Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Președinta Comisiei Europene: Comisia oferă…

Președinta Comisiei Europene: Comisia oferă 60 de milioane de euro R. Moldova pentru gestionarea actualei crize energetice

Uniunea Europeană (UE) va oferi 60 de milioane de euro R. Moldova pentru gestionarea crizei din sectorul energetic. Anunțul a fost făcut miercuri, 27 octombrie, de către președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen.

Potrivit Președinției R. Moldova, banii sunt oferiți sub formă de asistență nerambursabilă „urmare a unui dialog constant al autorităților moldovenești cu Uniunea Europeană”.

„Încântată să o cunosc pe prim-ministra R. Moldova, Natalia Gavrilița, pentru a reitera sprijinul nostru deplin pentru R. Moldova. Consiliul de asociere UE-R. Moldova se va întruni mâine pentru a consolida cooperarea noastră. În context, Comisia Europeană va oferi R. Moldova 60 de milioane de euro pentru a ajuta R. Moldova în gestionarea crizei din sectorul energetic”, a spus președinta CE într-o postare pe Twitter.

Anterior, UE a anunțat că monitorizează situația din sectorul energetic din R. Moldova și este pregătită să ofere sprijin țării, transmite Ria Novosti.

Potrivit viceprim-ministrului Spînu, negocierile cu Gazprom privind semnarea unui contract pe termen lung de livrare a gazelor sunt „dificile”, dar dialogul în acest sens va fi reluat miercuri, 27 octombrie, la Sankt-Petersburg cu vicepreședintele Consiliului de administrație, președintele Comitetului de gestionare al companiei ruse de energie Gazprom Alexei Miller. În context, Spînu a menționat că R. Moldova își dorește să negocieze cu Gazprom un preț corect bazat pe o formulă similară oferită altor state.

Pe 21 octombrie, viceprim-ministrul Andrei Spînu și viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Vladislav Kulminskiau fost la Moscova pentru a discuta despre aprovizionarea R. Moldova cu gaze naturale. Întors de la Moscova, Spînu a afirmat că oferta propusă în acest moment de compania energetică din Federația Rusă nu este în avantajul cetățenilor moldoveni. Spînu a declarat că prețul cerut, care include condiții financiare și nefinanciare, inclusiv achitarea în termeni restrânși a datoriei istorice, este mai mare decât ofertele de pe piețele internaționale de gaz. Detalii aici.

Atunci, TASS a relatat că „Gazprom” va putea prelungi contractul de tranzitare și furnizare a gazelor naturale pentru R. Moldova numai dacă Chișinăul va achita datoria în valoare de 709 milioane de dolari. „Dacă plata pentru aprovizionarea cu gaz nu va fi plătită integral și un contract nou nu va fi semnat, de la 1 decembrie curent, „Gazprom” va sista livrările de gaze pentru R. Moldova”.

Între timp, pe 25 octombrie, Guvernul de la Chișinău a anunțat că a fost semnat un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale între compania de stat Energocom și compania poloneză PGNiG. Potrivit viceprim-ministrului, Andrei Spînu, tariful achitat de cetățeni pentru gazele naturale rămâne neschimbat. Detalii aici.

Prim-ministra R. Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat că prețul de achiziționare a gazelor naturale de către Energocom de la compania poloneză PGNiG „este unul de piață… în jur de o mie de dolari pentru mia de metri cubi”.

Pe 22 octombrie, în R. Moldova a fost declarată stare de urgență pentru următoarele 30 de zile. Deputații din Parlamentul de la Chișinău au aprobat proiectul de hotărâre al Guvernului cu privire la declararea stării de urgență în legătură cu deficiențele de aprovizionare cu gaze naturale. Ulterior, Hotărârea Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial (MO). Detalii aici.