Principală  —  Social  —  Consultanţă juridică   —   Indemnizaţia în cazul decesului unuia…

Indemnizaţia în cazul decesului unuia dintre soţi. Condiții de acordare

Persoanele, ale căror soți sau soții au beneficiat de pensie pentru limită de vârstă pentru o perioadă mai mică de cinci ani și au decedat după 01.01.2020, pot solicita indemnizația care se acordă în cazul decesului unuia dintre soți. Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a anunțat în ce condiții persoanele pot beneficia de această indemnizație și care este cuantumul ei.

Cine poate beneficia de indemnizație?

Indemnizaţia în cazul decesului soţului se stabileşte dacă sunt întrunite următoarele condiţii: la data decesului, soţul decedat beneficia de pensie pentru limită de vârstă stabilită în condiţiile Legii privind sistemul public de pensii pe o perioadă de mai puţin de cinci ani după stabilirea pensiei, iar decesul a survenit după 01.01.2020. O altă condiție este că soţul supravieţuitor, indiferent de vârstă, a avut cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată, anunță CNAS.

Indemnizaţia în cazul decesului unuia dintre soţi se acordă indiferent dacă soţul supravieţuitor este sau nu beneficiar de pensii în sistemul public de pensii, cu condiţia că pensia aflată în plată a soţului supravieţuitor sau venitul lunar asigurat realizat de către acesta în luna decesului soţului nu depăşeşte de 1,5 ori minimul de existenţă pentru pensionari, conform datelor Biroului Naţional de Statistică disponibile la momentul solicitării indemnizatiei. Indemnizația urmează să fie solicitată în termen de trei ani de la data decesului.

CNAS informează că indemnizaţia se stabileşte din luna depunerii cererii. În cazul depunerii cererii în luna în care a survenit decesul soţului, indemnizaţia se stabileşte din luna următoare.

Unde se depune cererea și ce acte trebuie anexate?

Cererea pentru stabilirea indemnizaţiei în cazul decesului unuia dintre soţi se depune personal de către soţul supravieţuitor, cu prezentarea documentelor confirmative, la casa teritorială de asigurări sociale (CTAS) de la domiciliul soţului supravieţuitor, unde se înregistrează în mod obligatoriu. La cerere se anexează, în original şi în copie, buletinul de identitate, certificatul de deces și certificatul de căsătorie.

În termen de 30 de zile de la data depunerii cererii la care au fost anexate toate actele necesare, CTAS va emite o decizie semnată de conducătorul instituției, prin care va acorda dreptul la indemnizație sau va respinge cererea, a precizat CNAS.

Decizia cu privire la respingerea cererii şi motivul respingerii va fi expediată solicitantului în termen de cinci zile de la data emiterii.

Care este mărimea indemnizației?

Cuantumul indemnizaţiei se stabileşte în mărimea pensiei pentru limită de vârstă, aflată în plată la data decesului beneficiarului de pensie, dar nu poate depăşi suma a cinci salarii medii lunare prognozate pe economie pentru anul în care a avut loc decesul. Salariul mediu lunar prognozat pe economie este aprobat de către Guvern. În anul 2021 cuantumul salariului mediu lunar pe economie constituie 8716 lei.

Conform informației CNAS, indemnizaţia se acordă lunar, pentru o perioadă calculată conform formulei T = 5 – p, unde T este perioada pentru care soţul supravieţuitor va beneficia de indemnizaţie, iar p – perioada în care soţul decedat a beneficiat de pensie pentru limită de vârstă.

Indemnizaţia în cazul decesului unuia dintre soţi, nu se reexaminează şi nu se indexează.

Potrivit datelor CNAS, pe parcursul anului 2020 au fost stabilite 775 de indemnizații în cazul decesului unuia dintre soți.