Dosarul procurorului care susţinea că are influenţă la CSJ

Dosarul procurorului care susţinea că are influenţă la CSJ
6 vizualizări
01 octombrie 2017 | 07:51

Tudor Cojocaru, procuror în Procuratura de Circumscripţie Chişinău, reţinut, la sfârşit de august 2017, de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA sub acuzaţia de trafic de influenţă, se află în arest la domiciliu, procurorii înaintând un demers pentru prelungirea mandatului. În acelaşi timp, Tudor Suveică, fost şef al Procuraturii Anticorupţie, care-l apără pe Cojocaru, afirmă că acesta pledează nevinovat, în dosar nefiind vorba de mită, ci doar de un împrumut.

La 30 august 2017, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) anunţa că un procuror al Procuraturii de Circumscripţie Chişinău a fost reţinut de procurorii anticorupţie şi CNA, în cadrul unui dosar de trafic de influenţă. În acelaşi caz mai erau reţinuţi un poliţist din Ialoveni şi doi foşti poliţişti. Investigarea cazului a pornit de la denunţul unui intermediar care avea rolul de transmitere a banilor de la client către procuror, preciza CNA într-un comunicat de presă.

Procurorul ar fi cerut 15 000 de euro, dintre care a primit 10 000 de euro

ZdG a scris atunci că procurorul reţinut este Tudor Cojocaru, care a ocupat, din 2010, funcţia de procuror de nivelul Curţii de Apel (CA) Chişinău. După reformarea Procuraturii, el a fost transferat în cadrul Procuraturii de Circumscripţie Chişinău. Până în 2010, Cojocaru a fost şeful Procuraturii Ialoveni. Potrivit materialelor cauzei, la care face referire CNA în comunicatul său, procurorul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor magistraţi din Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) şi că îi poate convinge să aplice pedepse cu suspendarea executării în privinţa a doi poliţişti, condamnaţi la privaţiune de libertate pentru corupere pasivă. În schimbul realizării acestei promisiuni, procurorul ar fi cerut 15 000 de euro, primind 10 000. Chiar şi aşa, ambii poliţişti au fost condamnaţi la închisoare, după ce judecătorii CSJ au respins recursurile avocaţilor prin care se solicita „suspendarea condiţionată a pedepselor penale” faţă de cei doi, anunţă CNA.

În aceste circumstanţe, CNA constata existenţa unei bănuieli rezonabile privind comiterea de către procurorul din Procuratura de Circumscripţie Chişinău a traficului de influenţă. Concomitent cu acţiunile procurorului, care afirma că are influenţă asupra judecătorilor, au fost documentate acţiunile ilegale ale poliţiştilor bănuiţi de săvârşirea coruperii active, prin transmiterea către procuror a 10 000 de euro pentru „influenţarea magistraţilor”. Procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au efectuat miercuri, 30 august, mai multe percheziţii la persoanele vizate în dosar. În urma acţiunilor de urmărire penală, de la domiciliul procurorului au fost ridicați 8500 de euro, care ar fi fost pretinși de acesta pentru influenţă şi care ar fi fost transmişi sub controlul CNA.

Avocatul procurorului: „A luat banii de la o persoană cu împrumut”

Dintr-o hotărâre a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din 7 septembrie 2017 aflăm că urmărirea penală în privinţa lui Tudor Cojocaru a fost pornită de procurorul general încă la 10 iulie. „După conexarea mai multor cauze penale, la 31 august 2017, Tudor Cojocaru a fost pus sub învinuire în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 326 Cod Penal, traficul de influenţă. Tot prin acel document, Cojocaru a fost suspendat din funcţie pentru că „aflarea acestuia în continuare în funcţia de procuror ar putea împiedica desfăşurarea în condiţii optime a urmăririi penale, inclusiv buna administrare a probelor în vederea stabilirii adevărului”. La scurt timp după ce a fost reţinut, pe numele lui Cojocaru a fost eliberat un mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Mariana Botezatu, procurora Procuraturii Anticorupţie care gestionează dosarul deschis pe numele lui Tudor Cojocaru, ne-a spus că a fost depus un demers prin care s-a solicitat prelungirea arestului la domiciliu pe numele acuzatorului de stat. Deşi în hotărârea CSP se anunţa că Cojocaru figurează în mai multe cauze penale, Botezatu a evitat să ne ofere detalii. „Sunt două cauze penale care au fost conexate. Pe ambele dosare d-lui a fost reţinut, dar ele au fost conexate şi i s-a atribuit acelaşi număr. Sunt două episoade diferite. Când o să fie deferită cauza penală în instanţa de judecată, o să revenim cu un comunicat de presă suplimentar şi o să expunem circumstanţele”, a precizat Botezatu.

La rândul său, Tudor Suveică, fost procuror-şef al Procuraturii Anticorupţie în anii 2003—2005, actualul avocat al lui Tudor Cojocaru, precizează că acesta pledează nevinovat. „Lucrurile sunt diferite. În învinuire nu e indicat că el a cerut bani ca să dea cuiva. Poziţia sa e că a luat banii cu împrumut de la o persoană care nu figura în dosar. Despre presupusa influenţă la CSJ este indicat foarte laconic. Dar, poziţia d-lui e asta. Că banii au fost luaţi cu împrumut. Mai multe nu pot să vă spun”, zice Suveică.

În 2015, a câştigat la loto, în 2010, a fost retrogradat din funcţie

Conform declaraţiei cu privire la venituri şi proprietate pentru 2015, ultima disponibilă pe numele lui Tudor Cojocaru, acesta a câştigat în acel an, din salariul de procuror, 85 de mii de lei, iar alţi 1250 de lei de la Loteria Moldovei. Salariul acestuia este de peste două ori mai mic decât suma de bani găsită la el acasă de procurorii şi ofiţerii CNA. Din 2011, conform aceleiaşi declaraţii, Tudor Cojocaru este proprietarul unui teren şi a unei case, primite prin donaţie. Imobilele sunt într-o zonă rurală, având o valoare cadastrală de aproximativ 40 de mii de lei.

În 2010, Tudor Cojocaru, fiind procurorul-şef al r. Ialoveni, a figurat într-o procedură disciplinară, care avea la bază mai multe litigii financiare. Colegiul Disciplinar a examinat atunci petiţia reprezentantului companiei de creditare „Easy Credit” SRL, în care se invoca că soţia procurorului Cojocaru în anul 2007 a primit un credit pe care nu l-a întors. „Deoarece suma de bani nu a fost restituită în termen, în baza încheierii executorului judecătoresc din 22 ianuarie 2008 s-a dispus asigurarea documentului executoriu privind încasarea forţată de la debitor a datoriei, prin reţinerea autoturismului „WW Pasat”, care era utilizat de către Tudor Cojocaru. La solicitările executării forţate a încheierii, soţii Cojocaru intenţionat se eschivează de la onorarea obligaţiilor”, se preciza în hotărea CSP. În aceeaşi procedură a fost examinat şi faptul că, la 24 aprilie 2009, la PG a parvenit şi demersul directorului filialei nr.11 a SA „Victoriabank”, în care se invoca faptul că procurorul r. Ialoveni, Tudor Cojocaru, nu-şi onora obligaţiile contractuale, asumate în cadrul unui contract de credit încheiat cu instituţia financiară. Totodată, la 4 noiembrie 2009 la PG a parvenit petiţia directorului liceului „Elitex”, care indica faptul că procurorul r. Ialoveni nu achita taxa de studii pentru fiica sa, înmatriculată la acel liceu. Totodată, în hotărârea CSP se invoca şi faptul că în 2005 Cojocaru a împrumutat de la un cetăţean 6 mii USD, fără a-i restitui.

2010: Abaterile procurorului Cojocaru au afectat grav imaginea Procuraturii

Conform hotărârii Colegiului Disciplinar din 30 aprilie 2010, Tudor Cojocaru a fost recunoscut culpabil de comiterea abaterilor disciplinare, fiindu-i aplicată „retrogradarea din funcţie”. „Abaterile disciplinare admise de către procurorul Tudor Cojocaru sunt evidente, cu caracter repetat şi au afectat grav imaginea Procuraturii sub aspectul eficienţei activităţii. Neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu în modul cuvenit creează în societate o percepţie publică negativă asupra organelor procuraturii, prin ce este diminuat respectul faţă de procurori”, se menţiona în hotărârea CSP. Hotărârea nu a fost constestată, iar în urma ei, Tudor Cojocaru a pierdut funcţia de şef al Procuraturii Ialoveni, devenind procuror cu funcţie de execuţie în cadrul Procuraturii Ialoveni.

La o lună şi jumătate de la retrogradarea din funcţie, pe 15 iunie 2010, CSP, condus pe atunci de Iurie Garaba, acum adjunct al procurorului general, a acceptat solicitarea lui Cojocaru de a fi transferat în funcţia de procuror în procuratura de nivelul CA Chişinău. „Ţinând cont de existenţa posturilor vacante”, CSP a admis solicitarea, iar Tudor Cojocaru a ajuns procuror de nivelul CA Chişinău.

Numele lui Tudor Cojocaru figurează în Registrul procurorilor care solicită numirea în funcţia de procuror-şef sau de adjunct al procurorului-şef în procuratura specializată, dar şi în cel al procurorilor care solicită promovarea în funcţia de procuror în procuratura specializată sau Procuratura Generală. În ambele registre, Cojocaru figurează cu 66,66, de puncte oferite de Colegiul pentru Evaluarea Performanţelor procurorilor. Numele lui Tudor Cojocaru îl regăsim şi în agenda Colegiului Disciplinar, pe numele său fiind intentată şi o procedură disciplinară.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. “Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

Șapte persoane, testate de ANSP la coronavirus: Rezultatele sunt negative

Șapte persoane care prezentau simptome asociate infectiei cauzate de coronavirusul de tip nou au fost testate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS). De la cele șapte persoane au fo…
Șapte persoane, testate de ANSP la coronavirus: Rezultatele sunt negative

OMS: Epidemia de coronavirus se află într-un „punct decisiv”

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că epidemia de coronavirus a atins un „punct decisiv”. În acest sens, oficialul a cerut statelor să acţionez…
OMS: Epidemia de coronavirus se află într-un „punct decisiv”

Slusari îndeamnă candidații din cursa de la Hîncești să se retragă în favoarea lui Cobzac: „Există riscul ca într-o circumscripție pro-europeană să câștige un candidat anti-european”

Vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, se arată convins că în cadrul alegerilor parlamentare noi din circumscripția Hîncești candidatul independent Grigore Cobzac se află în fruntea…
Slusari îndeamnă candidații din cursa de la Hîncești să se retragă în favoarea lui Cobzac: „Există riscul ca într-o circumscripție pro-europeană să câștige un candidat anti-european”

Cinci rute de microbuz își sistează activitatea începând de săptămâna viitoare

Cinci rute de microbuz din Chișinău îşi vor sista activitatea începând cu ziua luni. Este vorba despre unitățile de transport care circulă pe liniile 108, 178, 135, 129, 175. Anunțul a fost făcut de către preșe…
Cinci rute de microbuz își sistează activitatea începând de săptămâna viitoare

Ruslan Codreanu: „Primarul vrea să aducă autobuze direct din Belarus, gata pe roți, în datorii”

Fostul primar interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, se arată nedumerit de decizia Primăriei Chișinău de a procura, în credit, 100 de autobuze noi din Belarus pentru renovarea Parcului Urban de Autobuze. În a…
Ruslan Codreanu: „Primarul vrea să aducă autobuze direct din Belarus, gata pe roți, în datorii”

Dosarele Tranga – Morari – Varzari. Răspunsul PG la scrisoarea adresată de către un procuror

Procurorul anticorupție, Vladislav Bobrov, care a gestionat dosarul în care figurează omul de afaceri Viorel Varzari a expediat la 31 ianuarie curent un raport prin care îl informează pe șeful Procuraturii Gene…
Dosarele Tranga – Morari – Varzari. Răspunsul PG la scrisoarea adresată de către un procuror