• La ce instituţii de învăţământ preferă să înveţe copiii aleşilor poporului?

    La ce instituţii de învăţământ preferă  să înveţe copiii aleşilor poporului?
    12 decembrie 2017 | 09:33

    O mare parte din aleşii poporului din R. Moldova preferă să-şi şcolească copiii în străinătate, pentru a fi siguri că aceştia vor căpăta abilităţile necesare pentru a-şi găsi un loc de muncă bine plătit într-o instituţie prestigioasă. Asta în pofida faptului că, zilnic, la tribune, rostesc discursuri de încurajare a tinerilor să rămână acasă, să-şi facă studiile şi să se angajeze la muncă în R. Moldova, pentru a asigura un viitor acestui stat. Vorbim aici despre interese, ipocrizie sau despre lucruri pe care nu le înţelegem?

    Am analizat profilurile şi CV-urile celor 101 deputaţi din Parlament, precum şi ale membrilor Cabinetului de Miniştri, ca să descoperim unde au ales să înveţe copiii acestora. Astfel, am constatat că mulţi dintre aleşii poporului fac tot posibilul ca cetăţenii R. Moldova să ştie cât mai puţin despre viaţa şi familia lor şi, în special, să nu afle unde îşi fac studiile copiii.

    Instituţiile europene sunt mai atractive

    Deşi sunt mulţi deputaţi şi miniştri ai căror copii şi-au făcut studiile în R. Moldova, există o listă mare de demnitari care şi-au trimis copiii să înveţe în instituţii de învăţământ prestigioase de peste hotare. Astfel, în timp ce ei ne îndeamnă să rămânem acasă şi să luptăm cu morile de vânt pentru a construi un stat de drept, copiii lor îşi construiesc un viitor prosper în ţările europene.

    „Unde au vrut să înveţe, acolo i-am trimis” – astfel ne-au răspuns mai mulţi demnitari, când i-am întrebat de ce copiii lor au ales să-şi facă studiile peste hotare.

    A ales să-şi facă studiile peste hotare Nicoleta, fiica Monicăi Babuc, actuala ministră a Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Tânăra locuieşte şi lucrează în Italia şi este pasionată de anime (filme de animație produse în Japonia, n.r.). În cadrul unei întâlniri cu studenţii, Monica Babuc a fost întrebată de ce îi îndeamnă pe tineri să rămână şi să lucreze în oraşele şi satele din Moldova, în timp ce fiica ei nu a mai vrut să revină acasă. Ministra a replicat că fiica ei a ales să rămână în Italia, pentru că acolo şi-a întemeiat o familie şi şi-a găsit un loc de muncă. Timp de o săptămână, reporterii ZdG au încercat să discute cu ministra Educaţiei, Culturii şi Cercetării, însă, fie aceasta ne spunea că se află într-o deplasare şi nu poate vorbi, fie nu mai răspundea la apelurile noastre.

    Sistemul de învăţământ din R. Moldova

    Fosta ministră a Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în prezent deputată în Parlament, Valentina Buliga, are un fiu şi o fiică. Cei doi copii au studiat la Academia de Studii Economice din Moldova. Cristina a absolvit Relaţii Economice Internaţionale, iar Alexandru – Bănci, Burse şi Valori. Ulterior, Alexandru a câştigat o bursă de master la Praga, însă după aceea a revenit în Moldova, iar sora sa lucrează şi locuieşte în Palermo, Italia. „Cristina mea şi-a făcut studiile în R. Moldova şi în 2007 s-a căsătorit cu un italian şi a mers acolo. Băiatul la fel şi-a făcut studiile în Moldova, iar masterul l-a făcut peste hotare, pentru că a câştigat o bursă, însă apoi a revenit acasă. Îmi vine greu să mă pronunţ acum despre sistemul de învăţământ. Copiii mei au învăţat bine, aveau profesori buni. Ei au învăţat aici şi eu am învăţat în ţară. Cu anumite carenţe, sistemul de învăţământ din Moldova este unul bun. Cred că tinerii aleg să înveţe peste hotare din mai multe motive: în primul rând pentru că aceasta este opţiunea lor, dorinţa de a vedea o altă ţară, poate cred că acolo este mai uşor. Îmi vine greu să fac o apreciere de ce aleg să plece. Poate vor să utilizeze acest instrument de cunoaştere a experienţei de a studia peste hotare, la unele universităţi cu prestigiu cum ar fi cele din Marea Britanie sau Franţa? Probabil asta este pentru ei o provocare şi vor să o cunoască”, ne-a spus deputata.

    Familia lui Nicolae Juravschi

    Au preferat universităţile europene şi doi copii ai deputatului Nicolae Juravschi. Victor învaţă la „Hochschule Rhein-Wallo” – o instituţie de învăţământ din Germania, iar fiica sa, Nicoleta, este stabilită la Viena. „Au plecat peste hotare ca să fie specialişti mai buni, decât dacă ar fi învăţat în R. Moldova. Sistemul de învăţământ de la noi nu este prea bun, şi dacă tindem spre Europa, ar fi bine ca generaţia nouă să fie învăţată în contextul european. Fiica şi-a întemeiat o familie la Viena şi de aceea a rămas acolo. Nu mă gândesc că este interesant de ce a ales să trăiască anume acolo”, ne-a replicat Juravschi.

    Ambii feciori ai premierului Filip şi-au făcut studiile peste hotare

    Nemulţumită de sistemul de învăţământ din ţara în care ei votează legi şi fac reforme este şi deputata comunistă Oxana Domenti. „Procedurile de examinare de aici nu sunt chiar atât de corecte, sistemul de educaţie necesită multe schimbări şi să fie dezvoltat, dar asta nu stă în puterile noastre, nu noi suntem cei care pot influenţa cumva aceste schimbări, iar câteva voturi din opoziţie nu fac mare lucru”, comentează deputata. De aceea, Domenti spune că fiica ei, Patricia, a ales să-şi facă studiile în Manchester, Anglia. „A învăţat la o şcoală cu profil în limba engleză, apoi a primit o bursă şi a ales să meargă peste hotare. Ea este la o etapă iniţială şi încă este prea devreme să decidă dacă va rămâne acolo sau se va întoarce acasă. Eu nu am ţinut să-i influenţez în niciun fel decizia. Aşa au făcut şi părinţii mei, m-au lăsat să fiu liberă în decizii şi să-mi aleg singură profesia şi calea, aşa am făcut şi eu. De fapt, şi eu mi-am făcut masterul peste hotare. Generaţia tânără, copiii noştri, au preferat să plece să-şi facă studiile peste hotare pentru a obţine cunoştinţe mai bune”, susţine Domenti.

    „Dorinţele” copiilor deputaţilor

    Premierul Pavel Filip evită, de obicei, să vorbească despre familia sa. El are doi fii, Iulian şi Dumitru, care au studiat universităţi prestigioase din Europa, iar astăzi muncesc peste hotare. Dumitru şi-a făcut studiile la Universitatea din Briston şi la cea din Groningen. De-a lungul anilor, tânărul a făcut mai multe stagii în instituţii de stat din R. Moldova. Astfel, în 2012, Dumitru şi-a făcut stagiul la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi la Ministerul Justiţiei. Anul trecut, a fost stagiar la Consiliul Europei, în Direcţia Cooperare cu instituţiile internaţionale, Diviziunea Societăţii Civile. În timp ce Iulian şi-a făcut studiile în Olanda, la Universitatea Erasmus din Rotterdam. Acum el activează în calitate de asistent în domeniul auditului la compania „EY” din România, după ce, acum un an, a lucrat la o altă companie de audit de peste Prut, „Deloitte România”.

    De asemenea, a ales să-şi facă studiile peste hotare şi Madlene, fiica mai mare a deputatei Violeta Ivanov. Madlene a studiat la Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi” din Chişinău, după care a fost înmatriculată în paralel la Academia de Studii Economice din Chişinău şi la Universitatea din Paris „Panthéon Sorbonne”, acolo unde a ales să studieze Dreptul internaţional. Ulterior, tânăra a revenit la Chişinău, unde s-a căsătorit şi a născut un copil.

    Deputatul Ştefan Vlas are doi copii care şi-au făcut studiile în România

    Iurie Leancă ţine obloanele închise în ceea ce priveşte familia sa, dar este cunoscut faptul că fiul său cel mai mare, Marius, a studiat la Liceul Moldo-Turc din Chişinău şi la Universitatea de Studii Europene din Moldova, apoi a plecat la Institutul de Drept şi Finanţe din Frankfurt, Germania, pe care l-a absolvit în 2014, după care s-a angajat şi s-a stabilit acolo.

    Cei doi fii ai deputatului Marcel Răducan, Gicu şi Călin, după absolvirea Liceului „Prometeu” din Chişinău, au ales să studieze în Marea Britanie. Tot aici şi-au făcut studiile şi Gabriela şi Sanda Grigoraş, fiicele ministrei Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Stela Grigoraş. Şi feciorul cel mai mare al ministrului Afacerilor Interne, Mihai Jizdan îşi face studiile în Olanda.

    În lista ţărilor preferate ale copiilor deputaţilor se regăseşte şi România. Copiii deputatului Vladimir Hotineanu au studiat medicina la Bucureşti. Studiază la Facultatea de Medicină Dentară din Bucureşti şi fiica deputatului neafiliat Iurie Dîrda. De asemenea, şi-au făcut studiile în România, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, şi cei doi fii ai deputatului liberal Ştefan Vlas.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Un jurnalist BBC aflat la bordul navei Defender dezvăluie detalii despre incidentul din Marea Neagră: „Vasul de război a fost survolat de mai mult de 20 de avioane rusești”

    Un corespondent BBC se afla miercuri, 23 iunie, la bordul distrugătorului britanic HMS Defender, în timpul incidentului din Marea Neagră. Jonathan Beale, jurnalist specializat în probleme de apărare, a spus că…
    Un jurnalist BBC aflat la bordul navei Defender dezvăluie detalii despre incidentul din Marea Neagră: „Vasul de război a fost survolat de mai mult de 20 de avioane rusești”

    Citiți joi în ZdG

    În ediția de joi, 24 iunie, a Ziarului de Gardă găsiți un nou supliment electoral în care, în continuare, vă prezentăm cele mai importante detalii din carierele altor candidați electorali care cer votul cetățen…
    Citiți joi în ZdG

    FOTO/ Trei cetățeni ai R. Moldova, printre care și un copil, și-au pierdut viața în urma unui accident produs în România: un alt copil, transportat la spital

    Trei cetățeni ai R. Moldova – un bărbat de 28 de ani, o femeie de 29 de ani și un copil de șase ani și-au pierdut viața în urma unui accident produs miercuri, 23 iunie, pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea,…
    FOTO/ Trei cetățeni ai R. Moldova, printre care și un copil, și-au pierdut viața în urma unui accident produs în România: un alt copil, transportat la spital

    DOC/ Lista și locațiile secțiilor de vot care vor fi deschise în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie

    La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent urmează a fi deschise 150 de secții de vot în străinătate, astfel încât cetățenii moldoveni plecați peste hotare să-și poată exercita dreptul la vot. O d…
    DOC/ Lista și locațiile secțiilor de vot care vor fi deschise în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie

    ULTIMA ORĂ! CEC a decis: 150 de secții de vot urmează să fie deschise în diasporă pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie

    După două săptămâni de procese în instanțele de judecată și după opt ore de consultări între membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) și reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (…
    ULTIMA ORĂ! CEC a decis: 150 de secții de vot urmează să fie deschise în diasporă pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie