La graniţa dintre moarte şi viaţă
Andrei Stolearenco este din Chişinău, are 33 de ani şi, de 8 ani, trăieşte cu HIV. De anul trecut, vorbeşte deschis despre asta, pentru că, spune el, a înţeles că a fi HIV pozitiv nu este o sentinţă – se simte bine, munceşte, are familie, prieteni şi nu se crede altfel decât ceilalţi oameni. Toate acestea, însă, nu au fost atât de uşor de adunat la starea sa de bine de acum. După ce aflase de prezenţa virusului, nu voia să urmeze tratamentul, nu voia să stea în spital şi nu vedea vreun sens în toate acestea. I-au răspuns că poate alege: fie face tratament şi trăieşte, fie refuză şi moare.
Viaţa „de dinainte” a lui Andrei arăta haotic. Atunci când venea vorba de sex, de puţine ori se gândea să folosească un prezervativ. Îşi aminteşte că nu l-a folosit decât rareori şi că atunci nu-i trecea prin minte că ar exista riscul să ia virusul. Şi apoi, mai erau drogurile şi curiozitatea faţă de acestea, precum şi cercul de prieteni de atunci, în jurul căruia apăreau tot felul de tentaţii.
„Ce altceva puteam aştepta?”
Andrei povesteşte că, atunci când prietenii săi încercau ceva din droguri, şi el devenea curios să ştie cum e. „Încerci şi apoi apare problema, pentru că asta devine dependenţă. Dependenţă de alcool, de narcotice, nu contează de care, că fiecare drog e o dependenţă, inclusiv acelaşi alcool, pentru că oamenii nu au simţul măsurii şi din asta se dezvoltă probleme, probleme în familie, cu rudele, şi, în genere, în societate. Pe atunci, alături îmi erau prietenii care ziceau – „încearcă, asta e bine, asta e tare”, şi tot aşa, încât mai apoi, vrei să încerci din nou şi nou, pentru că starea este tare mişto”, spune el.
Când medicul l-a anunţat că are virusul HIV, nu a avut vreo tresărire şi şi-a acceptat noul statut destul de simplu. Ştia ce mod de viaţă duce. Nu a plâns şi nu a suferit. A spus doar „bine”. Şi medicul s-a mirat – „cum adică, bine?” Andrei a reacţionat aşa pentru că ştia cu ce se ocupă – „Ce altceva puteam să aştept? Ceva bun?”.
După ce a aflat diagnoza, nu a căutat să mai răscolească cum anume a luat HIV. A conştientizat că acesta există, că îl are şi că trebuie, mai departe, să se ocupe de sănătatea sa, să facă ceva ca să nu moară.
„Acum, am imunitatea ca a unui om sănătos. Virusul e blocat şi am grijă să urmez regulat terapia. Asta e important, efectul pastilei trebuie să persiste 24 de ore în organism. Îmi controlez sănătatea – dau analize la fiecare jumătate de an, ca să văd în ce stare e ficatul, hemoglobina, imunitatea. Aşa şi trăiesc, şi e bine, apropo, merg regulat la medic. Când apar probleme, mi se prescrie tratament. Dar, probleme nu sunt, de obicei. Toate analizele mele sunt bune”, surâde Stolearenco.
„Pastilele sunt viaţa noastră”
Între timp, şi-a regândit viaţa, nu mai consumă droguri, şi-a schimbat cercul de prieteni. Crede chiar că virusul i-a ajutat, pentru că a înţeles ce i se poate întâmpla, dacă nu încetează acel mod de viaţă pe care îl ducea. I-a fost dificil să renunţe la adicţii şi recunoaşte că, uneori, mai are tentaţii. Regula sa în aceste cazuri e să reflecteze dacă chiar are nevoie de acel lucru.
„Mă gândesc dacă chiar am nevoie de asta, inclusiv de alcool – am nevoie de el sau nu? Înţeleg ce s-ar întâmpla, dacă voi bea. Şi, dacă anterior nu aveam această măsură, puteam să beau până ajungeam într-o stare nu prea bună, pentru mine asta nefiind o problemă, acum noi am depăşit aceste tentaţii, înţeleg că nu am nevoie de asta şi nu mai vreau asta. E greu să renunţi la aceste obiceiuri. Şi cercul de cunoscuţi l-am schimbat cardinal. Nu mai am printre prieteni persoane care consumă droguri. Dacă îi văd undeva, plec, fug de o eventuală tentaţie. Nu revin acolo şi gata. Asta mă ajută: mă uit la viaţa mea de acum şi la cea de atunci şi înţeleg că există o mare diferenţă. Nu vreau acolo, înapoi. Mi-e confortabil aici şi acum”, punctează tânărul.
El nu se poziţionează ca fiind altfel, chiar având statutul de persoană cu HIV. Se consideră la fel ca şi toată lumea, menţionând că şi oamenii sănătoşi suferă. Ştie că schimbările depind de voinţa şi conştiinţa fiecărui om în parte.
„Răcesc, unii au alte boli mult mai rele decât HIV, chiar acel diabet zaharat, când pacienţii îşi administrează insulină zilnic, la aceeaşi oră, nefiind infecţioşi. Sunt doar nişte oameni care trebuie să aibă mai mare grijă de sănătatea lor. Aşa şi eu – iau în fiecare zi pastila, la 10 seara. În acest fel, îmi controlez virusul. De 8 ani, încărcătura mea virală e blocată. E inactivă. E prezentă în organism, doar că în regim de somn, pentru că iau în fiecare zile pastile. Atât. Ăsta e cel mai important lucru de ştiut pentru un om cu HIV pozitiv – dacă urmezi tratamentul, înseamnă că totul va fi bine. Totul depinde de măsura în care înţelegi cât e de important să iei pastile. Le luăm ca să ne continuăm viaţa. Pastilele sunt viaţa noastră – e un fapt. Altădată, nu erau pastile şi oamenii supravieţuiau cât puteau. Acum, este această singură pastilă, care trebuie luată o dată pe zi”, mai spune Andrei Stolearenco.
El nu a fost discriminat vreodată din cauza statutului său, pentru că a ştiut să ţină piept celor care încercau să facă asta. În opinia sa, faptul că este din oraş îl ajută în acest sens. Consideră că pacienţilor de la sate le este mai greu să vorbească deschis despre diagnoza lor, de frică să nu fie respinşi. Mai spune că lipsa de informare privind virusul HIV generează atitudinea discriminatorie pe care o poate avea societatea în raport cu persoanele HIV pozitive.
„Ei nu sunt infecţioşi, pentru că HIV nu se transmite prin viaţa de zi cu zi, virusul nu poate trăi în afara omului, ci doar în el, pentru că acest virus se hrăneşte cu celulele imunităţii. Chiar dacă omul se taie, virusul din sânge moare la aer în 30 de secunde. El nu poate supravieţui în mediul înconjurător, întrucât nu are cu ce se hrăni. Uneori, hepatita e mai rea, că se menţine mai mult în mediu – pe ace, cuţite”, zice Stolearenco.
Lecţiile experienţei
Acum, Andrei îi ajută pe alţii care trec prin aceleaşi experienţe. Lucrează la Asociaţia „Iniţiativa pozitivă” şi la Spitalul de Dermatologie şi Maladii Comunicabile, oferindu-le suport pacienţilor în a-şi accepta statul de persoană cu HIV.
„Asta este destul de important. Un om, când află despre statutul său, se trezeşte cu ceva nou în viaţa sa şi are nevoie să fie ajutat să şi-l accepte, pentru că acest lucru există şi cu el va trebui să existe. Trebuie să-i spun că eu am trecut prin asta. E dificil din punct de vedere psihologic ca un om să afle că are HIV, că această boală este incurabilă”, relatează tânărul.
Afirmă că îi place să vadă cum oamenii vin, trec pe la el şi pleacă schimbaţi în bine. Consultă multă lume şi se declară deschis spre comunicare. Doreşte ca oamenii care descoperă că au HIV să nu stea acasă, să plângă în pernă, ci să continue să trăiască.
„Viaţa nu se termină cu asta – e clar că e HIV, dar continuăm să trăim şi o facem absolut normal, pentru că nu suntem singuri. Mai există oameni care se confruntă cu asta şi nu e o problemă. Pur şi simplu, e nevoie să înţelegem că fiecare om trebuie să-şi cunoască statutul HIV. Atunci când ştii, eşti protejat, iar când nu – e o problemă. Te gândeşti în fiecare zi dacă ai sau nu virusul. Există teste pe care poţi să le faci în fiecare policlinică, în orice spital, în cadrul oricărui ONG. Dai un test gratuit şi primeşti în 20 de minute rezultatul. E important să se ştie că asta e accesibil. Oamenii cred că nu au nevoie de asta, dar controlul e un lucru recomandat pentru fiecare. Nimeni nu ştie când şi de unde poate lua virusul. Oamenii au, în general, o atitudine neglijentă faţă de sănătatea lor. Noi mergem la medic doar când ne simţim rău. Când totul e bine, nu ne ducem, deşi trebuie măcar o dată în an să facem testul HIV, pentru a fi siguri că totul e în ordine. Să nu aşteptăm până ajungem în spital în stare gravă, ci să mergem singuri”, argumentează Stolearenco.
Despre oamenii pe care îi consultă, spune că reacţionează diferit atunci când află despre virus – cineva plânge, cineva, pur şi simplu, lasă privirea în podea, tace şi nu vrea nimic, se închide în sine. Le povesteşte că, de 8 ani, el însuşi trăieşte cu HIV, că a fost greu să-i spună mamei sale asta, dar ea a înţeles într-un final, că va fi bine, le spune că face terapie, că, într-adevăr, se simte bine şi că şi ei, la rândul lor, vor trece de toate astea, doar că au nevoie de timp. „Iniţial, e greu, pentru că omul înţelege că va trebui să ia pastile tot restul vieţii. După o lună de pastile, se obişnuieşte”, adaugă Andrei.
Îl nedumereşte atitudinea neglijentă a unor persoane faţă de sănătate şi refuzul de a se trata. „Uneori, oamenii mor în chinuri şi… e stupid, deoarece, cum se spune, dacă ai aripi, de ce să nu zbori şi dacă sunt pastile, de ce să nu le iei? Mai ales că sunt accesibile, sunt gratuite. Trebuie să iei aceste pastile pentru a continua să trăieşti, să creşti copii, să naşti copii. Asta nu e o problemă, chiar dacă eşti HIV pozitiv. Singurul lucru care depinde de tine e să asculţi medicii. Dacă nu faci asta, apar probleme de sănătate şi, într-un final, te ţii de ultimul fir, dar uneori e prea târziu, nu mai poţi scoate omul din asta, pentru că e în stare gravă. Noi nu suntem magicieni”, încheie, Andrei, cu o urmă de tristeţe în voce.
La sfârşitul lunii noiembrie, Asociaţia în cadrul căreia activează Andrei a lansat aplicaţia on-line „HIV-Test”, dezvoltată în premieră în R. Moldova. Aceasta permite fiecărui doritor să treacă testul HIV şi poate fi descărcată gratis în telefon iar, în baza răspunsurilor la întrebările predefinite, sunt identificate riscurile de infectare cu HIV, fiind recomandate cele mai apropiate puncte de testare.
Aplicația poate fi descărcată aici:
Conform datelor statistice, către 1 decembrie 2018, erau înregistrate 11.829 cazuri de infecţie cu HIV din 15. 835 estimate. În perioada ianuarie – octombrie, curent, au fost confirmate 752 cazuri noi cu HIV. Majoritatea persoanelor cu HIV sunt tinere, de vârstă reproductivă, sexual active. Predomină calea de transmitere heterosexuală.
Anual, la 1 decembrie, este marcată Ziua Mondială de Combatere a SIDA.
