Reparaţia viitorului sediu al Procuraturii Generale. Plus 3,4 milioane de lei – Ziarul de Gardă
  • Reparaţia viitorului sediu al Procuraturii Generale. Plus 3,4 milioane de lei

    Reparaţia viitorului sediu  al Procuraturii Generale.  Plus 3,4 milioane de lei
    03 decembrie 2018 | 06:41

    Procuratura Generală a semnat un contract adiţional cu firma „Eurostil Costruct”, care efectuează lucrări de reparaţie capitală a viitorului sediu al instituţiei, urmând să plătească, suplimentar, 3,42 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor. Suma iniţială a contractului semnat între cele două părţi, consemnată în urma unei licitaţii publice, a fost de 22,8 milioane de lei.

    Contractul adiţional a fost înregistrat la Agenţia Achiziţii Publice la 11 noiembrie 2018. Astfel, reparaţia capitală a clădirii amplasată pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 73, la intersecţia străzilor Bulgară şi Armenească va goli bugetul Procuraturii Generale (PG) cu 26,22 de milioane de lei. Iniţial, conform informaţiilor publice, în iunie 2018, PG a semnat un contract cu „Eurostil Construct” pentru 22,8 milioane de lei. Conform aceloraşi informaţii, la licitaţie au participat, în total, 6 agenţi economici. Lucrările au demarat imediat după anunţarea câştigătorului.

    Cum explică Procuratura Generală majorarea cheltuielilor

    Pe parcursul efectuării lucrărilor prevăzute în contract, precum şi a celor care au fost substituite, a fost stabilită lipsa unor prevederi cu referire la un şir de lucrări neincluse în proiect şi devizele de lucrări. Spre exemplu, a fost constatată lipsa soluţiilor arhitecturale de demolare şi finisare a reconstrucţiei balustradelor la intrările principale, acestea reprezentând ornamente în stil sovietic cu încrustarea pe ele a secerii şi ciocanului, simboluri ale epocii sovietice şi necesitau a fi înlăturate. La compartimentul reparaţia sistemului de încălzire, ventilare şi condiţionare au fost omise lucrările de construcţie a sistemului propriu zis, a substituirii integrale a radiatoarelor de oţel pe radiatoare de generaţie nouă monobloc şi manopera acestei activităţi. Conform constatărilor experţilor în domeniu, sistemul de încălzire a clădirii era unul de model vechi, încă de pe vremea imperiului sovietic, ineficient, uzat tehnic şi moraliceşte, întreţinerea căruia e mai scumpă decât substituirea cu unul nou. La capitolul lucrări de faţadă sunt necesare lucrări suplimentare pentru reabilitarea suprafeţelor neincluse în devizele iniţiale, inclusiv pentru curţile de lumină”, a explicat, pentru ZdG, Andrei Pascari, din fruntea grupului care a organizat licitaţia privind reconstrucţia viitorului sediu al PG, motive din care a fost necesară majorarea sumei lucrărilor de reparaţie.

    Procurorul Andrei Pascari mai spune că, după analizarea legislaţiei, s-a constatat că serviciile şi lucrările suplimentare nu puteau fi separate de contractul iniţial, „fiind strict necesare pentru finalizarea reparaţiei. Valoarea acestora nu este mai mare decât cu 15% din cuantumul contractului iniţial, astfel că s-a dispus aprobarea spre modificare a devizelor de cheltuieli prezentate şi de a recomanda procurorului general încheierea unui contract prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare în suma indicată, care şi a fost încheiat la 8 noiembrie 2018 între părţi”. Lucrările de reparaţie ar urma să fie finalizate în decembrie, susţine Andrei Pascari. PG a ţinut să precizeze că, la darea în exploatare a clădirii, „în vederea asigurării transparenţei gestionării finanţelor publice, PG, cu participarea reprezentanţilor antreprenorului general, preconizează să organizeze şi să desfăşoare o prezentare cu privire la lucrările de reparaţie, precum şi să motiveze şi să justifice, inclusiv prin acte, modul de utilizare a banilor publici utilizaţi pentru reconstrucţia capitală a edificiului”.

    Pe pereţii viitorului sediu al PG încă pot fi observate simbolurile comunismului, secera şi ciocanul. „Frescele decorative cu secera şi ciocanul au reprezentat decorarea ornamentală a faţadei. De menţionat că, aplicarea acestora, folosirea cornişelor, a rozetelor, a sculpturilor în piatră urmărea redarea unui aspect solemn clădirii, definind-o din punct de vedere compoziţional, accentuând caracterul şi stilul arhitecturii anilor ’50, secolul trecut. Conform proiectului, de pe faţada principală, de pe cornişurile clădirii de pe balustradele scărilor intrărilor principale şi din holul central au fost înlăturate un şir de elemente decorative şi arhitecturale ce ţin de simbolica şi cultul perioadei sovietice. Totodată, plăcile comemorative cu bustul arhitectului clădirii Valentin Voiţehovski, precum şi fresca despre crearea în 1877 în fosta Curte Armenească a detaşamentelor de voluntari bulgari, rămân a fi neschimbate”, a punctat Andrei Pascari

    Lucrările se reconstrucție a viitorului sediu al Procuraturii Generale sunt în toi

    Viitorul sediu al PG, construit de o companie afiliată lui Oleg Voronin

    ZdG a scris anterior că viitorul sediu al PG e reconstruit de o companie care a fost afiliată lui Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin. „Eurostil Construct” SRL a fost înregistrată în 2010, fiind fondată de soţii Veaceslav Lungu şi Angela Şcerbina, ex-fondatoare şi administratoare a „Moldconstruct-Market”, agent economic ajuns în atenţia presei în perioada guvernării comuniste pentru că, în timp ce îl avea angajat în calitate de economist pe Oleg Voronin, fiul preşedintelui Vladimir Voronin, SRL-ul semna contracte de zeci de milioane de lei cu instituţiile statului.

    Totodată, la rubrica „prezentarea detaliată” a companiei de pe propriul site, obţii informaţii despre activitatea „Moldconstruct-Market”, identificând astfel adresele a zeci de lucrări efectuate de companie pentru diverse instituţii de stat, în special în perioada guvernării comuniste. Faptul că, în realitate, „Eurostil Construct” şi „Moldconstruct-Market” sunt o singură entitate, o demonstrează şi un anunţ din 2015, publicat în Monitorul Oficial, în care se anunţa că „Moldconstruct-Market” a fost lichidată, fuzionând prin absorbţie cu „Eurostil Construct”.

    Citiți și: VIDEO, DOC/ Tranzacțiile din jurul viitorului sediu al Procuraturii Generale

    În procesul de atribuire a clădirii şi a terenului aferent către PG autorităţile sunt acuzate că ar fi exercitat presiuni asupra unor agenţi economici pentru ca aceştia să renunţe la dreptul de proprietate asupra unor spaţii din acel imobil. Totodată, iniţial, Guvernul i-a atribuit Procuraturii şi terenul din spatele clădirii unde astăzi sunt amplasate parcările PDM şi ale unui centru de oficii, gestionat de compania actualului şef al Agenţiei Proprietăţii Publice, Vladimir Baldovici. Ulterior, Guvernul a revenit asupra deciziei, şi a oferit drept de servitute asupra terenului companiei funcţionarului, care a fost implicat, prin intermediul instituţiei pe care o conduce, şi în negocierile privind viitorul sediu al PG.

    Actualul sediu al PG din str. Bănulescu Bodoni va reveni în proprietatea statului, acolo urmând să activeze, din 2019, la primele două etaje, Autoritatea Naţională de Integritate şi Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor la etajele trei şi patru. În edificiul de pe Ştefan cel Mare şi Sfânt urmează să activeze PG, Consiliul Superior al Procurorilor, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale şi oficiul principal al Procuraturii Chişinău. Banii pentru renovarea viitorului sediu al acestor instituţii au fost anterior prevăzuţi în strategia de reformare a Procuraturii.

    UPDATE: Vladimir Voronin, fostul președintel al R. Moldova susține, într-o intervenție pentru Ziarul de Gardă că fiul său, Oleg Voronin nu are nicio legătură cu firma „Eurostil Construct”, succesoarea în drepturi a companiei „Moldconstruct-Market”. Vladimir Voronin afirmă că fiul său a activat anterior la „Moldconstruct-Market” doar că a plecat din această companie în urmă cu aproximativ 10 ani și că, în acest moment, nu există nicio legătură între familia sa și această firmă. „În timpul când noi eram la guvernare, lucra nu doar firma asta. Au lucrat mai multe firme și construiau ce trebuie, nu ca acum. N-are fiul meu nimic. Eu și lui atunci îi inderziceam să participe la tendere. Eu nu-s Ghimpu și nu-s ceilalți. Eu nu mănânc mai mult decât alt om, nu am nevoie de mai mult. Categoric, de 10 ani de zile, fiul meu nu are nicio legătură cu această companie”, susține Vladimir Voronin, care afirmă că, în spatele companiei ar sta un om de afaceri cu relații de prietenie la Procuratura Generală.

    Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. “Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Președintele SA „Moldovagaz”, despre solicitarea de a reduce consumul de gaze: „De ce să fierbi un ceainic plin cu apă, dacă vrei să pregătești o singură cană cu ceai sau cafea?”

    Președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz” Vadim Ceban a venit cu un comentariu vizavi de reacțiile consumatorilor, după ce reprezentanții companiei au solicitat, repetat, consumatorilor să re…
    Președintele SA „Moldovagaz”, despre solicitarea de a reduce consumul de gaze: „De ce să fierbi un ceainic plin cu apă, dacă vrei să pregătești o singură cană cu ceai sau cafea?”

    Europarlamentar român, despre criza gazelor cu care se confruntă R. Moldova: „Soluționarea și ajutorul vor veni din România și UE”

    Soluționarea și ajutorul în criza gazelor cu care se confruntă în prezent R. Moldova vor veni dinspre România și dinspre Uniunea Europeană, nu dinspre Federația Rusă, opinează europarlamentarul român, Siegfried…
    Europarlamentar român, despre criza gazelor cu care se confruntă R. Moldova: „Soluționarea și ajutorul vor veni din România și UE”

    DOC/ Președinta Maia Sandu a aprobat o nouă structură a Aparatului Președintelui

    Șefa statului Maia Sandu a semnat un decret privind structura Aparatului Președintelui R. Moldova și reduce personalul-limită de la 163 de posturi și structuri la numărul de 150. În termen de o lună, secretarul…
    DOC/ Președinta Maia Sandu a aprobat o nouă structură a Aparatului Președintelui

    „Toate femeile sunt supuse riscului de a face cancer mamar, dar asta nu înseamnă că toate femeile vor dezvolta această maladie”

    Interviu cu Dragomir Tîmbur, medic chirurg-mamolog Luna octombrie este luna internațională de conștientizare a cancerului mamar La nivel global, la fiecare 3 minute, o femeie este diagnosticată cu cancer la sân…
    „Toate femeile sunt supuse riscului de a face cancer mamar, dar asta nu înseamnă că toate femeile vor dezvolta această maladie”