Principală  —  IMPORTANTE   —   Reacția Președinției la decizia Curții…

Reacția Președinției la decizia Curții Constituționale: „Dacă va trebui, vom organiza alegeri parlamentare anticipate cât mai repede este posibil din punct de vedere legal”

Președintele Igor Dodon consideră că este o decizie previzibilă a Curții Constituționale, prin care alegerile prezidențiale nu pot avea loc în aceeași zi cu alegerile parlamentare, iar dizolvarea Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului președintelui este interzisă în orice circumstanță.

Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, Președinția susține că actualul Parlament este compromis, iar unica șansă de a fi „curățat de conservele oligarhice” este dizolvarea Legislativului și organizarea unui nou scrutin, deși, anterior, Igor Dodon era categoric împotriva desfășurării alegerilor parlamentare anticipate.

„Rămânem la convingerea că actualul Parlament s-a compromis, e format din mulți deputați transfugi și oameni ai oligarhiei, prin urmare acest Parlament trebuie resetat și curățat de conservele oligarhice.

Ne vom orienta după voia poporului și dacă va trebui, vom organiza alegeri parlamentare anticipate cât mai repede este posibil din punct de vedere legal”, a declarat șefa serviciului de presă al instituției prezidențiale, Carmena Sterpu.

Potrivit deciziei de marți, 7 iulie, a magistraților Înaltei Curți, dizolvarea Parlmentului în ultimele 6 luni ale mandatului președintelui R. Moldova este interzisă în orice circumstanță.

Chiar dacă șeful statului își depune demisia în ultimele 6 luni de mandat și sunt întrunite condițiile pentru dizolvarea Parlamentului, oricum acest lucru este interzis.

După pronunțarea deciziei Curții Constituționale, PAS a menționat că „Nu cred că R. Moldova are vreo șansă să meargă înainte cu un Parlament ales după chipul și asemănărea lui Plahotniuc”, iar Platforma DA a specificat că „Ținta alegerilor parlamentare și prezidențiale concomitente este greșită și una strict politică”.

Și Pro Moldova a reacționat menționând că opoziția trebuie să înceteze „exercițiile de ingeniozitate juridică și să instaleze un Guvern capabil să relanseze economia.