Principală  —  IMPORTANTE   —   Pretendenții la funcția de deputat…

Pretendenții la funcția de deputat ai Partidului Schimbării. Persoane care au lucrat cu Maia Sandu și un fost funcționar implicat în mai multe litigii, anterior cercetat penal pentru însușirea mijloacelor financiare

Colaj ZdG
Colaj ZdG

Le-am verificat trecutul, le-am analizat prezentul și am ales să vă prezentăm detalii despre cei mai importanți candidați înregistrați pentru scrutinul parlamentar anticipat din 11 iulie 2021.

ZdG continuă publicarea celor mai importante detalii din carierele celor care în această campanie electorală vă cer votul și vă promit că, dacă vor ajunge în Parlament, vă vor reprezenta interesele și vor munci doar pentru binele țării.

Pentru că sunt 23 de concurenți electorali, majoritatea cu câte 100 de persoane în listă, am decis să verificăm potențialii viitori deputați în baza sondajelor din ultimul an. Astfel, de la partidele care, conform sondajelor, au cele mai mici șanse de a ajunge în viitorul Legislativ am analizat profilurile primilor șase candidați, iar de la partidele cu cele mai mari șanse de a ajunge în următorul Parlament am analizat lista de candidați proporțional cu scorul pe care partidele lor sunt creditate că îl vor obține. 

Astăzi vă prezentăm primii șase candidați ai Partidului Schimbării, partid cu numărul 20 în buletinul de vot la anticipatele din 11 iulie.

Politicianul avocat cu părinți care au făcut justiție și avere de milioane

Ștefan Gligor

Ștefan Gligor, primul pe lista Partidului Schimbării (PS) este avocat de meserie, cu licență din 2011. A activat în sistemul public în anii 2004-2006. Iniţial a fost consultant superior în Departamentul Informaţii și Analiză la Ministerul Reintegrării, iar ulterior, referent superior în Serviciul de Informaţii, Analiză și Prognoze din cadrul Aparatului Parlamentului R. Moldova. Mama acestuia, Elena Gligor, a fost judecătoare, inclusiv la Curtea de Apel Chișinău, iar ulterior, inspector judecător principal în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Din aprilie 2016, deţine licenţă de avocat. Și Vasile Gligor, tatăl său, fost procuror, deţine licenţă de avocat din 2010. Gligor s-a remarcat în ultimii ani prin prezențe constante la emisiuni televizate, în calitate de expert sau analist politic. A fost ales președintele PS în martie 2021. 

Conform informațiilor din declarația de avere depusă la CEC, familia Gligor a avut în ultimii doi ani venituri oficiale în sumă de 207 mii de lei activând ca avocat, 215 mii de lei din vânzarea unui automobil Chevrolet Captiva, dar și dividende de 1,4 milioane de lei de la patru companii: „APSG Dezvoltare”, „Cebotari&Gligor”, „Case de pin” și „Margsim”. La toate cele patru companii familia Gligor deține cote părți. 

„APSG Dezvoltare” este companie de construcții la care Ștefan Gligor are o cotă de 50%. Datele publice arată că firma are un proces de judecată cu SA Magazinul Universal Central Unic din Chișinău, unde cere încasarea unei datorii de 45 de mii de lei.  „Cebotari&Gligor”, deținută de soția sa, Margareta, are activități juridice. „Case de pin” și „Margsim” sunt, la fel, companii cu activități în imobiliare, deținute de soția candidatului. 

Familia Gligor declară că deține două apartamente, de 148, respectiv 90 de metri pătrați, ⅜ dintr-o casă primită drept moștenire în 2020 și un alt imobil, nelocativ, dobândit în 2006, cu o valoare cadastrală de 1,2 milioane de lei.

Familia Gligor a declarat la CEC că, în ultimii doi ani, a utilizat patru automobile: Land Rover Discovery, Chevrolet Captiva, Lexus RX 300 (moștenit) și Hyundai Elantra. 

Soțul candidatei, membru al Consiliului Suprem de Securitate, numit în funcție de Maia Sandu

Corina Gaibu

Corina Gaibu (2) este președinta asociației „Kaizen Group”. În ultimii doi ani ea a avut venituri de la firma „Prospero Comerț” SRL, deținută de familia sa, iar împreună cu soțul, care activează ca expert în cadrul „Expert-Grup”, familia Gaibu a avut venituri de aproape un milion de lei. Corina Gaibu a făcut parte din Consiliul Red-Nord. Familia Gaibu declară că deține aproximativ 30 hectare de terenuri agricole, un apartament și o casă de locuit de 35 de metri pătrați. Sergiu Gaibu, soțul candidatei PS la funcția de deputată, face parte din Consiliul Suprem de Securitate de pe lângă Președinția R. Moldova, fiind numit în funcție de Maia Sandu.  

Fost consilier în CMC și fost consilier al președintei Maia Sandu

Sergiu Tofilat

Sergiu Tofilat (3) este fost consilier al președintei Maia Sandu în domeniul energetic și fost consilier municipal în Chișinău, ales în 2019 pe listele Partidului „Forța Nouă”. A renunțat să o consilieze pe președintă la startul campaniei electorale. 

În ultimii doi ani, Tofilat a avut venituri oficiale de aproximativ 650 de mii de lei de la diverse organizații non-guvernamentale, Primăria Chișinău, CET-Nord sau Termoelectrica. Tofilat declară că deține o cotă parte dintr-o casă de locuit cu o suprafață de 108 metri pătrați și un automobil Volvo S80, fabricat în 2007 și cumpărat în 2011 cu 11,5 mii de euro. Candidatul raportează și datorii de 120 de mii de lei. 

Litigiile în care a fost implicat candidatul de pe locul patru. Cercetat penal după o plângere a fostei soții și acuzat de violență domestică

Ion Potlog

Ion Potlog (4) este expert în cadrul Asociației „WatchDog” și fost consilier în cabinetul ministrului Economiei din Guvernul Sandu, Vadim Brînzan. În declarația pe proprie răspundere depusă la CEC, Potlog a declarat că în ultimii doi ani a avut venituri oficiale de 110 mii de lei (4,5 mii de lei lunar). Candidatul nu declară mașină sau loc de trai. În conturi bancare el păstrează aproximativ 90 de mii de lei. Potlog a activat anterior în cadrul Agenției Proprietăți Publice (APP), unde a fost șef de direcție.

Numele candidatului la funcția de deputat din partea PS figurează în mai multe litigii, el fiind anterior și cercetat penal. În unele dintre aceste litigii se constată că Potlog gestiona zeci de mii de euro. 

În august 2016, fosta soție l-a acționat în judecată și l-a acuzat că a vândut un apartament, procurat în timpul căsătoriei. Ea a cerut de la Potlog 435 de mii de lei. În instanță, fosta soție a candidatului a declarat că, după nuntă, cei doi au decis să investească într-un apartament. Ea a precizat că Ion Potlog fiind atunci funcționar public, angajat în cadrul APP „nu a dorit ca, contractul de investiții să fie perfectat pe numele său sau al soției deoarece nu dorea să figureze în declarația de venit informația despre procurarea unui bun imobil, în scopul evitării suspiciunilor în dobândirea unui bun imobil de la SRL „Astercon-Grup”, cu care avea anumite relații de serviciu”. Astfel, imobilul a fost înregistrat pe numele socrului actualului candidat la funcția de deputat. Ulterior, acesta i-a făcut procură lui Potlog, care a înstrăinat apartamentul unor persoane apropiate, fără să-i ofere fostei soții suma de bani pe care o pretindea. Litigiul a trecut prin toate instanțele, fiind soluționat definitiv de CSJ în 2018 prin decizia de a încasa de la Ion Potlog suma de 260 de mii de lei. 

În hotărârile de judecată aferente acestui litigiu se menționează că Potlog a fost cercetat penal pentru însușirea mijloacelor financiare. Dosarul nu a mai ajuns însă să fie trimis în judecată. 

Un alt aspect interesant invocat în hotărârile de judecată aferente acestui litigiu se referă la suma de bani pe care Ion Potlog declara că a obținut-o în urma celebrării căsătoriei: în litigiu acesta spunea că au fost obținuți aproximativ 20 de mii de euro în timp ce în declarația sa de avere pentru anul 2013 indica faptul că a fost obținut un venit de aproape cinci ori mai mare – 98 de mii de euro. 

Fosta soție l-a acuzat și de violență domestică. Ea s-a plâns pe faptul că, în septembrie 2015, Potlog „a agresat-o verbal, iar ulterior, în acţiuni de sugrumare cu mîinile, a lovit-o de peretele casei”, provocându-i „echimoze la nivelul gâtului și antebrațului stâng”. Deși fosta soție a depus plângere penală, procurorii au refuzat începerea urmăririi penale, fiind pornit un proces contravențional, clasat ulterior pentru expirarea termenului de prescripție. În ședințele de judecată instanța a stabilit însă că fapta de care a fost acuzat Ion Potlog a avut loc. 

Numele unui oarecare Ion Potlog figurează și într-un litigiu financiar. Acesta l-a acționat în judecată pe un bărbat, Pavel Meleca, indicând că, în 2011, i-a acordat un împrumut bănesc în sumă de 100 de mii de dolari SUA. Banii, conform recipisei semnate, urmau să fie rambursați până în 2013. Acest lucru însă nu s-a întâmplat, Meleca returnând doar 15940 de dolari. Instanțele i-au dat dreptate lui Potlog, dispunând încasarea sumei în favoarea sa. 

Ion Potlog a fost anterior angajat, pentru o scurtă perioadă, la compania „Dessa International”, cu care, la fel s-a judecat ulterior. Compania a gestionat proiectul camerelor de supraveghere a traficului rutier, despre care ZdG a scris anterior că a fost ucis de interese politice. 

Candidatul la funcția de parlamentar a precizat pentru ZdG că nu are dosare active, acestea fiind închise conform procedurilor.

Ion Potlog:

despre litigiul pentru apartament și faptul că nu ar fi dorit să-l înregistreze pe numele său, fiind funcționar public

„Asta a fost manipulare, sub efect de emoție asta s-a vorbit. Noi am investit în apartament, nu l-am furat și nu l-am primit ilicit. În ceea ce ține de subiectul înregistrării, eu am acceptat propunerea să fie înregistrat pe oricine. Apartamentul a fost procurat din banii de la nuntă”.

despre dosarul penal deschis pentru că și-ar fi însușit banii din vânzarea imobilului

„Dosarul a fost deschis sub pretextul că aș fi însușit niște bani ilegal, chiar dacă realitatea era alta. Niciodată nu am negat datoria reală și totodată am negat datoria fictivă care mi se cerea. I-am comunicat procurorului, înainte de a fi deschis dosarul, că eu i-am propus, de mai multe ori, fostei soții să-i ofer jumătate din datoria reală. Acuzațiile nu s-au probat. Au fost niște manipulări și presiuni psihologice asupra mea ca să cedez, iar după ce procurorul a luat act oficial că sunt gata să-i ofer suma, atunci dosarul s-a închis, trecând din dosar penal în dosar civil. Într-un proces de divorț nu este doar un vinovat și orice atac este binevenit. În rest, rog să evitați speculațiile pe subiectele ce țin de viața mea de familie. Toate procesele și dosarele sunt închise. Nu am nici un dosar activ și nu sunt acuzat penal!”.

despre banii câștigați la nuntă. Care este suma reală? 

„Dar ce are una cu alta? În dosarul pe litigiu s-a indicat suma de procurare a apartamentului, nu s-au indicat toți banii de la nuntă. Eu nu am procedat tradițional ca să cheltui toți banii de la nuntă, să-i investesc în apartament și să-mi cumpăr mașină. Suma reală a fost de 98 de mii de euro”.

despre litigiul pentru 100 de mii de dolari

„Acolo este numele tatălui meu, Ion Potlog Gheorghe, decedat. Este dosarul, este hotărârea instanței de judecată, este dat la executor. Tata e decedat, iar creanțele sunt preluate de mama mea. Banii erau ai tatălui meu”. Întrebat în ce domeniu activa tatăl său și de unde avea acea sumă de bani, Ion Potlog a precizat: „Întrebați-l pe dânsul (zâmbește). Familia mea întodeauna a investit banii, dar nu i-a cheltuit. A fost creștere de capital atât din contul creșterii valorii de piață a bunurilor cât și devidendele anuale pe care le încasa”.

despre acuzațiile de violență domestică

„Dacă sincer, au fost vreo cinci plângeri, una după alta, nu una. Plângerile au fost pe bază de declanșare a procesului de divorț. Baza este emoțională și nici una dintre plângeri nu a avut finalitate juridică, cu expepția uneia… Dosarul a fost rejudecat de 7 ori în complete diferite, în care am primit câștig de cauză. Intuiesc că ultima decizie a fost cumpărată și eu nu am mai contestat-o pentru că doream mai repede să scap de orice proces aferent divorțului”.

despre faptul că nu declară niciun bun în declarația depusă la CEC

„Eu nu declar niciun bun pentru că, după divorț, am înstrăinat tot. De asta la mine dosarul este curat. Locuiesc în apartamentul care aparține familiei mele”.

Natalia Efros-Bujor

Consilieră în Criuleni pe listele PLDM

Natalia Efros – Bujor (5) este fondatoare și administratoare la compania Agroservice – Com, cu activități în comerțul cu ridicata al produselor chimice. În ultimii doi ani însă ea a avut venituri oficiale de la SRL „Parc Comunicații”, dar și de pe urma activității din cadrul unui proiect internațional. Familia Efros – Bujor declară venituri cumulate de aproximativ 900 de mii de lei, bani obținuți din salarii, indemnizații, vânzarea unei case de locuit și a unei mașini. Natalia Efros – Bujor este consilieră raională în Criuleni, fiind aleasă pe listele PLDM. Candidata declară că deține, de anul trecut, în posesia, o Skoda Kodiaq, fabricată în 2020, care valorează 28 de mii de euro. 

Dosarul penal încetat pe motivul intervenirii termenului de prescripție de pe numele candidatului cu numărul șase

Tudor Șoitu

Tudor Șoitu (6) este fost vicepreședinte al Curții de Conturi. În ultimii ani, acesta a apărut de mai multe ori alături de Maia Sandu, actuala președintă, inclusiv în campania electorală recentă, de anul trecut. Șoitu indică în declarația de avere depusă la CEC că este pensionar, iar în ultimii doi ani, împreună cu soția au acumulat venituri de aproximativ 770 de mii de lei. În același document Șoitu declară că deține două case de locuit, un apartament și un automobil Mercedes E200, fabricat în 1995 și cumpărat în 2010 cu 5,1 mii de euro. 

În noiembrie 2016, Șoitu a fost stopat de agenții de patrulare, care au constatat că acesta ar fi urcat băut la volan. Fapta lui Șoitu a fost pe larg mediatizată la canalele de televiziune gestionate de Vladimir Plahotniuc, Șoitu fiind prezentat ca fiind un membru al staff-ului electoral al PAS și PPDA. În septembrie 2019, Judecătoria Chișinău a constatat vinovăția lui Șoitu, dar a dispus încetarea procesului penal pe motivul expirării termenului de prescripție, care este de doi ani din momentul săvârșirii une infracțiuni ușoare. Sentința nu a fost contestată de părți, astfel că a devenit definitivă și irevocabilă. 

Vedeți aici lista integrală a PS pentru alegerile parlamentare din 11 iulie curent.