Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Socialiștii vor statut special…

DOC Socialiștii vor statut special pentru limba rusă: angajații instituțiilor de stat ar putea fi obligați să ofere informații și să traducă documentele în limba rusă

Angajații instituțiilor de stat ar putea fi obligați să discute, să ofere informații și să asigure traducerea avizelor, certificatelor și a oricărui tip de documente în limba rusă, dacă cetățenii vin cu solicitari în acest sens. Un proiect cu astfel de prevederi a fost elaborat de către parlamentari socialiști și întregistrat luni, 23 noiembrie, la Parlament.

Socialiștii Bogdan Țîrdea, Vasile Bolea și Adrian Lebedinschi, autori ai proiectului, menționează că acest proiect de lege, cu privire la statutul limbii ruse pe teritoriul R. Moldova, „reiterează garantarea de către stat a statutului limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică pe teritoriul R. Moldova”.

Astfel, documentul elaborat de socialiști prevede că în relațiile cu autoritățile de stat, administrația publică, instituțiile publice, precum și cu întreprinderile și organizațiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba comunicării verbale și scrise este limba de stat și/sau limba rusă în calitate de limbă de comunicare interetnică la alegere a cetățeanului.

Tot aici, autorii menționează că limba de lucru a activităților de secretariat în organele puterii de stat și administrației publice este limba de stat, iar la solicitare se asigură traducerea în limba rusă.

În context, proiectul de lege mai prevede că organele puterii de stat, administrației publice, întreprinderile, instituțiile publice primesc cererile scrise sau verbale depuse de cetățeni în limba de stat sau în limba rusă, le examinează și prezintă răspunsul în limba în care a fost făcută adresarea. Pentru actele prezentate în alte limbi, se anexează traducerea în limba de stat.

În document mai este stipulat că, conducătorii organelor puterii de stat, administrației de stat și cele locale, asociațiilor obștești, precum și ai întreprinderilor instituțiilor și organizațiilor aflate pe teritoriul Republicii Moldova poartă răspundere personală pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi conform legislației în vigoare.

Limba Rusa PL CEM by Ziarul de Gardă

Documentul elaborat de cei trei deputați PSRM a fost trimis spre avizare Comisiilor permanente, Guvernului, Centrului Național Anticorupție și conform regulamentului, Direcției generale juridice.

Igor Tuleanțev, liderul Mișcării social-politice „Patria – Uniunea Euroasiatică” din Republica Moldova susține că este indignat de faptul că socialiștii vin cu un astfel de proiect abia „când au pierdut puterea”, menționând într-un mesaj postat pe Facebook că „nici asta nu-i va mai ajuta”.

O, s-au trezit. Atunci când aveau puterea reală, se ocupau strict de probleme economice. Nu, nu pentru țară, dar pentru ei, cei iubiți. Pentru că „patrioții” tot trebuie să trăiască cu ceva. Acum însă, vom auzi despre limba rusă, și despre canalele rusești, și despre problema transnitreană, și despre dezmățul față de cetățenii ruși, și despre corupția din organele de stat, și despre pașapoartele românești, și așa mai departe. Cred că nici asta nu-i va mai ajuta”, a scris pe pagina sa de Facebook Igor Tuleanțev, liderul Mișcării pro-rusești „Patria – Uniununea Euroasiatică” din Moldova.