Principală  —  IMPORTANTE   —   Viceprim-ministrul Andrei Spînu anunță că…

Viceprim-ministrul Andrei Spînu anunță că în perioada următoare Termoelectrica va trece de la utilizarea păcurii la arderea gazelor naturale

Foto: Guvernul R. Moldova/ Facebook

Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, anunță marți, 2 noiembrie, că presiunile din toate segmentele sistemului de transport al Moldovatransgaz sunt peste valorile critice și continuă să crească. Valoarea medie a presiunii gazelor naturale din conductele magistrale ale sistemului de transport, potrivit acestuia, este de circa 22,6 bar.

„Lucrurile revin la normal (…). Volumul de gaze naturale care urmează să intre la punctele de interconectare cu Ucraina, la ziua de astăzi constituie un volum de 14,2 mil. m3, față de 5,7 mil. m3/zi în luna octombrie”, a spus Andrei Spînu într-o postare pe Facebook.

Cât privește situația conectărilor la energia termică în municipiul Chișinău, Spînu susține că din totalul de 4.430 de obiecte racordate la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) sunt conectate la încălzire 3.335 (aproximativ 75%).

„Dintre care: 2.540 blocuri locative, ceea ce constituie peste 90% din fondul locativ, 142 grădinițe, 124 școli/licee, 58 instituții medicale, 50 instituții superioare de învățământ, 283 agenți economici, 114 case particulare”, a precizat Spînu.

Pe parcursul zilei de astăzi, urmează să fie conectate încă 136 blocuri locative. Din cele 2.845 de blocuri locative neconectate, circa 170 sunt neconectate, din considerentul că administratorii nu au solicitat furnizarea energiei termice pentru încălzire.

Potrivit viceprim-ministrului, măsurile care vor fi luate în perioada următoare sunt:

„Trecerea SA „Termoelectrica” CET Sursa 1 de la utilizarea păcurii la arderea gazelor naturale; suplinirea rezervelor de combustibil alternativ; compensarea volumelor de gaze naturale preluate din conturile de echilibrare operaționale ale sistemului ucrainean și românesc de transport al gazelor naturale; compensarea volumului de energie electrică consumat din sistemul electroenergetic al Ucrainei prin creșterea graficului de producție al MGRES”, a declarat Spînu.

Pe 29 octombrie curent, după o serie de negocieri, contractul de livrare a gazelor naturale dintre Gazprom și Moldovagaz a fost prelungit pentru cinci ani în condiții reciproc avantajoase a anunțat, oficial, gigantul rus printr-o notă informativă.

Ulterior, viceprim-ministrul Spînu a declarat că prețul pentru gazul rusesc va fi de 450 de dolari per mia de metri cub, iar datoria istorică a R. Moldova va fi achitată după efectuarea unui audit independent. Detalii aici.

Pe 27 octombrie președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen a anunțat că Uniunea Europeană (UE) va oferi 60 de milioane de euro R. Moldova pentru gestionarea crizei din sectorul energetic

Pe 21 octombrie viceprim-ministrul Andrei Spînu și viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski au fost la Moscova pentru a discuta despre aprovizionarea R. Moldova cu gaze naturale. Întors de la Moscova, Spînu a afirmat că oferta propusă la acel moment de compania energetică din Federația Rusă nu este în avantajul cetățenilor moldoveni. Atunci, TASS a relatat că „Gazprom” va putea prelungi contractul de tranzitare și furnizare a gazelor naturale pentru R. Moldova doar dacă Chișinău va achita datoria în valoare de 709 milioane de dolari. 

Între timp, pe 25 octombrie, Guvernul de la Chișinău a anunțat că a fost semnat un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale între compania de stat Energocom și compania poloneză PGNiG. Potrivit viceprim-ministrului, Andrei Spînu, tariful achitat de cetățeni pentru gazele naturale rămâne neschimbat. Detalii aici

Pe 26 octombrie, directorul APP a declarat pentru ZdG că firma Vitol a câștigat tenderul pentru furnizarea un milion de metri cubi de gaze naturale R. Moldova. Detalii aici

Pe 27 octombrie, companiile DXT Commodities și PGNiG au fost desemnate câștigătoarele celei de-a treia licitație anunțată de Energocom privind livrarea a 1,5 milioane de metri cubi de gaze naturale. Detalii aici.

Pe 28 octombrie, în cea de-a patra rundă de licitații lansată de Energocom pentru achiziționarea a 1,5 milioane de metri cubi de gaze naturale au câștigat trei companii. Drept furnizor și partener în asigurarea securizării energetice a țării se numără compania ucraineană Natfogaz, alături de alte două companii din Europa, anunță Agenția Proprietății Publice. Detalii aici

Pe 22 octombrie curent, după instituirea stării de urgență în R. Moldova în legătură cu criza de gaze, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis transferarea sumei de 1,7 miliarde de lei către Societatea pe Acțiuni „Energocom” pentru procurarea gazului din alte surse decât de la gigantul rusesc Gazprom.

În octombrie, R. Moldova a primit gaz în baza unei prelungiri de o lună a contractului cu Gazprom, în volum insuficient. Diferența de volum a fost achiziționată în această perioadă de pe piața spot, la prețul de 709 dolari pentru o mie de metri cubi de gaz.