Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Sinteza ZdG: Retrospectiva celor…

VIDEO Sinteza ZdG: Retrospectiva celor mai importante evenimente ale săptămânii

La 11 iulie moldovenii își vor alege viitorii deputați, după ce președinta Maia Sandu a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului, întrucât magistrații Curții Constituționale au stabilit că instaurarea stării de urgență de către socialiști și deputații lui Șor, care bloca dizolvarea Legislativului, este neconstituțională. După ce Curtea Constituțională a constatat circumstanțele dizolvării Parlamentului, judecătorii Înaltei Curți au fost supuși unor atacuri ofensatoare, iar socialiștii și deputații lui Șor au anulat hotărârea prin care Domnica Manole a fost numită magistrată. Hotărârea a fost însă declarată neconstituțională. Opoziția a cerut Procuraturii Generale să investigheze acțiunile deputaților sub aspectul uzurpării puterii în stat, însă procurorii au refuzat să înregistreze adresarea în Registrul de evidență a infracțiunilor și, respectiv, de a iniția un proces-penal.

Unii actori politici, care până mai ieri erau gata să formeze Guverne anti-criză, s-au resemnat și spun că se pregătesc de anticipate, iar Igor Dodon vrea front comun împotriva formațiunilor de dreapta.

Liderul socialiștilor se gândește la un bloc cu cei în partidul cărora a crescut și pe care l-a părăsit în 2011, adică cu comuniștii. În viziunea lui, un bloc comun este o șansă pentru PCRM de a accede în Parlament.

Într-o analiză publicată pe zdg.md găsiți cronologia evenimentelor din jurul Curții Constituționale. Mai exact, acțiunile socialiștilor și cele ale deputaților lui Șor asupra Curții, reacțiile și îngrijorările în rândul oficialilor internaționali și clarificările constituționaliștilor.

Tot Curtea Constituțională a declarat în această săptămână neconstituțională legea votată de socialiști și deputații lui Șor prin care Serviciul de Informații și Securitate a fost trecut din subordinea președintelui în cea a Parlamentului.

În ultimele zile la Chișinău au ajuns mai multe loturi de vaccin anti COVID-19 și asta nu s-a lăsat fără confuzii. Rușii ne-au donat 71 de mii de doze de vaccin Sputnik V, pe care fostul președinte Igor Dodon le-a dublat, doar în declarații. Vaccinul a fost adus cu un ditamai avion pus la dispoziție de Federația Rusă, iar pe Aeroportul din Chișinău s-a spus că am primit 142 de mii de doze de vaccin. Ulterior s-a aflat însă că este vorba de 71 de mii de doze.

Tot în această săptămână, în Republica Moldova au ajuns 150 de mii de doze de vaccin împotriva COVID-19, produse de compania chineză Sinopharm. Donația oferită de Guvernul chinez mai conține seringi și măști de unică folosință. 

La Chișinău a ajuns și primul lot de vaccin achiziționat. Este vorba de un lot de 100 de mii de doze de vaccin CoronaVac, prețul căruia este tăinuit de autoritățile din sănătate.

Nici în această săptămână nu a avut loc ședința de judecată în dosarul „Casa Modei” și clădirea Asito. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, urmau să decidă joi cui aparțin imobilele care ar fi fost oferite „pentru păstrare și folosință” controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, însă ședința a fost amânată la solicitarea unuia dintre avocații acestuia.

Iar în dosarul anabolizantelor cu implicarea transportului diplomatic arondat ambasadei R. Moldovei la Moscova au fost reținute însă patru persoane bănuite de producerea și livrarea substanțelor. În acest dosar figurează și fostul Ambasador al R. Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța,care susține că nu este implicat în schemă.

În această săptămână, Administrația Națională a Penitenciarelor are un nou director. Este vorba de fostul secretar de stat de la Ministerul Justiției Dorin Lișman, învestit în această funcție după expirarea mandatului lui Vladimir Cojocaru.

Republica Moldova a fost condamnată într-un nou dosar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și a fost obligată să achite fabricii de zahăr din Ghindeşti, raionul Floreşti, două milioane de euro. Reprezentanţii fabricii de zahăr s-au adresat la CEDO, după un proces care a durat 10 ani. Totul a pornit de la o hotărâre din 1998 a Judecătoriei economice de circumscripție Chişinău, care a obligat fabrica să achite unei bănci comerciale peste 11 milioane de lei şi peste două milioane de dolari drept credite nerambursate, dobândă și penalitățile.

Iar Banca Mondială a aprobat finanțarea adițională pentru Republica Moldova în valoare de aproape 25 de milioane euro pentru achiziționarea de vaccinuri.

Și fugarul Ilan Șor vrea să ofere statului bani. Mai exact, acesta spune că este gata să returneze suma de bani care i se impută în cazul miliardului furat. Mai mult, acesta susține că este gata să ajute la deconspirarea celor care se fac vinovați de „furtul miliardului” și să contribuie la recuperarea banilor furați. El însuși fiind condamnat de prima instanță la 7 ani și șase luni de închisoare.

În ziarul apărut în această săptămână, dar și pe platforma noastră de YouTube găsiți o anchetă despre complexul sportiv de 57 de milioane de lei din Pănășești, satul de baștină a fostului premier Pavel Filip. Complexul nu este funcțional nici până astăzi deși lucrările de construcție au fost finalizate cu un an mai devreme decât era planificat. Agentul economic invocă lucrări suplimentare de circa 3,5 milioane de lei, bani pe care noua administrație a raionului declară că nu îi are. În consecință, agentul economic a decis să apeleze în instanța de judecată.

Tot pe zdg.md aflați detalii din cadrul comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a fostului judecător ucrainean Nicolae Ceaus și confesiuni ale unei persoane trans din Republica Moldova.

Dacă apreciați munca Ziarului de Gardă, ne puteți susține cu un like, un share sau devenind patroni nostru pe patreon.com.