Principală  —  IMPORTANTE   —   Maia Sandu, despre aderarea R.…

Maia Sandu, despre aderarea R. Moldova la NATO: „Dacă ajungem la concluzia că trebuie să schimbăm neutralitatea, acest lucru trebuie să se întâmple printr-un proces democratic”

Președinta Maia Sandu afirmă că, în contextul războiul din Ucraina, „există discuții serioase” referitor la statutul de neutralitate și securitatea R. Moldova, iar dacă se va ajunge la un consens, va fi nevoie de o modificare constituțională în acest sens. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Politico.

Întrebată despre o potențială aderare la NATO, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat pentru Politico că, țara încă analizează următorul pas și că va fi nevoie de o modificare constituțională pentru a face acest lucru.

„Acum, există o discuție serioasă … despre capacitatea noastră de a ne apăra, dacă o putem face singuri sau dacă ar trebui să facem parte dintr-o alianță mai mare”, a spus ea.

„Și dacă ajungem, la un moment dat, la concluzia, ca națiune, că trebuie să schimbăm neutralitatea, acest lucru ar trebui să se întâmple printr-un proces democratic”, a precizat Sandu.

În același interviu, Sandu respinge orice percepție conform căreia demersul Moldovei de a-și consolida apărarea – fie prin creșterea propriei capacități militare, fie prin stabilirea unor relații mai strânse cu alți aliați – este provocator, afirmând că Rusia, nu Ucraina sau Moldova, este agresorul.

„Moldova este o țară pașnică. Nu Moldova este cea care a pornit un război împotriva vecinilor săi”, a spus ea.

„Propaganda rusă a reușit să convingă o parte a populației că neutralitatea înseamnă că nu trebuie să investești în sectorul tău de apărare, că neutralitatea înseamnă că nu faci nimic și nu ai capacitatea de a te apăra, ceea ce este greșit”.

Totodată, Sandu spune că țara rămâne „foarte vulnerabilă” și este supusă războiului hibrid rusesc prin propagandă și dezinformare. Dar, pentru moment, nu se confruntă cu amenințări militare. Motivul? Curajul și reziliența ucrainenilor.

„Mulțumită curajului și rezistenței ucrainenilor, nu ne confruntăm cu amenințări militare deocamdată. Ne confruntăm cu o serie de riscuri, dar niciunul dintre ele nu se compară cu situația din Ucraina și cu prețul pe care îl plătesc ucrainenii”, a mai declarat Sandu, în acealși interviu.

Deși R. Moldova nu este membră a NATO, ea cooperează cu organizația și contribuie la forța de menținere a păcii condusă de NATO în Kosovo.

Sandu, împreună cu alți lideri, s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la New York, în timpul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din septembrie, anul trecut. Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a participat la reuniunea NATO din decembrie de la București – prima dată când un ministru de externe moldovean a participat la o reuniune ministerială NATO. La acea reuniune, aliații au reconfirmat sprijinul pentru R. Moldova, inclusiv prin furnizarea de instruire pentru forțele de apărare moldovenești.