Când orfanii devin maturi

În fiecare an, şcolile-internat „eliberează” câteva clase de copii care au absolvit gimnaziul sau liceul. Potrivit regulamentelor, după aceasta ei nu mai sunt copii. Sunt maturi care ajung în faţa unui şir de probleme pe care nu le-au cunoscut la şcoala-internat. Dar nici nu mai au de la cine cere ajutor, căci nu mai sunt subiecţi ai legislaţiei şi organizaţiilor de protecţie a drepturilor copiilor. La ce aspiră şi unde ajung orfanii după 18 ani?

Am vizitat Şcoala de tip internat de la Străşeni în ziua balului de absolvire. Imediat după bal, copiii au mers la căminul internatului pentru a-şi lua puţinele lucruri pe care le au în proprietate: câteva haine, obiecte de uz personal şi nişte amintiri.

Nina şi Natalia au câte 16 ani şi au locuit în aceeaşi cameră. Sunt ultimele minute în camera lor. Îşi strâng lucrurile, care încap în nişte valize mici. Natalia spune că parcă ar vrea să dea timpul înapoi, ca să mai stea în şcoala pe care a numit-o „acasă” încă vreo patru ani. Nina este conştientă că timpul e ireversibil: „Astăzi este ultima zi aici, când noi ne pregătim genţile şi plecăm în diferite părţi. Unii pleacă acasă, noi – în nişte familii. Nu ştiu ce mă aşteaptă în continuare, dar sper că o să fie totul bine”, mărturiseşte ea. Îşi iau genţile, uşa scârţâie pentru ultima dată şi fetele dispar în întunericul cori(DOR)ului.

Pregătirea de viaţă e altfel la orfelinat

După absolvirea şcolii de tip internat, planurile de viitor ale copiilor orfani sunt la fel de măreţe ca ale tuturor copiilor. Doar că, realizarea acestor planuri e mult mai dificilă. Instituţiile responsabile ale statului spun că pentru ei se găseşte întotdeauna o alocaţie bănească lunară, un loc de dormit şi un ajutor, dar în realitate se întâmplă deseori altfel. „S-a demonstrat că aceşti copii nu erau pregătiţi de viaţă, deoarece într-o instituţie de învăţământ de tip rezidenţial, de tip închis, pentru ei, totdeauna făcea cineva totul. Ei mergeau seara la somn şi dimineaţa se trezeau, mergeau în rând – cineva le punea masa, mergeau la joacă în rând, fără ca să poată să se afirme ei singurei. Părăsind această instituţie, când ajungeau, elementar, să se ducă la magazin, ei nu ştiau să-şi numere banii ca să-şi cumpere ceva, fiindcă pentru dânşii tot timpul au făcut-o alţii”, susţine Valentin Crudu, şeful Direcţiei Învăţământ Preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei.

„Atunci când părăseau şcoala-internat, pur şi simplu se pierdeau. Nu ştiau ce să facă, unde să ceară suport, cine i-ar pute ajuta. Şi foarte mulţi dintre ei chiar nu mergeau să-şi continue studiile profesionale. Ajungeau undeva în comunităţile lor şi erau puşi să muncească cu ziua, nu mai învăţau o meserie. Bănuiesc că ajungeau în situaţii de exploatare”, afirmă Aliona Stepan, expertă la Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului.

Instituţiile publice responsabile de situaţia orfanilor spun că ar oferi toată susţinerea posibilă. Rodica Terehovschi, şefă interimară la Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului, declară că în acest an au fost alocaţi câte 5 mii de lei absolvenţilor claselor a 12-a şi câte 3 mii de lei absolvenţilor claselor a 9-a. „La o întrunire între elevii şcolilor-internat şi câţiva reprezentanţi de la instituţiile de învăţământ superior, s-a spus de ce pot să beneficieze tinerii: de o bursă, de un spaţiu. Practic, nu sunt orfanii cei care nu pot beneficia de serviciile statului, dar, până la urmă, dacă ei nu cunosc…”, zice funcţionara, referindu-se la faptul că mulţi dintre orfani nu ajung să obţină aceste ajutoare.

Potrivit Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, tinerii care decid să nu-şi continue studiile după treapta gimnazială pot primi lunar câteva sute de lei şi ajutor sub formă de haine, produse de igienă şi altele.

„Orfana nu are deprinderi de a fi o mamă bună…”

Cea mai mare problemă cu care se confruntă tinerii orfani după finalizarea studiilor este lipsa spaţiului locativ. Ei, pur şi simplu, nu au unde locui.

Potrivit legii, autorităţile publice locale trebuie să le ofere un loc de trai. Adică, orfanii, după studii, trebuie să se întoarcă în localitatea natală şi să ceară de la primărie „să se pună într-un rând” şi să aştepte un spaţiu locativ. Puţini tineri ajung, în final, să beneficieze pe această cale de vreo locuinţă.

Ecaterina este orfană, este din Chişinău, s-a înscris la rând pentru a primi o locuinţă, dar nu a mai primit-o. Acum locuieşte într-o rulotă chiar sub coasta Guvernului R. Moldova. „Am primit o sumă de bani atunci când învăţam la şcoală. După ce am finalizat, am venit la Chişinău, pentru că sunt de aici. Nu am primit niciun ajutor. M-am pus în rând, pe listă, să primesc un loc de trai sau bani, aşa cum se cuvine. De atunci, încă aştept rândul. Şi până astăzi sunt fără locuinţă. Am cerut dreptate şi prin instanţele de judecată, dar tot nu an obţinut nici loc de trai, nici bani”, mărturiseşte dezamăgită Ecaterina.

Mai mult, din cauza sărăciei, statul i-a luat şi copilul „Soţul meu la fel este orfan. Pentru că nu avem o locuinţă, statul ne-a luat băieţelul. De şapte ani el este într-o familie străină. Dacă eu nu am un loc de trai, măcar să lucrez, să primesc un salariu decent şi să-mi ajut copilul. Chiar acum sunt în căutare de lucru şi cred că 2 500 de lei o să mă ajute să trăiesc cât de cât, dar şi să-mi întreţin băiatul”, se plânge Ecaterina.

Reprezentanţii Primăriei Chişinău cunosc cazul, dar spun că nu doar sărăcia ar fi problema: „Ecaterina nu are deprinderi de a fi o mamă bună, de a face curat. Acolo, la gazda unde trăiau, aveau condiţii foarte… Şi atunci au fost nevoiţi să ducă copilul în altă familie”, spune Ana Cuşnir, specialistă la Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului, despre cazul orfanei.

Fără părinţi, fără viză de reşedinţă, fără şanse

Sergiu, un alt orfan, locuieşte cu chirie, în Chişinău. Pe lângă problema unui spaţiu de locuit, tânărul se confruntă cu o serie de greutăţi. Lipsa actelor, a vizei de reşedinţă îl limitează în toate. „Tatăl meu a avut două case părinteşti, dar dacă eu nu am numele de familie ca şi al lui, am rămas în stradă acum. Lucrez la stat cu 1400 de lei salariu. Şi încearcă să scoţi chiria – 3000 de lei, plus serviciile comunale, să mănânci, să cumperi produse de igienă ca să ai grijă de tine, şi după asta, dacă mai vrei să formezi o familie – înţelegi că nu poţi. Că în ţara asta sărăcia începe cu salariile şi locul de trai. Dar am fost cu scrisoare la minister. Oamenii „cei de sus” mi-au zis: „n-au, n-au”. Dar de furat, de acolo, de sus, mult mai au”, concluzionează orfanul.

Până a obţine un loc de trai, orfanii au câteva alternative. O opţiune ar fi, pentru cei din Chişinău, centrul de plasament temporar pentru copiii orfani în perioada postinstituţională „Vatra”. Dar şi acolo regulamentele nu sunt foarte incluzive. Directoarea Tamara Pisarenco susţine că „în baza regulamentului centrului de plasament, care a fost emis în 2005, vârsta copilului ce poate sta aici este de la 15 ani până la 18 ani, iar cei mai mari, doar în cazuri excepţionale. Ce avem noi acum? Avem depăşită vârsta de 25 de ani – 8 beneficiari din cei mai grei. Chiar astăzi, abia am reuşit să-i perfectăm gradul de invaliditate Liudei, în vârstă de 31 de ani. Ea are şi probleme psihice”, spune directoarea centrului „Vatra”.

Despre alternativele de cazare pentru orfani, Valentina Canariov, specialistă la Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului, susţine că „există unele organizaţii neguvernamentale, asociaţii obşteşti care au creat nişte apartamente sociale, dar nu ajung acolo copiii noştri. Sunt câţiva în aceste servicii nestatale, dar noi avem mult mai mulţi solicitanţi. Ei ar necesita apartamente sociale, dar noi, cei de la protecţia copilului, lucrăm cu copiii până la 18 ani”.

Georgeta Carasiucenco