Nu cred că cineva își dorește să fie disfuncțional, nefericit, chinuit, anxios, depresiv, dar cred că unii oameni au nevoie de alți oameni
Interviu cu Daniela Terzi-Barbăroșie, psihologă, psihoterapeută, consultantă pe politici de incluziune
— Într-o viață încurcată ca a noastră acum, afectată de snobism, sărăcie, pandemie, hoție, depersonalizare, care ar fi rețeta supraviețuirii?
— Ah, de-aș ști!.. Cred că nu există rețete, atunci când e vorba de suflet. Dar, cu siguranță, fiecare are multe găselnițe în sipețelul său fermecat. Știința psihologică, numită și știința sufletului uman, are multe teorii, practici și dovezi, menite să ajute oamenii să se ajute singuri, și între ei, dar și varii forme de intervenții, pentru cei care preferă asistența de specialitate, mă refer aici la serviciile prestate de psihologi, consilieri și psihoterapeuți. Este bine ca „rețetarul” fiecăruia dintre noi să fie plin. Da, ritmul vieții cotidiene e năucitor. Tumultul grijilor ne împiedică să ținem pasul cadențat. Așa precum avem un kit de supraviețuire, când mergem în drumeții, la fel ne-ar prinde bine să avem și unul de supraviețuire psihologică.
— A trecut jumătate de an de la începutul pandemiei de COVID-19. Cum ne-a schimbat această perioadă de timp?
— Ireversibil, cred eu. Atât în sens bun, cât și în sens mai puțin bun. După COVID-19, multe nu vor mai fi la fel. Pe de o parte, am asistat cu toții la o mobilizare fără de seamăn a oamenilor pentru alți oameni, atât la nivel global, cât și la nivel național. Exemplele de solidarizare cu medicii și cu persoanele afectate de COVID m-au sensibilizat până la lacrimi: am văzut atâta compasiune, empatie și bunătate, cum nu am mai văzut anterior. Dar, în același timp, la celălalt pol, parcă într-un Univers paralel – multă răutate, indiferență, blamare, stigmatizare, neglijență și alte „reziduuri”, mi-au zdruncinat convingerile despre natura bună a oamenilor și despre misiunile statului. Vidul uman poate fi mai periculos decât COVID-ul. Iresponsabilitatea statului, la fel. Pentru COVID sunt medicamente, va apărea curând un vaccin. Deocamdată, avem și medici să ne trateze. Pentru lipsă de compasiune, ce putem face? Pentru cei lăsați la voia sorții de către statul, ai căror contribuabili sunt? Pentru bătrâni, pentru alte categorii, considerate rebut, ce soluții avem, cum le resuscităm speranța de viață? M-a îngrijorat și fragilitatea psihicului uman, într-o societate precum a noastră, unde cultura psihologică e într-un stadiu embrionar, iar „mersul la psiholog” e considerat un semn de slăbiciune, de alint sau o modă, și mai puțin o necesitate, precum e mersul la stomatolog. Doar că, spre deosebire de durerea de dinți, care creează un mare disconfort, durerea sufletului nu miroase urât și nici nu se vede, deși la fel poate duce la „abces”, la „extirpare”, la insomnii și la alte consecințe triste.
— Cum s-a schimbat comportamentul uman?
— E natural să ne schimbăm comportamentul când suntem în circumstanțe deosebite, necunoscute nouă până acum, pentru care nu avem rețete, soluții, nici ghiduri și nici ghizi. Dar când mintea ne este invadată de gânduri negative, provocate de inconsecvența autorităților, pe de o parte, și de caracterul perfid al acestui virus, pe de altă parte, starea de stres devine constantă, epuizantă, poate duce la nesiguranță, frică, anxietate, panică. Cei care trăiesc într-un stres acut, se pot manifesta în diferite moduri, de exemplu, pot avea manifestări agresive, conflictualitate crescută, agitație, probleme de sănătate, inclusiv mintală. Totodată, lipsa de coerență a reglementărilor, nerespectarea acestora de către exponenții puterii, a permis persoanelor cu tendințe antisociale să se manifeste distructiv în raport cu alții (de ex., să nu poarte măști în spații publice). Lipsa preocupării autorităților pentru o informare corectă a creat o întreagă armată de alde Toma necredinciosul, periculoși pentru sine și pentru alții. Nu știu însă cât putem pune în cârca oamenilor aceste probleme… Nu cred că cineva își dorește să fie disfuncțional, adică nefericit, chinuit, anxios, depresiv, dar cred că unii oameni au nevoie de alți oameni, inclusiv de specialiști, ca să-și revină, să învețe să gestioneze stresul și să-și creeze viața pe care să vrea să o trăiască.
— Nu te izola de oameni. Și nici de tine… E legat cumva de COVID? Știm că ați avut și un proiect „Aleg să mă simt bine”, destinat elevilor pentru a-i ajuta să-și protejeze sănătatea mintală și emoțională în contextul crizei provocate de COVID-19…
— Da, am folosit această „regulă de aur” în supraviețuirea psihologică în alt context, legat de subiectul sănătății mintale. În perioada aprilie-iulie, UNFPA Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, au desfășurat proiectul „ALEG să mă simt bine!”, în scopul implementării „Instrucțiunii privind organizarea asistenței psihologice a copiilor/elevilor, părinților și cadrelor didactice pe perioada suspendării procesului educațional”. Scopul principal al proiectului a fost oferirea suportului online adolescenților și tinerilor în menținerea sănătății mintale și a echilibrului psiho-social în contextul crizei COVID-19. Împreună cu colegul meu, Sergiu Toma, am desfășurat 24 de sesiuni online pentru adolescenți și tineri despre modul de menținere a sănătății mintale și a bunăstării psiho-sociale. Sesiunile au inclus subiecte bazate pe nevoile tinerilor, fiind adaptate vârstei acestora. Am vorbit despre cum facem față programului școlar modificat, izolării sociale, cum luptăm cu stresul, cum gestionăm anxietatea, cum menținem relații sănătoase și cum ne organizăm mai bine pentru studiile care urmează și pentru intrarea în viața de adult. Toate sesiunile sunt disponibile pe pagina de Facebook a UNFPA Moldova, a MECC, precum și pe site-ul www.educatieonline.md. Ne-am bucurat să constatăm implicarea tinerilor în aceste sesiuni live. Cred că generația care vine are mai multă deschidere pentru subiectele ce țin de sănătatea mintală, sunt mai curioși să înțeleagă cum funcționează psihicul uman, ce resurse are, iar asta cu siguranță va duce la o societate mai conștientă și mai responsabilă.
— Cât de frecvent au fost abordați psihologii din grupul special constituit pentru acordare de asistență psihologică celor care suportă mai greu pandemia?
— Am creat grupul de prim ajutor psihologic voluntar PSYCOVID-Moldova pe 25 martie, după modelul colegilor din România. Colegii s-au mobilizat repede și, în câteva zile, lista voluntarilor depășise 140 de persoane. Am mediatizat intens inițiativa, prin ONG-uri, APL, mass-media. Mulțumesc pe această cale echipei ZdG, că ați publicat lista integrală cu datele de contact ale specialiștilor. Ceva a mers diferit, totuși, la noi: am avut mult mai puține solicitări, comparativ cu România, unde cultura psihologică e mai înaltă. În primele două luni, solicitările erau mai frecvente, în medie 3-5 pe zi, dar în mai-iunie, deși situația epidemiologică din republică era mai proastă, numărul solicitărilor s-a redus. Probabil, lumea se obișnuise cumva cu stresul provocat de COVID. La moment, o parte dintre psihologii-voluntari continuă să ofere ședințe gratuite persoanelor afectate de pandemie, așa că încurajez pe această cale pe cei care au nevoie de suport psihologic să-l solicite și vor beneficia cu siguranță. Nimeni nu trebuie să se chinuie în solitudine.
— Scriați undeva că perioada carantinei a adus după sine foarte multe conflicte între generații. La ce vă refereați?
— Da, conflicte, în general, și conflicte între generații, în special. De fapt, conflicte între generații au fost mereu prezente, dar am constatat cu tristețe că diferențele dintre generații s-au evidențiat în carantină, iar stresul, dar și traiul în comun, 24 de ore, 7 zile în săptămână, a adâncit prăpastia acolo unde erau niște fisuri. Cele mai frecvente probleme de relaționare le-am observat la părinții și la copiii de vârstă pubertară, la adolescenți, dar și între adulții de vârstă medie și părinții îmbătrâniți. Fiecare categorie de vârstă are convingerile sale despre felul în care funcționează lucrurile, cum trebuie să fie X, Y și Z. Deseori, diferențele de opinii devin motiv de ceartă atunci când oamenii sunt mai stresați, mai nervoși sau nu au abilități de comunicare. Conflictele sunt inevitabile. Deseori, pot fi benefice, dacă știm cum să le analizăm și să le gestionăm pentru a deveni prilej de creștere, nu de ciocnire și îndepărtare.
— Cu ce probleme se confruntă cuplurile în noile condiții?
— Nu toate cuplurile s-au confruntat cu probleme în acest răstimp. Dimpotrivă, unii au reușit să-și sudeze mai bine relația, folosind perioada carantinei pentru o mai bună cunoaștere a partenerului/-rei, conectare emoțională și fizică, planificări și planuri de viitor împreună etc. Cred că mai multe scindări au apărut în cuplurile care și până la pandemie nu gestionau bine relația, iar criza provocată de COVID doar a arătat cu degetul unde exact e problema (dar și soluția): în comunicare, în bugetare, în planificare, în parentaj sau în relațiile cu familiile de origini. Cele mai frecvente probleme ale cuplurilor în starea epidemiologică determinată de COVID țin de dezacordurile în legătură cu manifestarea afecțiunii și grijii, inclusiv gelozie, distanțare; conflicte legate de bani; conflicte mocnite sau deschise cu privire la intimitatea emoțională și sexuală; petrecerea timpului liber; dispute privind treburile casnice și lipsa de inițiativă; neînțelegeri referitoare la responsabilitățile părintești; dispute privind familia de origini, alte rude, neînțelegeri în legătură cu prietenii.
Chiar dacă relația conjugală se află în „bătaia puștii”, în perioade grele, precum pandemia, e important să nu vă lăsați căsnicia la voia sorții. Divorțul este ultima opțiune în asemenea cazuri.
— Perioada de pandemie este împovărată și de multe falsuri potrivit cărora COVID nu ar exista sau ar fi o viroză superficială. Cum apar falsurile în capul omului? De ce apar? Cum pot fi combătute?
— Da, se pare că mulți dintre conaționalii noștri cred mai mult în teorii conspiraționiste decât în explicații științifice, în statistici și evidențe. Falsurile apar, pentru că există cei care le creează și le răspândesc. Mintea umană abundă de tot soiul de distorsiuni ale realității, pentru că aceasta caută un mod cât mai confortabil de supraviețuire. În plus, atunci când oamenii nu sunt siguri, când își pierd locul de muncă sau când are loc ceva imprevizibil, un dezastru natural, o epidemie precum COVID, apare tendința de a înțelege ce s-a întâmplat și dorința de control, pentru a redobândi siguranța. E un mecanism de auto-protecție pe care oamenii îl au și e explicabil oarecum de ce conspirațiile abundă în perioadele de incertitudine colectivă în societate, care implică o schimbare bruscă a societății, o schimbare dramatică și amenințătoare a realității, precum s-a întâmplat la nivel global în pandemia de COVID. Ca psihologă, înțeleg de ce anumite teorii conspiraționiste prind la anumiți oameni. Și asta nu înseamnă că aceștia sunt proști sau răi, ci mai degrabă sunt anumite mecanisme sociale și mintale care ne fac predispuși să le credem. Soluția este comunicarea informativă, cu bune intenții. De obicei, ne schimbăm percepțiile eronate și opiniile unilaterale atunci când suntem „bombardați” cu argumente bune, dar care vin din partea cuiva în care avem încredere că este competent și, mai ales, bine intenționat. La noi însă nu sunt multe asemenea campanii publice, cu vedete și persoane care să aibă influență asupra publicului larg. Făcându-i proști, ciudați, neinformați, nu vom reuși să-i convingem.
— Schimbăm președinți, parlamente, guverne, dar lucrurile tot în rău merg, în loc să se schimbe în bine. Ce se întâmplă? Problema e în cap? Sau în sufletul guvernanților?
— Multe schimbări, puține reforme și mai puține rezultate, de acord aici cu dvs. Eu cred însă că lucrurile merg așa cum merg, nu neapărat în rău… Este un proces, într-un fel, chiar dacă și mie, ca cetățeană, mi-ar fi plăcut să simt progresul societății, în calitatea serviciilor de care beneficiez, fiind contribuabilă, în această țară, în eficiența politicilor publice și a legislației. Stagnările sau involuțiile tot instructive sunt. Cetățenii treziți și deșteptați, apți de poziții civice și o societate maturizată la capitolul procese politice și sociale, cred că sunt realizările importante ale anilor de independență, în pofida faptului că sfera politicului a rămas subdezvoltată. Marea problemă o constituie faptul că politicienii au fost mai mult interesați să aibă acces la resurse financiare și la cârmele puterii, folosind-o în favoarea lor și a clanurilor, a grupărilor dubioase, decât să fie interesați de treburile statului, de viața cetățenilor și de problemele sistemelor pe care le coordonau. Mișcări haotice, după cum bătea vântul electoral și politic, după cum veneau și plecau banii. Cu mici excepții, nici strategiile, nici coordonarea, nici distribuirea resurselor publice, nici echipele și nici instituțiile nu au oferit cetățenilor R. Moldova spațiu de dezvoltare. Totuși, oricât de ineficienți, lacomi și lași au fost politicieni, nu au reușit să distrugă totul. Cred că o parte din probleme se pot rezolva printr-o mai bună înțelegere a puterii cetățenești de către cetățeni și, în special, când e vorba de exercitarea conștientă a drepturilor electorale, participare locală viguroasă și corectitudine în raport cu statul.
— Pentru că suntem în campanie electorală prezidențială, cum ar trebui să arate portretul psihologic al viitorului președinte al R. Moldova?
— Foarte complicat exercițiu. Un om bun, întâi de toate, cu drag de alți oameni, de comunitate. Cu o asemenea trăsătură de personalitate, persoana nu-și va trăda alegătorii. Cred că Moldova are nevoie de un/o președinte/ă care ar dori binele acestui stat, și nu marionete gata să vasalizeze țara sau să și-o supună. O persoană competentă, muncitoare, cu valori umaniste clare, cu viziuni pro-europene, curajoasă și aptă de acțiuni concrete, pentru a eradica corupția și a aduce pe agenda publică problemele stringente din societate, receptivă și orientată pe soluții, care să desemneze un prim-ministru apolitic și un guvern tehnocrat. O persoană matură emoțional, care să se raporteze constant la propria conștiință întru binele superior al cetățenilor, cu onestitate, bunăvoință și fermitate, cu deschidere pentru cetățeni de toate vârstele, toate genurile, din toate categoriile sociale, etnice, religioase, cu disponibilitate de a învăța de la cetățeni și de la specialiști, deopotrivă. Mi-aș dori să avem în fruntea țării o persoană dedicată profesional și social, preocupată de coeziune socială și politică, cu o coloană vertebrală inflexibilă, capabilă să reumanizeze politicul și să aducă în prim-plan democrația.
— Este sau nu oportun ca cei care acced în funcții publice să fie supuși unor teste psihologice, iar în unele cazuri – chiar unui control psihiatric?
— Această preocupare există de ceva timp printre psihologi și psihiatri la nivel global. Deocamdată nu s-a ajuns la un răspuns fundamentat științific și etic. Dar, personal, consider că un mai bun instrument de monitorizare a sănătății mintale a potențialilor funcționari, decidenți și demnitari ar fi rigurozitatea alegătorilor, indicatorii de normalitate și filtrele pe care fiecare dintre noi și le poate stabili când decide pentru cine votează.
— Instituirea unor servicii de consiliere psihologică în comunități, sub egida primăriilor, ar fi o soluție pentru ameliorarea sănătății mintale și emoționale a populației?
— Este firesc ca oamenii să se confrunte cu anumite probleme, să aibă momente de nemulțumire față de viața personală sau profesională, iar așteptarea ca fericirea să fie mereu prezentă este nerealistă. Totuși, în cazul în care o persoană are stări emoționale grele, pentru perioade lungi de timp, când survin și anumite modificări de comportament, deficiențe în luarea deciziilor sau probleme de ordin somatic, se pot instala anumite probleme de sănătate mintală, iar în asemenea caz adresarea la specialiștii din domeniul sănătății mintale este unica soluție, pentru a-și redobândi și menține starea psihologică de bine. La nivel comunitar acest lucru ar putea fi realizat de către APL și ONG-uri, dar, din câte cunosc, resursele umane în acest sens sunt foarte mici spre inexistente, la fel precum sunt și fondurile pentru activitățile orientate spre bunăstarea emoțională a populației.
— Trăim într-o societate agitată și încrâncenată. Mai e loc de bine și de bunătate?
— Efemeritatea vieții ar trebui să ne învețe cele mai crude și mai profunde lecții de viață, suntem aici puțin, dar în măsură să ne găsim un scop, o misiune; în orice moment al vieții noastre avem libertatea să decidem, fie în bine, fie în rău, cum va fi fiecare clipă din viața noastră. Avem doar o singură viața, dar atât de multe posibilități și resurse. Toate sunt în noi și în alți Oameni – în sentimentele noastre de siguranță, de libertate și autonomie, empatie, de bine comun, acceptare și prețuire, generate de căldura umană, de împreunătate, cum îmi place mie să zic, deși știu că nu există așa cuvânt în DEX, rezidă supraviețuirea noastră, sensul vieții noastre.
Pentru conformitate, A.G.
