Principală  —  IMPORTANTE   —   Pretendenții la funcția de deputat:…

Pretendenții la funcția de deputat: Polițiștii din PACE și dosarele lui Gheorghe Cavcaliuc

Colaj ZdG

Le-am verificat trecutul, le-am analizat prezentul și am ales să vă prezentăm detalii despre cei mai importanți candidați înregistrați pentru scrutinul parlamentar anticipat din 11 iulie 2021.

În următoarele săptămâni, ZdG va publica cele mai importante detalii din carierele celor care în această campanie electorală vă cer votul și vă promit că, dacă vor ajunge în Parlament, vă vor reprezenta interesele și vor munci doar pentru binele țării. 

Pentru că sunt 24 de concurenți electorali, majoritatea cu câte 100 de persoane în listă, am decis să verificăm potențialii viitori deputați în baza sondajelor din ultimul an. Astfel, de la partidele care, conform sondajelor, au cele mai mici șanse de a ajunge în viitorul Legislativ am analizat profilurile primilor candidați, iar de la partidele cu cele mai mari șanse de a ajunge în următorul Parlament am analizat lista de candidați proporțional cu scorul pe care partidele lor sunt creditate că îl vor obține. 

Analiza ZdG a fost făcută în ordinea cronologică înscrierii candidaților în buletinele de vot.

În prima parte vă prezentăm primii șase candidați ai primului partid din buletinul de vot: Partidul Acasă Construim Europa (PACE).

Poliția din PACE

Veniturile de peste 1 milion ale soției și apartamentul înregistrat pe numele copiilor

Alexandru Grumeza. Foto: pace.md

Alexandru Grumeza, capul de listă al PACE, este medic neurolog de profesie și nu s-a implicat în politică până acum un an, când a devenit cofondator al formațiunii. Este și președintele Federației Naționale Sportive de Armwrestling din R. Moldova. Potrivit declarației de avere depuse la CEC, în perioada 2019-2020 Grumeza a obținut un venit din salariu de 450 de mii de lei, iar soția acestuia, director general al Medpark – circa 1,2 milioane de lei. Familia Grumeza declară un automobil de model Volvo XC90, fabricat în anul 2009 și procurat în 2013 cu 20 de mii de euro. În declarația de avere, acesta nu indică niciun bun imobil. Candidatul a declarat pentru ZdG că în 2018 a procurat un apartament, care a fost înregistrat pe numele celor trei copii ai săi, fiecare deținând cote-părți din imobil.

„Din punct de vedere juridic, acest apartament aparține copiilor mei. Nu este proprietatea mea, dar neapărat voi face rectificările de rigoare, dacă este cazul”, a comunicat Grumeza pentru ZdG.

Venituri modeste și afaceri în blockchain

Denis Roșca. Foto: pace.md

Denis Roșca, locul doi în lista PACE, este economist de profesie. În 2009, a candidat din partea PLDM la alegerile parlamentare ordinare și anticipate, dar n-a ajuns în Legislativ, fiind pe locul 85. Pentru ultimii doi ani, acesta indică, în declarația depusă la CEC, un venit de doar 15 mii de lei din activitatea de asistent universitar. Cei mai mulți bani, peste 166 de mii de lei, au ajuns în bugetul familiei Roșca drept indemnizație pentru copiii minori. Candidatul declară un teren intravilan, un apartament și un automobil de model Toyota Avensis. El figurează în calitate de fondator și administrator al companiei SRL „Rodev Prim”, care în 2013 s-a judecat cu ÎM „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, pentru realizarea cu întârziere a lucrărilor de instalare a unor terenuri de joacă în Chișinău. A pierdut în primele două instanțe, dar CSJ a trimis dosarul la rejudecare, firma lui Roșca obținând câștig de cauză. El figurează în calitate de administrator al mai multor Asociații Obștești și deține funcția de vicepreședinte al Asociației Blockchain din Moldova, tehnologie care a făcut posibilă existența criptomonedelor.

Avere ascunsă și contracte cu statul

Nadejda Tatarciuc, a treia în lista PACE, este economistă și deține afaceri în domeniul fashion. Este soția lui Oleg Tatarciuc, fost coleg în cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP) cu Gheorghe Cavcaliuc, liderul PACE. În iulie 2020, ZdG a scris despre faptul că „Nikita Rinadi” SRL, administrată de Nadejda Tatarciuc, a semnat, în perioada crizei provocate de COVID-19, zece contracte în valoare de 157,6 mii de lei, prin care mai multe instituții medicale au procurat măști medicale albe, chiar dacă piesele companiei nu erau avizate pentru uz medical. În aprilie 2021, firma a câștigat o altă licitație în valoare de 40 de mii de lei organizată de Spitalul Raional Căușeni.

Nadejda Tatarciuc și soțul acesteia, Oleg Tatarciuc. Foto: Facebook

În declarația pe proprie răspundere depusă la CEC, Nadejda Tatarciuc indică pentru ultimii doi ani doar venituri din salariu, în sumă de 51 de mii de lei. Nu declară automobilele de marca Mercedes și BMW și două apartamente, care se regăsesc în declarația de avere și interese pentru anul 2018, depusă de soțul său, Oleg Tatarciuc, pe când activa la IGP. Contactată de ZdG, Tatarciuc a justificat tăinuirea averii prin faptul că este pentru prima dată când completează o astfel de fișă și că a înțeles că trebuie să indice bunurile mobile și imobile procurate în perioada de referință, adică 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020.

„Este prima declarație de avere pe care o depun la CEC. Din câte am înțeles, trebuia să indic veniturile mele personale pentru ultimii doi ani, precum și bunurile imobile, automobilele cumparate în această perioadă. Așa și am făcut. Dacă va fi nevoie, până la sfârșitul acestei luni voi face modificări la declarație. Nu am ce ascunde”, ne-a spus Nadejda Tatarciuc.

Procese de judecată pentru datorii

Ion Straciuc. Foto: pace.md

Ion Straciuc, locul patru în listă, este jurist de profesie, dar a activat mai mulți ani în domeniul construcțiilor. Până în prezent, nu a fost implicat în politică. În ultimii ani, Straciuc a fost acționat în judecată de mai multe ori, pentru neachitarea unor datorii. În februarie 2018, a fost obligat de instanță să achite unei firme de construcții o datorie de peste 122 de mii de lei, iar într-un alt proces, care a durat trei ani, acesta a fost obligat să restituie o datorie de 9,3 mii de euro. S-a judecat și cu o firmă specializată în lăcătușerie și apeducte, pentru o datorie de peste 106 mii de lei. Dosarul a ajuns până la CSJ, de unde a fost trimis spre rejudecare în instanța de apel. Aici procesul a fost încetat, în urma împăcării părţilor. Straciuc nu raportează niciun venit pentru ultimii doi ani. Deține două terenuri extravilane și două case de locuit – de 54 de mii de lei și, respectiv, de 65 de mii de lei.

Dosarele penale și vila donată copiilor, la 5 zile de la retragerea PDM de la guvernare

Gheorghe Cavcaliuc. Foto: pace.md

Gheorghe Cavcaliuc, liderul PACE, este al cincilea în lista partidului. El a renunțat la funcția de șef adjunct al IGP, la 17 iunie 2019, la scurt timp după ce PDM-ul condus de oligarhul Vladimir Plahotniuc a anunțat că se retrage în opoziție. Înainte de a-și prezenta demisia, pe fundalul refuzului PDM de a renunța la guvernare, Cavcaliuc le-a dedicat colegilor săi poezia „Polițistul devotat” și le-a cântat piesa „Ofițerii”, din mașina sa de serviciu. De-a lungul anilor, Cavcaliuc a fost de mai multe ori acuzat că ar fi acționat ilegal sau în urma unor indicații politice. Un an mai târziu, s-a lansat oficial în politică, devenind președintele PACE. În 2018, nu și-a declarat toată averea pentru anul 2017 – două apartamente primite în dar de cei doi copii ai săi minori. Bugetar fiind, Cavcaliuc și-a construit o vilă la marginea Chișinăului, pe un teren de 12 ari. A donat vila celor doi băieți ai săi la 5 zile de la retragerea PDM de la guvernare. Pe numele celor doi copii ai lui Cavcaliuc sunt înscrise și câte un apartament. A divorțat la începutul anului 2016, la scurt timp după ce în lunile decembrie-ianuarie 2015-2016 ZdG a publicat două articole despre averea familiei acestuia, dar ulterior s-a împăcat cu fosta soție.

Vila din com. Trușeni, mun. Chișinău, a lui Gheorghe Cavcaliuc. Foto: crimemoldova.com

În luna februarie 2021, pe numele lui Gheorghe Cavcaliuc a fost reluat un proces penal, încetat anterior de Procuratura Anticorupție, fiind bănuit că ar fi aplicat ilegal stimulări, sancțiuni disciplinare, avansări, transferuri, a acordat grade speciale și concedii, fără a avea împuterniciri în acest sens, prejudiciind statul în proporții deosebit de mari. Tot din acest an, Cavcaliuc figurează în alte două dosare penale deschise pentru „depășirea atribuțiilor de serviciu”. Din primăvara acestui an, are statutul de bănuit într-un alt dosar deschis pentru „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”, după ce colegii săi de partid l-au stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sângerei.

În ultimii doi ani, Cavcaliuc a raportat venituri oficiale de aproximativ 447 mii de lei de la IGP, din salariu, pensie și indemnizație și 198 de mii de dolari, echivalentul a circa 3,5 milioane de lei, de la compania Komet Group S.A., un offshore condus de omul de afaceri Anatolie Stati. Candidatul la funcția de deputat se plimbă cu un Mercedes, fabricat în 2016 și procurat în 2017, a cărui valoare indicată în declarația depusă la CEC este de… zero lei. În 2019, ZdG a descoperit că în Micăuți, raionul Strășeni, satul de baștină al lui Cavcaliuc, o stradă îi poartă numele.

Livii Baziuc și Gheorghe Cavcaliuc. Doi foști colegi în poliție, plecați din funcții în 2019, unul după altul pe lista PACE

Sancțiuni disciplinare și averea verificată de CNI

Livii Baziuc, al șaselea în lista PACE, vine și el din organele de poliție, demis în  2019. În perioada 2014 – 2015, pe când activa la Inspectoratul Național de Patrulare (INP), a fost de două ori sancţionat disciplinar, cu „avertisment”. Baziuc se numără printre polițiștii care, prin decizii judecătorești, a obținut de la Primăria Chișinău apartamente sociale. Întrucât locuințele s-au epuizat, în 2014 a beneficiat de 2 milioane de lei din partea municipalității drept compensație. Din banii obținuți și-a cumpărat un apartament mult mai mic și mai ieftin decât pretindea de la autorități, dar și două automobile de lux de model „Lexus”, pe care le-a vândut în 2017. La 25 iunie 2018, în ziua în care CSJ a invalidat alegerile municipale din acel an, Baziuc a fost surprins de mai multe ori la sediul instanței. În 2015, Comisia Națională de Integritate a inițiat verificarea averii, dar controlul a fost oprit.

În declarația depusă la CEC, Baziuc declară, pentru ultimii doi ani, un venit de 66 de mii de lei – salariul de la INP și puțin peste 2 mii de euro – de la o companie imobiliară din Germania. Soția sa, Elena Baziuc, fondatoare și administratoare a firmei „Salent Exim” SRL, a ridicat un salariu de circa 68 de mii de lei. Baziuc declară și donații de 6 mii de euro. Candidatul deține trei apartamente, un garaj și niciun automobil.

Lista completă a candidaților la funcția de deputat din partea PACE poate fi văzută aici.

Marți, 22 iunie, ZdG vă va prezenta primii șase candidați din lista Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic (PACCC), al doilea partid din buletinul de vot la anticipatele din 11 iulie.