Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/„Vatra Dumeniului”, muzeul care îmbină…

FOTO/„Vatra Dumeniului”, muzeul care îmbină rusticul și tehnologiile moderne

O imprimantă 3D, la care sunt făcute suvenire pentru turiști, un război de țesut modern, dar și exponate care au sute de ani. Toate acestea pot fi văzute la Muzeul „Vatra Dumeniului” din satul Vorniceni, raionul Strășeni. La baza acestuia sunt mai multe lucruri donate de localnici, care reflectă tradițiile și specificul zonei, dar muzeul există și se dezvoltă datorită sprijinului financiar oferit de Uniunea Europeană (UE). Fondatoarea instituției, Elena Lazarev, spune că multe dintre ideile de dezvoltare a satelor din R. Moldova ar rămâne pe hârtie dacă nu ar exista susținerea UE. 

Născută în satul Vorniceni, Elena Lazarev este femeia care și-a manifestat dragostea față de plaiul natal prin fondarea unui muzeu în localitatea din care își trage rădăcinile.

Elena Lazarev, în fața muzeului „Vatra Dumeniului” , foto: UE pentru Moldova Rurală

„Îmi iubesc patria, îmi iubesc meleagul. Chiar dacă se confruntă cu probleme, cred că fiecare își dorește să rămână acolo unde s-a născut”, spune Elena Lazarev.

Muzeul în care sunt păstrate tradițiile satului Vorniceni

Deși a avut mai multe idei privind dezvoltarea localității de baștină, Elena Lazarev a hotărât să deschidă un muzeu. Astfel, „Vatra Dumeniului” este locul în care sunt păstrate cultura și tradițiile satului Vorniceni, localitate menționată pentru prima dată în documente pe vremea lui Alexandru cel Bun și care ar fi fost întemeiată de un vornic de-al domnitorului.

Pe vremuri, în zona în care se află muzeul au fost niște construcții numite „dumești” și de aici a venit și denumirea muzeului, „Vatra Dumeniului”, spune femeia. Acesta este situat într-o zonă reprezentativă a satului, în preajma unei biserici vechi de lemn, care este un monument istoric. Pe lângă faptul că zona are o încărcătură istorică, vizitatorii se pot bucura și de un peisaj de poveste.

Muzeul „Vatra Dumeniului”, s, Vorniceni, raionul Strășeni, foto: UE pentru Moldova Rurală

O idee transformată în realitate

Elena a deschis muzeul, păstrând stilul rustic al casei: a căutat piatră pentru prispă care să fie similară celei folosite în trecut și a păstrat podeaua veche și podul cu grinzi. Ușa de la intrare a cerut-o de la niște consăteni care au demolat o casă veche și aveau de gând să o pună pe foc. Până la urmă, acea ușă a fost restaurată, vopsită și instalată la intrarea în muzeu.

Ușa muzeului „Vatra Dumeniului”, foto: captură video, privesc.eu

Femeia a adunat de la consăteni lucruri vechi, printre care perne, prosoape, covoare tradiționale și veselă din lut. Multe dintre acestea pot fi admirate în Casa Mare a muzeului: „Am vrut să-i motivez pe localnici. I-am rugat pe consătenii mei să-mi doneze lucruri rămase de la bunicii și străbunicii lor. Multă lume vrea să ne ofere diverse lucruri, însă dacă este vorba despre un muzeu al satului, vrem să ne axăm pe tradițiile acestuia”, spune femeia.

Casa Mare a muzeului „Vatra Dumeniului”, foto: UE pentru Moldova rurală

Printre exponatele muzeului este și un vechi război de țesut. Elena povestește că a găsit cu greu în sat femei care și-au amintit cum funcționează acesta și i-au dat o nouă viață. Astăzi, la acest război se țese din nou. În cadrul unui proiect, femeia a cumpărat un utilaj mai performant, la care se țes lucruri pentru turiștii care vin în vizită la Vorniceni. 

Războiul de țesut, exponat al muzeului „Vatra Dumeniului”
Utilajul de țesut modern, al muzeului, la care se țes lucruri pentru turiști

Pentru că avea mai multe idei de dezvoltare a afacerii, femeia era și în căutarea posibilităților de extindere a acesteia. Astfel, ea și-a pus ideile pe foaie și a hotărât să participe la un concurs de proiecte finanțate de UE. Mai apoi, a devenit beneficiara programului „Femei în afaceri”, iar cu banii oferiți a procurat o imprimantă 3D cu laser, cu ajutorul căreia sunt confecționate suvenire – mici bucăți de placaj cu diverse ornamente, pe care turiștii le pot cumpăra de la „Vatra Dumeniului”.

Imprimanta 3D cu laser, procurată din finanțarea UE, foto: UE pentru Moldova Rurală

Treptat, ideile Elenei Lazarev au prins viață, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Acum, muzeul din Vorniceni este vizitat de turiști din țară și din străinătate. Oamenii pot participa și la manifestațiile culturale care sunt organizate aici sau pot vizita locurile din apropiere, inclusiv Mănăstirea Căpriana.

Spații de cazare și un traseu turistic 

Elena Lazarev vrea să promoveze și alți antreprenori din Grupul de acțiune locală (GAL) „Plaiul Codrilor”, din care face parte. Astfel, în viitorul apropiat, turiștii care ajung la muzeu vor putea cumpăra, pe lângă traiste și vin din Vorniceni, și miere din Micleușeni, prune din satul Dolna, șervețele croșetate în Lozova. Pentru a promova turismul rural, Elena își propune să deschidă spații de cazare și să creeze un traseu turistic în localitate și în satele învecinate.

Intrarea în muzeul „Vatra Dumeniului”

Femeia spune că nu i-a fost greu să obțină susținere financiară din partea UE pentru proiectul său.

„Important este să ai o idee bună, pe care să o promovezi, să fii ambițios și entuziast”, adaugă Elena.

 „Femei în afaceri” este un program lansat în 2016. Acesta este finanțat din bugetul de stat și din fondurile UE. Până în prezent, au fost susținute financiar 451 de proiecte investiționale în sumă de peste 62 de milioane de lei. Au fost create peste 1800 de locuri de muncă. Valoarea maximă a finanțării nerambursabile în cadrul acestei componente este de 165 de mii de lei/beneficiar. Banii pot fi cheltuiți pentru achiziționarea articolelor de investiții și pentru servicii de dezvoltare a afacerii. Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul www.odimm.md, secțiunea „Femei în afaceri”.