Principală  —  IMPORTANTE   —   Rezultatul alegerilor din R. Moldova,…

Rezultatul alegerilor din R. Moldova, discutat la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din UE

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, joi, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, care a avut loc în format videoconferinţă, pe agenda discuţiilor fiind rezultatul alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, situaţia din Belarus, Nagorno-Karabah, rezultatul alegerilor locale din Bosnia-Herţegovina, situaţia din Afganistan, Etiopia, evoluţiile recente din Mediterana de Est şi din Libia, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat MAE transmis AGERPRES, în cadrul discuţiilor cu privire la alegerile din Republica Moldova, subiect introdus pe agendă la iniţiativa sa, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat evaluarea României cu privire la victoria clară a Maiei Sandu în alegerile prezidenţiale, evidenţiind votul masiv atât în interiorul, cât şi în exteriorul ţării, reprezentând o victorie a democraţiei şi a valorilor europene.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa intensificării eforturilor instituţiilor europene şi ale statelor membre în viitorul apropiat pentru susţinerea parcursului european şi democratic al Republicii Moldova şi pentru a oferi sprijin agendei ambiţioase de reforme a Preşedintelui Maia Sandu, în beneficiul direct al cetăţenilor Republicii Moldova. A subliniat că Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost primul şef de stat care a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria obţinută şi intenţionează să efectueze o vizită la Chişinău imediat după preluarea oficială a mandatului. De asemenea, a menţionat necesitatea unui transfer rapid al primei tranşe din asistenţa macro-financiară acordată în contextul pandemiei de COVID-19.

Referitor la Belarus, oficialul român a subliniat nevoia intensificării măsurilor UE la adresa regimului de la Minsk, în condiţiile în care situaţia continuă să se deterioreze, cetăţenii fiind victimele represiunilor violente din partea autorităţilor. Astfel, ministrul Aurescu a salutat intrarea rapidă în vigoare a celui de-al doilea pachet de măsuri restrictive, care îl vizează inclusiv pe Alexander Lukaşenko. De asemenea, a sprijinit demararea procedurilor pentru adoptarea unui al treilea pachet de sancţiuni, care să vizeze extinderea listei la noi nume de persoane responsabile pentru actele de violenţă, dar şi măsuri economice împotriva companiilor care susţin regimul Lukaşenko.

După afișarea rezultatelor preliminare finale, mai mulți oficiali internaționali, printre care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele României, Klaus Iohannis, președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, președinta Elveției, Simonetta Sommaruga, Patriarhul Kirill al Federației Ruse și președintele Federației Ruse, preşedintele nerecunoscut și contestat al Belarusului, Alexandr Lukaşenko, Vladimir Putin, au felicitat-o pe Maia Sandu pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din R. Moldova.

Maia Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) la funcţia de preşedinte, a obținut cele mai multe voturi în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, organizat la 15 noiembrie, urmând să fie prima femeie președinte a R. Moldova.

Rezultatele preliminare finale arată că Maia Sandu a acumulat 57,75% dintre voturi, iar Igor Dodon – 42,25%.