Principală  —  IMPORTANTE   —   Țările cu cea mai mare…

Țările cu cea mai mare rată de vaccinare: rețeta succesului

vaccinare_eu

În timp ce în R. Moldova rata de vaccinare împotriva COVID-19 a atins, la finalul lunii octombrie, abia pragul de 24%, în mai multe țări europene deja peste 70% din populație a fost vaccinată cu ambele doze de vaccin anti-COVID.

Care este secretul acestor state în lupta cu pandemia și cum au reușit autoritățile să-și convingă cetățenii să se vaccineze? Pentru a afla rețeta succesului, ZdG a discutat cu cetățeni ai R. Moldova stabiliți în statele cu cea mai mare rată de vaccinare și a analizat măsurile luate de guvernele din aceste țări în lupta cu informațiile false și reticența oamenilor.

Cifrele comparative privind vaccinarea sunt centralizate de Our World in Data, care contabilizează numărul de persoane cărora li s-au administrat ambele doze de vaccin arată că printre țările fruntașe la capitolul vaccinării cu ambele doze sunt Portugalia – 88% (din populație) Spania – 81%, Italia – 77%, Franța – 75% sau Marea Britanie, unde, la finalul lunii octombrie, 73% din populație era vaccinată cu schema completă.

Marina Pînzaru de patru ani e stabilită în Portugalia. Acum două săptămâni, Marina a revenit în R. Moldova, fapt ce-i permite să facă comparație și să înțeleagă de ce în Portugalia funcționează unele lucruri, dar în R. Moldova – nu.  

Marina Pînzaru: „Cereți ca cetățenii să respecte măsurile, când nici voi nu le respectați?”

Marina Pînzaru

„Statul s-a implicat destul de serios în ceea ce privește protejarea cetățenilor săi, inclusiv cu restricțiile impuse. Da, aceste restricții au atacat economia, turismul, dar aceste restricții au salvat multe vieți omenești. Cetățenii au luat în serios acțiunile autorităților și, chiar și după ce acestea au fost scoase, portughezii continuă să le respecte, chiar dacă sunt și vaccinați deja. E simplu – statul lucrează pentru a-și proteja cetățenii, iar cetățenii au încredere în stat, în medici, în savanți, în vaccin. Tocmai de asta Portugalia a mers atât de departe. Ceea ce nu pot spune despre moldoveni. Sunt în Moldova de două săptămâni și pur și simplu mi-e rușine de ce se întâmplă aici în plină pandemie. În Portugalia este lege: dacă nu porți mască, nu intri în transportul public. Dar în Moldova? În Moldova însuși șoferul nu respectă, nemaivorbind că mai mult de 50% din pasageri sfidează această regulă. Am ajuns și pe la instituțiile de stat, și pe la cele private. Pe ușa acestora scrie despre purtarea măștilor, despre păstrarea distanței, dar chiar ei, majoritatea angajaților, nu poartă mască, nu respectă distanța. Despre ce vorbim? Cereți ca cetățenii să respecte măsurile, când nici voi nu le respectați? În sine, problema nu ar fi atât de gravă, dacă oamenii ar respecta niște reguli, niște legi. Și mai este ceva: unii moldoveni se consideră mai deștepți, mai apți de a rezolva și a percepe ceea ce se întâmplă acum la nivel mondial decât savanții, experții care și-au dedicat întreaga viață medicinei și sănătății publice.

Care este secretul succesului în cazul Portugaliei? Autoritățile au făcut tot ce au putut pentru a-și salva cetățenii, iar cetățenii s-au conformat regulilor. A fost o muncă comună. Regulile, legile sunt făcute pentru a fi respectate. Moldovenii au altă mentalitate, din păcate”.

Campania de vaccinare în Portugalia

Portugalia a fost una dintre țările europene cu cele mai dure restricții în timpul valurilor precedente. Acum un an, la 4 noiembrie 2020, Guvernul Portugaliei anunța noi restricții pentru majoritatea zonelor țării, cerând populației să stea acasă, cu excepția deplasărilor de serviciu, școală sau cumpărături. Guvernul a cerut companiilor ca angajații să lucreze de la distanță.

În ianuarie 2021, Portugalia intra în a doua carantină la nivel național, pentru a frâna răspândirea pandemiei de COVID-19. Noile restricții sanitare permiteau doar școlilor, tribunalelor și bisericilor să rămână deschise, confirmând astfel închiderea centrelor comerciale, a cafenelelor şi restaurantelor. Totodată, se cerea un test negativ la COVID-19 de la pasagerii ce debarcau în aeroporturile țării. Totuși, în ultima săptămână din ianuarie, sistemul de sănătate din Portugalia ajungea în pragul colapsului. Spitalele din Lisabona erau pline, iar autoritățile le cereau oamenilor să se trateze la domiciliu.

Există un secret al succesului în procesul de vaccinare: „Să nu se amestece politica”

Și programul de vaccinare al țării era un dezastru, așa că Guvernul a apelat la viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, fost comandant de escadrilă de submarine, „pentru a redresa nava”. Gouveia e Melo a preluat procedura de vaccinare în februarie curent, după demisia din această postură a unei figuri politice, în mijlocul unor scandaluri cu privire la vaccinarea fără rând. Acesta a adus cu el o echipă de 30 de strategi militari, matematicieni şi doctori care au început să lucreze cu oficialii din Ministerul Sănătății pentru a coordona împreună o reţea de aproximativ 300 de centre de vaccinare. O bună parte din aceste centre au fost create pe stadioane municipale.

La începutul lunii iulie, Portugalia cerea certificat de vaccinare sau test negativ clienților hotelurilor și restaurantelor. Este identificată tulpina Delta, ceea ce ducea la un număr alarmant de cazuri. De atunci, majoritatea orașelor din Portugalia au aplicat din nou restricții. Rezidenții din Lisabona și din alte 45 de orașe nu puteau circula noaptea, între orele 23:00 și 05:00. De asemenea, circulația a fost restricționată între Lisabona și alte regiuni ale țării. În Lisabona și în alte 16 orașe restaurantele trebuiau să se închidă în weekenduri, la ora 15:30, și la 22:30, în timpul săptămânii.

Astăzi, Portugalia este cea mai vaccinată țară din lume, 88% din populație având schema completă de vaccin. Recordul Portugaliei este rezultatul cooperării dintre medici, armată și oficiali locali, susțin experții. Viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, care a condus campania, a declarat că a existat o cheie a succesului său: „Să nu se amestece politica”.

Imunizarea record a permis Guvernului să ridice toate restricțiile, începând cu 1 octombrie, astfel încât viața să revină la normal. Pentru moment, în timp ce barurile și cluburile de noapte vibrează de viață, infecțiile se reduc, iar decesele scad. Campania de vaccinare a țării a reușit, chiar și după ce a întâmpinat multe dintre aceleași obstacole care au făcut ca altele să eșueze.

În momentul în care s-a retras din grupul operativ, amiralul a declarat că, în opinia sa, țara se află pe un drum bun, dar ca un submarinist, a avertizat că vigilența va rămâne esențială pentru a se asigura că acest război a fost câștigat. Portugalia şi-a atins ținta, iar de acum de vaccinare se va ocupa doar Ministerul Sănătății.

Irina Leontiev: „Diferența dintre europeni și moldoveni este marcată de atitudinea față de propria sănătate”

Cu un procent asemănător de persoane vaccinate se află şi Spania, imunizând 81% din populație. Irina Leontiev este stabilită în Spania de mai bine de 20 de ani. Ea consideră că succesul se datorează faptului că în Spania există o mare încredere în campaniile naționale de vaccinare și în sistemul public de sănătate.

Irina Leontiev

„Multe persoane au fost bolnave. Mulți au pierdut familii întregi din cauza coronavirusului. Cred că autoritățile au avut o abordare serioasă și au explicat de fiecare dată despre riscuri, despre consecințe și cred că pot spune că populația chiar s-a speriat. Poate de aceasta au acceptat să se vaccineze. Cunosc persoane care abia așteptau să se vaccineze ca să scape de starea aceasta de panică. De ce țările europene au reușit să-și imunizeze populația, iar R. Moldova nu prea? Pentru că diferența dintre europeni și moldoveni este marcată de atitudinea față de propria sănătate, căci europenii sunt obișnuiți să se îngrijească de sănătate, să se adreseze frecvent la medic pentru a controla, a preveni. Mai mult decât atât, medicii sunt cei care telefonează și reamintesc despre controalele de rutină pe care trebuie să le faci. Dar moldoveanul? Deseori, moldoveanul ajunge la medic când deja e prea târziu sau când nu mai poate suporta durerea, consecințele. Poate ar fi și pentru că moldovenii nu au încredere în sistemul de sănătate. Poate o fi din cauza corupției, din cauză că nu au bani. Și am mai observat ceva – moldovenilor le mai place să se trateze singuri, mai ales pentru că sistemul farmaceutic de acolo permite achiziționarea liberă a unor medicamente care aici, în Spania, nu pot fi procurate fără acordul medicului sau chiar lipsesc. 

Și astfel, toate acestea adunate împreună arată ceea ce este – rata de vaccinare mică a moldovenilor. Și, mai ales, că moldovenii mereu găsesc o altfel de ieșire din situație – ei nu se vaccinează, ei cumpără certificate false de vaccinare. În rest, sunt și aici cadre medicale care nu au dorit să se vaccineze, dar astfel și-au pierdut locul de muncă. Nu știu cum se întâmplă în R. Moldova la acest subiect. Au fost perioade când accesul în restaurante, centre comerciale era posibil doar cu certificatul verde și asta se controlează. Era strict și serios. Acum e mai lejer. Dar și acum e valabilă purtarea măștii în spațiile închise. Sau riști amendă. Știu că la aeroport, dacă te prindea repetat pe pas greșit, puteai încasa o amendă și de 5000 de euro”.

Campania de vaccinare în Spania: Au fost implicate forțele de poliție şi cele ale Gărzii Civile

Octombrie 2020. Guvernul de la Madrid anunță stare de urgență pentru următoarele șase luni, până pe 9 mai 2021. Măsura era valabilă pentru întreg teritoriul Spaniei și presupune, de exemplu, restricții de circulație pe timp de noapte, între ora 23:00 și 6:00, fiind interzise deplasările între regiunile autonome, cu excepția motivelor esențiale – de sănătate, familiale, de muncă. De asemenea, erau restricționate întâlnirile, adunările publice. Forțele de poliție şi ale Gărzii Civile au fost antrenate pe marile axe rutiere pentru a controla intrările şi ieșirile din capitală. Restaurantele, barurile, centrele comerciale, cinematografele și teatrele trebuiau să-și limiteze capacitatea.

Iulie 2021. Pașaport COVID obligatoriu pentru a putea merge la restaurantele din anumite regiuni ale Spaniei. Documentul care asigură accesul în magazine poate fi un certificat de vaccinare împotriva COVID, de trecere prin boală sau un test negativ efectuat în ultimele 72 de ore, pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani din 36 de municipalități din regiunea din nord-vestul Spaniei, inclusiv unele dintre principalele sale orașe. Regula este valabilă și pentru accesul în spațiile sportive şi culturale închise, pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani din municipalitățile cu o incidență mai mare a bolii.

Ludmila Timacov: „Italienii sunt primii care au trăit și au văzut de la geam trenurile morții”

Ludmila Timacov este stabilită în Italia de mai bine de 11 ani. Tânăra consideră că recordurile de decese înregistrate în regiunea Lombardia reprezintă unul dintre motivele vaccinării masive a italienilor. 

Ludmila Timacov

„Din august, ca să intri într-un local, restaurant, cafenea, trebuia și mai trebuie să ai certificat verde. Din septembrie, regula a început să-i vizeze atât pe profesori la școală, cât și pe profesori și studenți la universitate. Sau deții certificat verde, sau trebuie să faci test la fiecare 48 de ore. Iar acum, din 15 octombrie, și persoanele care lucrează în sectorul public, dar și privat, sunt obligate să prezinte certificatul verde. Altminteri – test la fiecare 48 de ore. Cred că prin asta și se explică procentajul mare al italienilor care se vaccinează. Și de la 15 octombrie se tot intensifică numărul celor vaccinați, pentru că dacă nu te vaccinezi – nu poți să lucrezi. Procentajul vaccinării poate fi explicat și prin incidența morților. Italienii sunt primii care au trăit și au văzut de la geam trenurile morții. Nu are cum să nu te emoționeze și să te împingă la vaccinare astfel de scene. Italienii au înțeles că unica soluție este vaccinarea. Și ar mai fi o cauză: italienii țin mult la familie și la oamenii vârstnici din familie. Și cred că astfel italienii și-au manifestat grija și față de cei apropiați”.

Vaccinarea a crescut în Italia, după ce certificatul verde a devenit obligatoriu pentru toți angajații

Italia se află printre statele care au impus acest pașaport – dovada că persoanei i s-a administrat, cel puțin, o doză de vaccin contra COVID-19, s-a vindecat recent de această boală sau are un test negativ recent – pentru accesul la muzee, săli de sport, evenimente în spații închise sau în interiorul restaurantelor.

Ulterior, a extins folosirea pașaportului în cazul profesorilor şi al personalului din școli. Italia a devenit prima țară europeană unde certificatul verde a devenit obligatoriu la locul de muncă. Măsura se aplică din 15 octombrie pentru toți angajații publici și privați. Încălcarea acestei prevederi poate aduce cu sine amenzi de până la o mie de euro. În lipsa unui pașaport verde, angajații ar putea fi suspendați, cu pierderea corespunzătoare a salariului.

Cristina Brăguță: „Autoritățile au fost mai ferme în deciziile lor”

Cristina Brăguță de doi ani este stabilită în Franța. E casnică, dar s-a vaccinat pentru a-și proteja sănătatea și familia. Ea consideră că francezii au ales să se vaccineze din cauza restricțiilor impuse de autorități.

Cristina Brăguță

„Cred că francezii s-au vaccinat, pentru că au fost nevoiți, pentru că li s-a cerut. La locul de muncă și chiar în transport, dacă parcurgi o distanță mai mare, trebuie să ai sau test, sau vaccin. Totodată, nici în centrele comerciale nu era permis accesul, fără vaccin, iar pentru mulți oameni, centrele comerciale însemnau sursa de produse alimentare. Acum deja este permis accesul în centre comerciale, dar a rămas interdicția pentru restaurante și cafenele.

Autoritățile au fost mai ferme în deciziile lor. Cea mai aspră restricție la care au fost supuși francezii a fost că nu aveau voie să iasă din casă la o distanță mare, după ora 18 până la 6 dimineața, dacă nu exista un motiv întemeiat, urgent. În septembrie se vorbea că cei nevaccinați nu vor putea ieși la muncă. Astfel, se crease deja rânduri la centrele de vaccinare.

Campania de vaccinare din Franța

Cea mai drastică perioadă în lupta anti-COVID în Franța avea loc în aprilie 2021, când Franța reintra în lockdown general. Măsurile care se aplicau în 19 regiuni administrative ale Franței erau extinse pentru patru săptămâni, la nivelul întregii țări. Centrele comerciale erau închise. În plus, se aplicau stricte restricționări ale libertății de mișcare. În întreaga Franță școlile au fost închise timp de trei săptămâni. O săptămână se trecea la învățământ la distanță, următoarele două săptămâni fiind vacanța de primăvară. În întreaga țară intrau în vigoare restricții de mișcare: cei care ieșeau din casă pentru plimbări sau sport nu aveau voie să se îndepărteze mai mult de 10 kilometri de locuința lor. În plus, se aplica o interdicție de părăsire a locuinței după ora 19.00. Oamenii aveau voie să iasă din casă doar cu un motiv întemeiat – nefiind incluse plimbările sau cumpărăturile. Din luna iulie 2021, Guvernul a introdus certificatul sanitar pentru intrarea în restaurante și baruri. Din 15 septembrie, vaccinarea a devenit obligatorie în Franța pentru angajații din domeniul sanitar.

Mariana Plămădeală: „Diferența dintre Est și Vest: noi, moldovenii, doar spunem că facem, dar de fapt nu facem”

Mariana Plămădeală de șapte ani este stabilită în Marea Britanie. Tânăra consideră că în Marea Britanie campania de vaccinare a fost una destul de informativă, ceea ce a influențat pozitiv rata de vaccinare. Explicația succesului ar fi și în faptul că, în Vest, regulile sunt create pentru a fi respectate, consideră ea.

Mariana Plămădeală

„Cred că adevărul și explicația sunt la mijloc. E atâta informație falsă, mai ales pe social media și eu cred că noi nu știm să ne informăm corect. Noi nu avem încredere în instituțiile de stat, tocmai de aceasta de multe ori alegem să cerem ajutor sau să ne informăm de la vecini, sau în grupurile de Facebook. De cealaltă parte, iată ce s-a întâmplat aici. Populația în Marea Britanie este foarte variată – comunități din Africa, India, Pakistan, România, Polonia și, inițial, oamenii aceștia nu doreau să se vaccineze. Statul a înțeles asta și a căutat calea spre ei, să zic așa. Astfel, statul a venit către autoritățile locale, autoritățile locale au venit către asociații și au zis: avem nevoie de ajutorul vostru, așa cum voi lucrați în teritoriu și cunoașteți oamenii, iar ei au încredere în voi ca lideri comunitari. Eu fac parte dintr-o asociație și astfel am făcut prezentări, interviuri în care am vorbit despre vaccinuri, despre componența, despre faptul că nu conțin cipuri. Bineînțeles, am avut și comentarii denigratoare, dar am continuat să informăm din surse veridice. Și astfel, încet, încet lumea a decis să se vaccineze.

Eu m-am vaccinat pentru a ajunge acasă ca să o pot îmbrățișa pe mama. Eu chiar am vrut să ajung acasă pentru a-mi vedea părinții. Vaccinul a fost un ajutor pentru mine. Vorbind despre restricții, acestea au fost anulate de prin septembrie, dar până atunci s-a respectat totul cu strictețe. Ceea ce ține de R. Moldova, autoritățile au făcut ceea ce au putut face mai bine pentru moment. Pe de altă parte, spre deosebire de britanici, moldovenii nu prea respectau restricțiile. Noi așteptăm ca autoritățile să ne salveze, iar noi nu facem minimum – să purtăm corect o mască. Asta și este diferența dintre Est și Vest. Noi, moldovenii, doar spunem că facem, dar de fapt, nu facem. Depășirea pandemiei depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi. De ce nemții, belgienii, englezii pot respecta niște reguli, iar noi, cei din Est, nu prea? Am văzut că asta se întâmplă și în România – nu se prea respectă”.

Ce a făcut Marea Britanie ca să crească vaccinarea împotriva COVID-19?

Pentru a încerca să controleze pandemia de COVID-19, OMS a colaborat cu guvernul Marii Britanii, pentru a crea și distribui conținut prin care să combată răspândirea dezinformării printr-o serie de campanii de comunicare.

O astfel de campanie a fost „Reporting Misinformation”, care nu numai că a încurajat oamenii să verifice informațiile, dar i-a învățat cum să raporteze dezinformarea care era făcută prin platformele de socializare. Această campanie a ajuns la milioane de oameni de pe tot globul, fiind făcută în 5 limbi internaționale: engleză, franceză, spaniolă, arabă și rusă.

Pentru a-i motiva pe aceștia din urmă să se vaccineze, OMS și Guvernul Marii Britanii au colaborat într-o serie de campanii de informare în care au inclus mai multe Infografice și mesaje pe rețele de socializare prin care explicau siguranța vaccinurilor anti-COVID-19.

Informațiile de pe rețelele de socializare nu făceau decât să răspundă la îngrijorările nefondate ale oamenilor cu privire la viteza cu care au fost dezvoltate vaccinurile, explicând acest lucru prin faptul că a existat o colaborare științifică fără precedent, că a existat o finanțare enormă și că zeci de mii de voluntari din întreaga lume au participat la studiile privind siguranța vaccinurilor.

Britanicii au mai creat și un joc online numit Go Viral!,datorită căruia răspândirea știrilor false a scăzut cu 21%. Jocul a fost dezvoltat printr-un parteneriat între Universitatea Cambridge și guvernul britanic. În acest joc oamenii descoperă modul în care sunt discreditate știrile reale despre vaccinuri, dar și modul în care sunt împărtășite și promovate zvonurile false, cum ar fi conspirația 5G. Prin aceasta se explică succesul britanicilor.

Datele la zi arată că Arabia Saudită și-a vaccinat populația în proporție de 96%. În Cuba , 87% din populația țării a primit ambele doze de vaccin. Populația din Chile e vaccinată în proporție de 85%. Pentru a atinge o imunitate de grup, Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea a cel puțin 70% din populația țării.