Dihorii şi pensia mică le strică viaţa

Ferit de ochii lumii, satul Odaia din raionul Şoldăneşti are doar cinci case risipite, un izvor şi patru locuitori. Jumătate dintre săteni au acte de proprietar în regulă, restul sunt „venetici”. Pensionarii Lidia Elsakova şi Gheorghe Banari sunt singurii pe care i-am găsit acasă. Deşi au în stăpânire zeci de hectare de terenuri din jurul satului, unicele două familii  din Odaia nu mai comunică între ele, din cauza „insuficienţei” de teren.  Ultima dată au stopat comunicarea pentru o viţică care a păscut în jumătatea de sat a vecinului.

Deşi Odaia figurează oficial printre localităţile aflate pe teritoriul R. Moldova, la Biroul de Informaţii al Gării de Nord mi s-a spus că nu există nicio rută directă spre acest sat. Ca să-l vizitezi, poţi să iei autobuzul Chişinău-Alcedar, care trece pe lângă Odaia, dar circulă într-o singura direcţie şi numai o dată pe zi. Şoferul autocarului a rămas uimit când l-am întrebat de Odaia. „De mult nu am fost rugat să opresc acolo”,  îmi spune şoferul Sârghi. „Înainte erau mai mulţi locuitori, dar au plecat cu toţii. Sunteţi sigură că acolo vă trebuie? Înapoi nu aveţi cu ce veni”, mă avertizează el. „Să opriţi prima maşină care vă iese în cale şi să rugaţi şoferul să vă ducă până la Şoldăneşti, că de acolo ajungeţi mai uşor la Chişinău, sau înnoptaţi în Odaia, şi mâine mergeţi tot cu mine acasă”, mă sfătuieşte acesta.

Fără oameni, dar cu izvoare dulci

Şoseaua care duce spre Odaia pare neatinsă de strategia guvernamentală de reparaţie a drumurilor naţionale, care până în 2017  îşi propune să repare şi să reconstruiască drumurile publice, naţionale şi locale. După ce am primit toate indicaţiile şoferului, am rămas singură, la o margine de drum, în căutarea satului fără oameni. Cireada de vaci pe care am zărit-o la orizont mi-a readus calmul. „Înseamnă că sunt şi oameni pe aproape”, mi-am zis, luând-o spre păşune. Peste ceva vreme am întâlnit şi primul om, era Eremia Şarpe (59 de ani), locuitor al satului Poiana, aflat la 3 km de Odaia. Îl întreb ce ştie despre acest sat. „Are numai vreo 2—3 locuitori, şi câteva case părăsite. Unii oameni au plecat, pentru că nu au ce face în sat, iar ceilalţi au murit”, îşi aminteşte bătrânul. Consăteanul lui Erimia, Mihai Zavidei (64 de ani), s-a arătat bucuros când l-am rugat să mă însoţească spre Odaia. Îl întreb dacă toate drumurile din regiune sunt la fel de deteriorate ca cel care duce spre sat. „Eh, înainte mai erau reparate, da amu e clar că nu-i regulă în ţară. Situaţia e cam slută, nu are cine să te ajute, trebuie să te descurci singur, că altfel nu se poate”, e de părere bătrânul. Moş Mihai spune că în urmă cu două săptămâni a trecut prin Odaia, pentru că acolo există ceva special: „Mai trec pe la ei după apă, că au un izvor cu apă dulce”.

La intrarea în sat nu veţi da de niciun indicator care să confirme că Odaia există. Doar lătratul unui câine m-a făcut să înţeleg că sunt aproape de o aşezare omenească. Primele case pe care le-am văzut arătau de parcă oamenii nu le-au trecut pragul de vreo câţiva ani. După vreo 500 de paşi mi-a ieşit în cale un bătrân cu o pipă în gură. Îl întreb de sat, bătrânul refuză să-mi răspundă. „Mai întâi o întrebi pe babă, că ea ştie mai multe”, mă îndeamnă el, lăsându-mă să trec în ogradă. Câinii din curte hămăie la mine, bucuroşi că le pot demonstra stăpânilor că ştiu să le protejeze casa de străini. În prag mă întâlneşte Lidia Elsakov (72 de ani) sau, după cum se prezintă ea, Lidia Afanasievna.

Certuri între vecini

Bătrâna îmi explică că este originară din Ekaterinburg, Rusia. În timpul Uniunii Sovietice, soţul său, inginer de profesie, a fost repartizat la muncă în raionul Şoldăneşti. După ce au locuit mai mulţi ani în raion, au hotărât să se retragă la ţară, iar locul pitoresc din Odaia li s-a părut cel mai potrivit. „În ’88, când am cumpărat casa, aici erau mai mulţi locuitori. Aveam cu cine schimba o vorbă”, îşi aminteşte cu regret bătrâna. În perioada sovietică Lidia Elsakova a fost bibliotecar-şef în Şoldăneşti. Cu greu mi-aş fi putut imagina că într-o localitate ruptă de civilizaţie cineva îmi va vorbi despre clasicii francezi. „După ce am rămas văduvă, am hotărât să stau lângă Gheorghe”, îmi spune bătrâna, prezentându-mi concubinul, pe Gheorghe Banari (64 de ani).

Deşi ambii s-au arătat mulţumiţi de condiţiile în care locuiesc, bătrânii s-au plâns pe vecinii care, la acel moment, erau plecaţi la o înmormântare în raion. „Nu suntem deloc mulţumiţi de ei. Au cumpărat o viţică, dar o lasă să pască fără supraveghere. De o săptămână au dispărut şi nici măcar nu ne-au anunţat când se întorc. Nici nu vreau să vorbesc de ei”, îmi spune Lidia Afanasievna, dând din mână. Îi întreb dacă nu le este urât să stea în singurătate. „Acum e toamnă şi avem de lucru, mergem la cules mere, poamă”, spun ei.

„Dihorii şi comuniştii ne sărăcesc”

Moş Gheorghe mi-a demonstrat că situaţia politică din ţară nu-i este străină. „Eu nu-s comunist, dar am fost comsomolist. Îs pentru comunişti, pentru că cu ăştia m-am născut şi cu ăştia vreau să mor. Alde Braghiş şi Diacov îs numai cu vorba”, îmi explică bătrânul preferinţele sale politice. Odăile casei erau împânzite cu plante uscate. Bătrâna îmi explică că ştie cel mai bine să se trateze cu plante medicinale, recomandându-mi să beau în fiecare zi ceai din măcieşe, mai ales toamna. „Nu avem nici un spital aici, cel mai apropiat punct medical e cel din Alcedar, la vreo 3 km depărtare”, îmi explică „sora medicală”.

Bătrânii îmi spun că rareori vine cineva să-i viziteze. „Gheorghe are şi cal şi căruţă. Oamenii vin la el după ajutor, aşa mai avem şi noi norocul să schimbăm vreo vorbă cu oamenii din satele vecine”. Iarna trecută Moş Gheorghe a rămas singur acasă. Asta pentru că Lidia Afanasievna are un apartament în Şoldăneşti şi când e vremea rece se „mută la oraş”. „Da anu ista cred că o să stea cu mine, pentru că gazul e scump, da aici lemnele sunt pe gratis, că pădurea e aproape”, îmi spune zâmbind pe sub mustăţi bătrânul.

O altă nemulţumire a bătrânilor e pensia prea mică pe care le-o oferă statul. Moş Gheorghe are o pensie de 360 lei, iar Lidia Afanasievna de 560 lei. Amintindu-şi de bani, moşul începe a-i critica pe cei, alături de care câteva minute în urmă era gata să moară. „I-am votat pe comunişti, i-am adus la putere, dar ei ne lasă să murim de foame. Nu pot cumpăra nimic pe banii care mi-i dau. Am uitat când am mirosit ultima oară o bucată de carne”, îşi aminteşte bătrânul. „Înainte aveam şi nişte găini, însă o intrat un drac de dihore în sat şi ne-o lăsat fără ouă şi fără păsări”, spune supărat moşul.

www.odaia.md

La plecare, acelaşi câine m-a făcut să înţeleg că am trecut „graniţa” localităţii. Am lăsat în urmă doi bătrâni într-un cătun mut şi dosit de ochii lumii, în care gardurile şi porţile lipsesc. La revenirea în redacţie am descoperit că Odaia are şi pagină web: odaia.soldanesti.net, aceasta însă este la fel de pustie ca şi satul pe care îl reprezintă.

Primarul comunei Alcedar, căreia îi aparţine satul Odaia, Victor Şveţ, ne-a explicat că, oficial, în sat sunt înscrise 2 persoane: Galina Ţurcan, de 36 de ani, si un bărbat închis în penitenciarul de la Soroca pentru omor. „Şi-a omorât un vecin la beţie şi a fost condamnat la 10 ani de puşcărie”, spune primarul. Potrivit lui, dacă locuitorii comunei au nevoie de vreun ajutor se adresează la primăria satului Alcedar. Întrebat cam cât ar costa un lot de pământ în Odaia, Victor Şveţ a răspuns că cei câţiva proprietari ai pământurilor din sat sunt liberi să stabilească preţurile la terenuri. „Nici măcar nu pot aprecia costul unui teren sau al unei case din Odaia pentru că ultima tranzacţie de vânzare-cumpărare a fost efectuată în urmă cu vreo 14 ani”, mi-a spus primarul.

La 1 ianuarie 2008, trei localităţi din R. Moldova nu aveau nici un locuitor. E vorba despre Chetrişul Nou, care ţine de primăria Chetriş, r. Făleşti, despre Stălineşti, ce aparţine primăriei Corestăuţi, Ocniţa, şi de Odaia, aparţinând comunei Alcedar, r. Şoldaneşti. Aceste date se conţin în culegerea Biroului Naţional de Statistică „Populaţia R. Moldova pe vârste şi sexe, în profil teritorial, la 1 ianuarie 2008”.

Diana RĂILEAN