Principală  —  IMPORTANTE   —   Scrisoare din izolator. Deputata Partidului…

Scrisoare din izolator. Deputata Partidului „ȘOR” Marina Tauber susține că cei din PAS sunt „ocupanți și trădători de Patrie”. Reacția PAS

Deputata Partidului Politic „ȘOR”, Marina Tauber, lipsită de imunitate parlamentară și reținută joi, 21 iulie, pentru 72 de ore, a transmis o scrisoare adresată președintelui partidului, Ilan Șor, și întregii echipe a Partidului „ȘOR” în care le mulțumește pentru „susținere” și „grijă”.

Tot în această scrisoare, publicată pe pagina oficială de Facebook a deputatei, Tauber lansează mai multe acuzații la adresa conducerii Partidului Acțiune și Solidaritate. Vicepreședinta Partidului „ȘOR” scrie că, „cele întâmplate ieri”, adică reținerea sa și perchezițiile efectuate în mai multe locații din țară în cadrul unui dosar pornit cu privire la finanțarea ilegală a Partidului Politic „ȘOR”, nu face decât să-i „întărească” pe reprezentanții formațiunii.

„Suntem cei mai consolidați și uniți. PAS este în agonie. Presiunile, perchezițiile și reținerile despre care a vorbit președintele Ilan Șor s-au adeverit. Cu toate acestea, cele întâmplate ieri nu ne face decât să ne întărească. (…) Le transmit Maiei Sandu, lui Igor Grosu și tuturor celor din PAS că sunteți neadecvați și ați pierdut legătura cu realitatea. Istoria arată că sfârșitul vostru este aproape. Sunteți niște ocupanți și trădători de Patrie”, se arată în scrisoarea Marinei Tauber, publicată pe pagina sa oficială de Facebook.

Solicitată de Ziarul de Gardă, Adriana Vlas, purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a afirmat că „în istoria ţării noastre, hoţii făceau puşcărie, fiindcă tâlharii nu au Patrie”. Reprezentanții Președinției au spus că „nu comentează” declarațiile Marinei Tauber.

De asemenea, Tauber face apel la misiunile diplomatice acreditate în R. Moldova, precum și la organizațiile internaționale să „examineze cu atenție” dosarul în care figurează și care, potrivit deputatei, „demonstrează că opoziția este presată”.

„Fac apel la misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova, precum și la organizațiile internaționale să fie atente la ceea ce se întâmplă în țara noastră, să examineze cu atenție dosarul meu și al Partidului „ȘOR”, care demonstrează că opoziția este presată”, se mai arată în scrisoarea Marinei Tauber.

În acest sens, deputata îndeamnă membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR” să „iasă în stradă” pentru că „alegerile anticipate sunt singura soluție” pentru R. Moldova.

„Îi îndemn pe membrii de partid, colegii, susținătorii, simpatizanții Partidului „ȘOR”, precum și pe toți cetățenii Republicii Moldova să iasă în stradă ca să dea jos ciuma galbenă – PAS. (…) Alegerile anticipate sunt singura soluție!”, a mai scris Tauber.

Deputata Partidului Politic „ȘOR”, Marina Tauber, rămasă fără imunitate parlamentară, a fost reținută joi, 21 iulie, pentru 72 de ore, după ce ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție au efectuat percheziții în biroul de la Parlament al deputatei.

Marina Tauber, vizată în două cauze penale pornite pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat”, a rămas fără imunitate parlamentară joi, 21 iulie, după ce Parlamentul a aprobat cele două cereri ale procurorului general interimar, Dumitru Robu.

Parlamentara a calificat ridicarea imunității parlamentare drept o „decizie politică care deja a fost luată”. Vicepreședinta formațiunii s-a declarat nevinovată și a spus că nu se teme de nimic, „nici de rețineri și nici de percheziții”.

Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a afirmat că Partidul Politic „ȘOR” a plătit 260 mii de dolari pentru a-i aduce pe interpreții ruși Filip Kirkorov și Alisher Tagirovich Morgenshtern, la Chișinău, la concertul din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), de pe 19 iunie, care nu a mai avut loc.

Totodată, joi dimineața, 21 iulie, ofițerii CNA și Serviciului de Informații și Securitate (SIS), în comun cu procurorii anticorupție, au descins cu percheziții în mai multe locații din țară în cadrul unui dosar pornit cu privire la finanțarea ilegală a Partidului Politic „ȘOR”.

„Potrivit probelor administrate pe dosar, s-a constatat că partidul ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, din partea unei grupări criminale, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste. Banii grupului criminal ajungeau în Republica Moldova sub formă de transferuri și convertiri, inclusiv în criptovalută, iar pentru a camufla originea mijloacelor financiare, erau folosite diverse canale de finanțare precum Dubai, Viena, Monaco.

Astfel, au fost documentate mai multe episoade în care, în primul semestru al anului curent, de către partid ar fi fost efectuate plăți în sumă de 600 000 de euro, pe când cheltuielile raportate erau de puțin peste 228 000 de lei. Din aceleași surse de proveniență infracțională, ar fi fost achitate salarii lunare membrilor partidului în sumă de 100 000 de euro, iar peste 3,5 milioane de lei ar fi fost folosite pentru transportarea participanților la protestele din Piața Marii Adunări Naționale”, a anunțat CNA.

După aceste evenimente, joi seara, 21 iulie, în cadrul unei emisiuni de la postul TVR Moldova, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a declarat că își dorește ca ancheta privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „ŞOR” să fie „corectă, transparentă și să nu trezească semne de întrebare”.

Marina Tauber este vicepreședinta Partidului „ȘOR”. Anterior, Ziarul de Gardă a scris că înainte de a accede în Legislativ, Tauber a exercitat, timp de aproape un an, funcția de primară a comunei Jora de Mijloc. Până în 2016, înainte de a se lansa în politică, a fost timp de șase ani, președinta Federației de Tenis din Moldova. Fosta colegă de școală a lui Ilan Șor figurează în ambele rapoarte Kroll privind furtul miliardului de la cele trei bănci. Potrivit raportului, Tauber, alături de alți acționari ai Unibank, ar fi acționat concertat în beneficiul lui Ilan Șor.

Marina Tauber a rămas fără imunitate parlamentară și în 2019, fiind cercetată pentru că ar fi „favorizat fraudarea sistemului bancar”. Tauber a fost reținută, dar un an mai târziu, a fost scoasă de sub urmărire penală, pe motiv că faptele nu ar întruni elementele infracțiunilor imputate.

În 2020, averea lui Tauber a constituit pretext pentru două demersuri, în adresa ANI și PG. Atunci, autoarea demersului, fosta deputată socialistă Marina Radvan, preciza că datele din declarațiile de avere ale Marinei Tauber trezesc nedumeriri.