Principală  —  IMPORTANTE   —   Detalii despre Partidul „Legii şi…

Detalii despre Partidul „Legii şi Dreptăţii”, cu Mariana Durleşteanu cap de listă, al 16-lea în buletinul de vot pentru alegerile din 11 iulie

Partidul „Legii și Dreptății”, al 16-lea candidat înregistrat de Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie este condus de generalul de poliție Nicolae Alexei, care la sfârșitul anilor 90-începutul anilor 2000 s-a aflat în mijlocul unor dispute politice cu acuzații de corupție. Lista de candidați conține doar trei membri de partid din 56 de pretendenți, restul sunt neafiliați.

Mariana Durleşteanu

Mariana Durleşteanu, capul de listă al Partidului Legii și Dreptății, este finanțistă de profesie. Candidează pentru un loc în Parlament, după ce în februarie curent se încerca amânarea scrutinului tocmai prin desemnarea ei la funcția de premier de către majoritatea parlamentară PSRM – Partidul Șor. Ea a renunțat însă la candidatură, gest care a dus ulterior la provocarea anticipatelor. În perioada guvernării comuniste a fost propulsată de Vladimir Voronin în funcția de ambasadoare a R. Moldova în Marea Britanie. După trei ani a fost rechemată de acesta și numită în funcția de ministră a Finanțelor în Guvernul Greceanîi.

În declarația depusă la CEC, Durleşteanu declară că în ultimii doi ani a câștigat din salariu de peste patru milioane de roni, echivalentul a peste 18 milioane de lei din funcția de consilieră financiară la KazmunayGas Internațional – grupul Rompetrol și 70 de mii de euro din pensie. Durleșteanu a încasat în ultimii doi ani 360 de mii de euro, peste 121 de mii de roni și 3 018 dolari SUA din dividendele de la o bancă din Statele Unite. Alte 17 mii de lire sterline le-a obținut în urma dării în arendă a unei încăperi. Candidata este proprietara a cinci bunuri imobile, dintre care două apartamente în capitala Marii Britanii și care sunt evaluate la 890 de mii de lire sterline.

Durleșteanu deține și o casă de locuit în București de 160 de metri pătrați, dobândită în anul 2018, care ar valora 360 de mii de euro. Durleșteanu deține imobile și în R. Moldova – o casă de locuit donată, cu o suprafață de 139 de metri pătrați, în sumă de 45 de mii de euro și o construcție accesorie a cărei valoare nu este indicată. Candidata conduce un Volkswagen Passat, fabricat și procurat în 2016 cu 15 mii de euro. 

Nicolae Alexei

Nicolae Alexei (2) este jurist de profesie și are o biografie controversată. A activat în organele Afacerilor Interne, de unde a fost demis pe motiv de „abuz în serviciu” și comercializarea ilegală a „corpurilor delicte”, confiscate de la contrabandiști. Și-a condiționat revenirea în organe, prin sprijinirea Guvernului Dumitru Braghiș.

Acum 20 de ani, a intrat în Parlament pe listele Partidului Popular Creștin Democrat, condus de Iurie Roșca, dar a fost lipsit de imunitate parlamentară, iar dosarele penale intentate la adresa sa au fost redeschise.

În ianuarie 2004, Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat pe Alexei la cinci ani privațiune de libertate, cu suspendarea pedepsei, un an mai târziu Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) l-a achitat. Nicolae Alexei a catalogat acuzațiile aduse drept intimidare și răfuială politică. „Mi-am făcut datoria de poliţist şi nu sunt vinovat că în timp ce căutam contrabandişti dădeam peste politicieni”, afirma la acea vreme generalul Alexei.

În 2014 a candidat pe listele „Partidului Nostru”, dar nu a acces în Legislativ. El a dezmințit că Usatâi ar fi făcut parte din gruparea criminală a lui Grigore Karamalak, zis Bulgaru, pe care a anchetat-o fiind șef la interne. La acel moment pe internet circula un video cu imagini în care generalul Alexei vorbea despre reținerea mai multor membri din gruparea lui Grigore Karamalak. În imagini, printre membrii grupării era prezentată și o persoană care se prezintă ca fiind Renato Usatîi.

În declarația depusă la CEC, Alexei declară, pentru ultimii doi ani, o pensie totală de 264 de mii de lei (11 mii de lei lunar). El nu indică nici un bun imobiliar, ci doar că în 2018 a achiziționat, cu 255 de mii de lei, un automobil Skoda Kodiaq fabricat în 2017.

Primele șase poziții de pe lista Partidului Legii și Dreptății sunt ocupate de un profesor, un jurist, un zooinginer și un economist, șef de catedră în cadrul Universității De Studii Europene din Moldova. 

Vedeți aici lista integrală a Partidului „Legii şi Dreptăţii” pentru alegerile parlamentare din 11 iulie curent.

Citiți și informațiile despre candidații celorlalte partide