și simplu, a fost bătută cu capul de tablă. Asta era ceva normal. O normalitate că se întâmplau asemenea chestii.

    Banca în care Ecaterina a studiat la școala din orfelinat.

    Nu am avut vreun caz să ni spună: „Dă eu pe tine să te ajut. Tu nu știi la mate, dă eu să te ajut, tu nu știi la limba română, hai împreună să luăm stiloul să scriem”. Chestiile astea nu le-am avut la orfelinat. Mă doare că nu le-am avut. Cred că unii profesori nu și-au făcut meseria cu responsabilitate, cu empatie și cu toleranță față de noi, copiii. Mă puneau în ultima bancă și: „Pitula, fă ce vrei, rupe cărțile, caietele, fă ce vrei”.

    Bătaia

    În general, eu m-am întâlnit cu doi dintre ei, doi care au fost permanent asupra mea, puneau mâna și mă băteau. Era o persoană de genul masculin care, țin minte, ora 9 seara, el era beat și am fost luată cu capul, târâtă de păr tot dormitorul, toate scările erau ale mele. Și dacă nu te culcai, de exemplu, la orele 21:00, venea, te pedepsea, îți dădea periuța și spălai cu periuța de la etajul trei până la etajul întâi – toate scările.

    Îmi amintesc, am fost foarte tare bătută în momentul când mi-am spart capul. După ce medicul mi-a bandajat capul, educatorul m-a chemat în grupă și, țin minte că pentru asta am fost bătută. Și tifonul cela, care și așa era roșu, a devenit și mai roșu de la bătaie.

    Nu am să uit niciodată că am primit o minge de fotbal, pentru că eu iubeam la nebunie fotbalul, iar mingea mea de fotbal a fost furată în ziua aceea și tot eu am fost pedepsită. Nu am să uit acel moment când nu am vrut să dau cadoul, pentru că îmi aparținea și eu personal nu am vrut să dau nicio ciocolată, nimic, educatorilor, nu am să uit că am fost foarte tare băutură. Nu am să uit modul lor de a vorbi cu mine, niciodată nu o să-l uit. Nu știu, poate cu timpul rănile astea o să treacă, dar tu oricum îți aduci aminte. Nu poți să le ștergi, pur și simplu, așa, cu bureta (buretele, n.r.). Nu, nu, nu. 

    Mie de foarte multe ori la orfelinat mi s-a spus că: „O să fii ca mă-ta, o să fii ca tat-tu”, chestii de acest gen le-am avut permanent. Permanent au existat. „Tu o să ajungi nimeni!”. Și din cauza asta, când mă punea în ultima bancă, nimeni nu a crezut, dar nimeni nu a crezut că eu cumva o să devin un pedagog sau că o să devin cineva cu influență, sau că eu o să devin cine sunt acum. Nu!

    Salvarea Ecaterinei

    Colacul meu de salvare a fost proiectul „New home Moldova”. Iată, lor am să le mulțumesc și am să le mulțumesc toată, toată viața. Pentru că dacă nu exista acest proiect, cred că… Da, eu aveam să fac bani, dar cred că nu aș fi avut atât de mare competență și atât de mare educație. Aveam să fiu, cred că, pe stradă, să cerșesc. Dar cumva am găsit speranța și motivația pentru a trece și pentru a demonstra că se poate, și un copil orfan poate să devină ceea ce vrea el, se poate ca și copilul orfan să creadă, să aibă vise, să-și dorească și să facă ceea ce îi place și ceea ce vrea să fie.

    La 13 ani, am căpătat o familie, fete care te susțineau, școala în care ai ajuns cu nota de 5 și ai ieșit cu nota 8. Cumva înțelegi că există speranță și toți comunicau foarte frumos cu mine. Am fost educată foarte, foarte frumos. La început, a fost ceva straniu pentru mine, foarte straniu. Am ieșit din violență, din cuvinte murdare. Parcă eram deprinsă cu cuvintele astea și acum cu alte cuvinte frumoase, exemple de viață frumoase, îngrijire, dusă la medic, venit la lecții, asistată – te motivau toate chestiile astea. Dar eu parcă trăiam un vis.

    Peste un an de la plecarea mea, s-a închis orfelinatul. Dar știu că doamna (care a fost violentă, n.r.) acum tot este în sistem, tot lucrează în sistem, numai că în asistență socială. La fel, și domnul lucrează în sistem. Cred că le-aș fi spus să nu o mai facă. Să se ducă să lucreze într-un alt sistem. Să se ducă să lucreze cu sapa, numai să nu se atingă de copii. Să se ducă să-și ia documentele, să se elibereze de la muncă.

    Prezentul

    Acum lucrez, mă implic în voluntariat, fac proiecte și mă gândesc cum să schimb sistemul de educație în R. Moldova. Cred că un profesor trebuie să fie un mentor pentru elevul său, anume pentru clasa sa, să-i sprijine mereu, să le dorească să creadă în vise, să fie mereu acolo, cu ei. Dar să nu-i numești profesori, să-i numești mentori. Astfel elevii o să aibă succes când școala o să se implice în viața personală a copilului.

    Orfelinatul de la Fălești, în care a copilărit Ecaterina.

    Acum sunt educatoare, lucrez la o grădiniță. Îmi place ceea ce fac, deși înainte niciodată nu am visat să ajung educatoare, dar, uite că viața mi-a arătat că se poate. Îmi place să lucrez cu copiii. E tare frumos. Mă uit la ei și mă motivează să fac mult mai multe chestii anume pentru ei.

    Dar… îmi e frică, îmi e foarte, foarte frică să-i ocărăsc. E nevoie, poate, să-i ocărăști, dar îmi e frică. Pur și simplu, îmi aduc aminte că eu am fost așa, eu am fost batjocorită, dar acum înțeleg că copilul poate fi educat într-o altă manieră: cu dragoste, cu respect, cu stimă. Se poate. Ca să crească frumos, oferă-i cât mai multă dragoste și afecțiunea de care el are nevoie.

    Amprentele trecutului

    Trecutul meu a lăsat o mare amprentă asupra vieții mele, pentru că dacă nu ar fi trecutul meu, astăzi nu aveam să fiu cine sunt. Nu aveam să fiu eu, Ecaterina, care lucrează la o grădiniță și să fiu educatoare, și mai departe să-mi depun actele la universitate, să merg, să am scopuri în viață… Cred că viața de la orfelinat m-a motivat să-mi doresc pentru mine un mod mai sănătos și mai frumos de a trăi, și încă mă motivează. Și nu cred că eu, ca părinte, am să fac ceea ce s-a întâmplat cu mine. Nu-mi judec părinții, nu judec persoanele care au fost în orfelinat cu mine și care au fost violente cu mine. Nu am să judec niciodată. Dar nu înțeleg de ce au procedat așa cu mine. De ce sistemul nu mi-a găsit o familie adoptivă? Eu îmi doream să ajung într-o familie adoptivă, unde să cunosc cuvântul „Te iubesc!”, pe care l-am cunoscut foarte târziu. 


    Evident că a fost o perioadă foarte complicată, anume la colegiu. Doi ani nu am putut să mă concentrez la lecții. Doi ani nu am putut să memorez anii la istorie sau temele la biologie, chimie, pentru că în fiecare seară visam ce se întâmpla aici. Avusesem insomnii, avusesem coșmaruri. Iată atunci uram că am crescut aici. Cu timpul însă am mers la psiholog, psihologul m-a ajutat, am lucrat, persoanele mi-au fost alături, prietenii m-au ajutat să trec peste perioada asta complicată și, da, i-am iertat pe acești oameni. Nu am să iert niciodată ceea ce s-a întâmplat acolo, dar pe persoane – da.

    Lupta

    Acum lupt doar pentru mine, ca să fiu bine, ca să duc un mod sănătos de viață. Duc o luptă cu mine însămi, cu mine din interiorul meu, cu Ecaterina – cu copilul din mine. Cred că mă ajută modul de viață pe care îl duc, atât de activ. Am realizat că dacă nu o să lupți tu singur pentru tine, nimeni din societatea asta nu o să lupte. Am realizat că trebuie să te duci, să lucrezi tu singur, banii să ți-i faci singur, trebuie să te duci să înveți, să ai o profesie, ca să ajungi cineva în viață. Trebuie de tânăr să fii activ, implicat.

    Și visez la o familie frumoasă, o familie în care, dimineața, să mă scol, să le fac copiilor cereale cu lapte și apoi să-i conduc la școală. De multe ori spuneam că îmi doresc șapte copii, pentru că am trăit mereu cu mulți. Și, da, vreau să adopt un copil, pentru că eu nu am primit dragostea asta, pe care am vrut-o și vreau ca acest copil pe care mama și tata l-au lăsat, pentru că nu au posibilitatea să-l țină, vreau eu să-l ajut, să-i ofer toată dragostea de care are nevoie, să-l sprijin. Și dacă el va decide că vrea să-și cunoască părinții, eu am să fiu acolo pentru el. Eu vreau, la un moment dat, când va ajunge adolescent, să știe că a fost cineva acolo, lângă el, și nu l-a lăsat”.


    Elia Cernolevschi, psihologă „Copil, Comunitate, Familie, Moldova”:
    Dacă ar fi să mă refer la fetița de 3 ani, atunci, în primul rând, aș porni de la o traumă profundă care se numește trauma abandonului, a cărei intensitate este direct proporțională cu nevoia fundamentală pe care o are fiecare dintre noi, nevoia de atașament sau de legătura emoțională/afectivă cu o persoană. Cu cât copilul e mai mic, cu atât mai puternic va resimți această experiență traumatică a abandonului. Pentru că, în momentul în care copilul este scos din mediul lui familial, dus într-o instituție rezidențială, într-un loc necunoscut, fiind îngrijit de o înșiruire de oameni străini, el de fapt ajunge într-un mediu care, din cauza incapacității de a-i suplini nevoile, îi va genera anxietate, frică, furie, intensificând și mai mult suferința abandonului. Or, atunci când copilul ajunge într-un mediu de familie, acest lucru presupune în primul rând restabilirea legăturii afective întrerupte, care va fi resimțită de copil ca sursă de siguranță, bucurie care îi va calma sistemul nervos, îi va oferi o senzație de confort și sprijin, promovând în același timp dezvoltarea unui sentiment de sine stabil, pozitiv,  integrat. În general, copiilor care au absolvit instituțiile rezidențiale, ulterior le este destul de dificil să se integreze în societate. Dar, sigur, o parte dintre cei care ajung să beneficieze de un mediu de familie, cu suportul psihologic necesar, cu dragoste și acceptare, reușesc să le depășească. E adevărat însă că anumite consecințe pot rămâne ca niște sechele pe toată viața. (…) În prezent, ne confruntăm cu o problemă destul de mare în ceea ce privește copiii de vârstă mică, care în continuare sunt plasați în casele de copii. Un motiv pentru care acest lucru se întâmplă este faptul că raioanele, localitățile, din păcate, nu dezvoltă suficiente servicii alternative de tip familial. Iar instituționalizarea este una dintre cele mai grave crime, pe care noi, ca societate, o putem comite împotriva acestor copii, în particular, și poate chiar împotriva umanității, în general. Întrucât consecințele neglijării și abuzurilor pe care copiii instituționalizați de mici le experimentează lasă răni adânci asupra vieții lor psihice, răni, care nu întotdeauna se pot vindeca sau cicatriza. Astfel, în mod voit, de mici, practic, îi deformăm și îi distrugem ca personalități. (…) În general, toți copiii trebuie să beneficieze de un mediu de familie cald, plin de afecțiune și dragoste, singurul potrivit pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Niciunul nu trebui să ajungă în mediul rezidențial, un sistem închis în care copiii nu dezvoltă nimic pozitiv, doar comportamente de supraviețuire, care, într-un context social general, mai degrabă nu sunt adaptative, fiind greu de tolerat și acceptat. În același timp, astăzi, chiar dacă avem dezvoltate servicii alternative de tip familial, asistenții parentali profesioniști au nevoie de susținere, ghidare și suport psihologic pentru a putea face față provocărilor și pentru a putea ști cum să atingă, cu dragostea lor, sufletul rănit al copiilor din plasament.

    În 2007, perioada în care Ecaterina a fost transferată la orfelinatul din Fălești, în instituțiile rezidențiale pentru copii erau plasați peste 11 mii de copii. Atunci a fost revizuită politica de protecție a copilului, aceasta fiind orientată spre dezinstituționalizarea copiilor, crearea și prestarea serviciilor pentru copii, apropiate mediului familial. În prezent, în sistemul rezidențial din R. Moldova sunt circa 1300 de copii.

    Maia Bănărescu, avocata poporului pentru drepturile copilului

    Maia Bănărescu, avocata poporului pentru drepturile copilului
    Poate cineva dintre autoritățile statului ar zice că face tot. Eu, din funcția mea de Avocat al Poporului pentru Drepturile Copilului, tot timpul spun că statul nu face suficient… Atât prin integrarea în societate, prin crearea condițiilor, prin educația copiilor, iar atmosfera asta care este în centre… noi avem și cazuri când copiii abandonează serviciile. (…) Sunt rezerve ce țin de continuarea creării condițiilor prietenoase și această violență trebuie să fie de prevenire. Permanent trebuie să se discute cu copiii, permanent trebuie să fie acel pedagog, psihopedagog, să vadă copiii care au nevoie de susținere, să aibă grijă înseși autoritățile de specialiști. (…) Statul oferă soluții, dar ele nu sunt eficiente, sunt mai puțin cunoscute. Iar copilul din centru trebuie să aibă informația cu panouri și în scoală, pedagogii trebuie să fie mai atenți cu acești copii, întrucât acești copii necesită o protecție specială.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Meteorologii anunță temperaturi generoase, însă însoțite de ploi cu descărcări electrice, în următoarele trei zile

    Nu scăpăm de ploile torențiale până cel puțin luni, 21 iunie, avertizează specialiștii de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Potrivit meteorologilor, în următoarele zile, mai exact până la sfârșit de săptă…
    Meteorologii anunță temperaturi generoase, însă însoțite de ploi cu descărcări electrice, în următoarele trei zile

    VIDEO/ Școala aleșilor locali: „Democrația începe de la firul ierbii”

    În perioada decembrie 2020 – mai 2021, mai mulți primari și consilieri locali au fost instruiți spre o mai bună organizare și funcționare în cadrul comunităților pe care le reprezintă. Cum să elaboreze și să ge…
    VIDEO/ Școala aleșilor locali: „Democrația începe de la firul ierbii”

    Președinta Sandu, despre cazul secțiilor de vot în străinătate: „Pe unii membri CEC se pun presiuni de unii politicieni ca să nu se mărească numărul secțiilor de vot”

    Președinta R. Moldova, Maia Sandu, susține că „unii politicieni pun presiuni pe membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) ca să nu permită creșterea numărului secțiilor de vot” care urmează să fie deschise în…
    Președinta Sandu, despre cazul secțiilor de vot în străinătate: „Pe unii membri CEC se pun presiuni de unii politicieni ca să nu se mărească numărul secțiilor de vot”

    România anunță că va trimite militari în Africa de Vest. Decizia Bucureștiului, salutată de ministra franceză a Apărării

    România va trimite în luna octombrie 45 de militari în misiunea Takuba, care acționează în regiunea Sahel din Africa și al cărei scop este combaterea grupărilor teroriste prezente în zona Liptako, aflată la con…
    România anunță că va trimite militari în Africa de Vest. Decizia Bucureștiului, salutată de ministra franceză a Apărării

    BNS: Produsul Intern Brut al R. Moldova a crescut în trimestru I al anului 2021 cu 1,8%

    Produsul Intern Brut (PIB) al R. Moldova estimat pentru trimestrul I 2021, a însumat 46,5 miliarde lei, prețuri curente (de piață), conform unui raport prezentat de Biroul Național de Statistică…
    BNS: Produsul Intern Brut al R. Moldova a crescut în trimestru I al anului 2021 cu 1,8%