Ion Ciobanu: Școlile speciale îi privează pe copii de accesul la învăţământ de calitate
A avut momente în care aproape că se resemnase, crezând că soarta unui slab văzător e să stea acasă. Apoi a înţeles că dacă îşi va plânge de milă, nu va ajunge nicăieri. Între timp, a făcut legământ cu ambiţia, iar anul acesta absolveşte masteratul în analiză politică, cu cea mai mare medie din grupă.
Când a absolvit 11 clase, Ion Ciobanu, din Văleni, Cahul, vroia să se facă inginer. Să ducă mai departe profesia tatălui său. A mers la Universitatea Tehnică, însă, pentru că nu a reuşit să fie admis la buget, a decis să mai aştepte un an, timp în care s-a gândit că va reuşi să-şi îmbunătățească şi vederea. Însă, această pauză a continuat patru ani. Nu a mai avut curaj să revină la studii, pentru că vedea din ce în ce mai slab. Cumva se resemnase şi spunea că asta-i soarta sa. „Nu aveam exemple de persoane cu probleme de vedere. Credeam că doar eu sunt așa sau că cei care sunt în aceeaşi situaţie, pur şi simplu, nu învaţă. Nu aveam un model de persoană cu probleme de vedere care să înveţe la universitate”, povesteşte Ion.
După o pauză de patru ani a decis să meargă la facultate
Apoi a aflat că, la Chişinău, există un liceu tehnologic pentru tineri cu vedere slabă. Acolo a avut ocazia să cunoască şi alte destine. A aflat că sunt tineri care au absolvit şi universitatea, iar acest fapt l-a făcut să prindă curaj. După o pauză de patru ani, Ion a ales să înveţe în clasa a XII-a şi tot aici a susţinut Bacalaureatul, care a constituit piatra de temelie pentru un nou început. Încurajat, Ion a decis să facă şi facultatea. „Am înţeles că, dacă voi sta şi îmi voi plânge de milă, de fapt, nu voi ajunge nicăieri”, povesteşte Ion. El spune că se consideră norocos, pentru că mai reuşeşte să vadă câte ceva.
A renunţat la gândul despre inginerie, în favoarea ştiinţelor politice. E un domeniu care-i place. Ar vrea să activeze în acest sector, dar nu doreşte să depindă de oamenii politici, pentru că, în opinia sa, aceasta ar însemna să facă uneori activităţi nu tocmai plăcute. Politicianul pe care-l admiră este Ion Sturza. A primit chiar şi bursa acestuia, în anul trei de licenţă. Ion este activ şi, în afara programului universitar, a participat la multe traininguri de formare, de la care a adunat numeroase diplome. Pe parcursul studiilor, a primit întotdeauna bursă.
La facultate a ajustat studiile după condiţiile sale. La început, înregistra audio toate lecţiile, iar acasă descifra cele spuse de profesori. Apoi, a instalat un soft special pe laptopul personal, care-l ajută să citească. Acum nu mai are nevoie de înregistrări, pentru că şi-a format abilităţile de a scrie aproape perfect. Însemnările le face într-o română curată, din care nu lipsesc nici măcar diacriticele.
„Este bine de identificat împreună care e cea mai bună soluţie”
E dificil să adaptezi instituţiile pentru nevăzători, deoarece problemele de vedere au mai multe aspecte. Sunt condiţii ce nu pot fi valabile pentru toţi. În acest sens, Ion consideră că este important ca profesorul să discute cu studentul aflat în dificultate şi să găsească împreună cea mai comodă metodă de instruire. „Profesorilor le-am explicat din start care este situaţia, iar ei mi-au venit în ajutor. Am reuşit să mă impun şi am obţinut respectul celor din jur. Cred că cel mai important lucru e comunicarea. Dacă pentru mine e comod să mă duc cu laptopul la ore, acelaşi lucru nu poate fi valabil şi pentru alt nevăzător, de asta e bine de identificat împreună care e cea mai bună soluţie”, explică Ion.
Deşi vederea i s-a redus până la aproape cinci procente, acesta a preferat să înveţe în instituţiile obişnuite. Singura experienţă de a se afla într-un mediu special a fost cea din clasa a XII-a. „Da, la liceu erau şi mijloace ajutătoare, însă eu cred că fiecare copil trebuie să înveţe în şcoala care este mai aproape de casă. Nu cred că-i corect să-l izolezi pe anumite criterii de dizabilitate, pentru că şcolile speciale îi privează de accesul la învăţământ de calitate. Sunt copii cu dizabilităţi, dar care au capacităţi şi li se reduce din volum, pentru că ar învăţa după programe adaptate. Cred că acestor copii, care au o singură cerinţă – să fie adaptată instituţia, nu le trebuie mari adaptări la program”, opinează tânărul, apoi, recunoaşte că la facultate s-a simţit cel mai bine.
Ion a început să-şi piardă vederea pe când avea 12 ani. Crede că motivul ar fi fost o traumă pe care a avut-o pe la vârsta de un an şi care, în timp, a dus la scăderea vederii. Prefera călătoriile cu bicicleta, juca fotbal şi era destul de activ printre colegi. Acum şi-a adaptat şi hobby-urile după condiţiile de vedere. Citeşte, ascultă cărţi audio. Citeşte multe ştiri şi e interesat de tot ce se întâmplă în lume. Îi place să înoate şi să călătorească, chiar dacă, în ultimul timp, nu prea iese din oraş. Vrea să descopere Europa, poate şi Africa. După studii, urmează o altă provocare – să găsească un loc de muncă. Ion priveşte optimist spre viitor şi spune că încă se descoperă.
