Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   Un dosar de omor, 6…

Un dosar de omor, 6 ani de aşteptare şi o plângere

6 ani şi 4 luni a aşteptat Iraida Tverdohleb să i se facă dreptate, după ce avocatul său a expediat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) dosarul morţii fiului său, Ghenadie Tverdohleb. La începutul acestui an, CtEDO i-a răspuns că cererea depusă este inadmisibilă, întrucât nu au fost epuizate toate căile de atac naţionale. Despre decizia CtEDO Iraida spune că nu a aflat decât la începutul lunii noiembrie, curent. Astfel, ea a decis să depună o plângere la Comisia de etică şi disciplină a Uniunii Avocaţilor din R. Molova pe numele avocatului Victor Panţâru. Femeia susţine că avocatul se face vinovat de pierderea dosarului la CtEDO, precum şi de faptul că drepturile familiei sale nu au fost respectate.

În plângerea expediată Uniunii Avocaţilor, Iraida Tverdohleb aminteşte că, pe 6 aprilie 2011, „fiind examinate superficial materialele cauzei penale”, Procuratura Bălţi a dispus încetarea urmăririi penale nr. 2009328032, motivând că nu ar fi fost întrunite elementele unei infracţiuni. La solicitarea sa de a contesta ordonanţa de încetare a urmăririi penale, avocatul Panţâru a răspuns cu un refuz, subliniind că, oricum, dosarul urma să fie trimis la CtEDO.

Citiți și: Mort suspect după 7 aprilie

„Consider că este o mare nedreptate…”

Femeia este de părere că avocatul nu şi-a onorat obligaţiunile din contractul privind acordarea asistenţei juridice şi reprezentării intereselor familiei Tverdohleb.

„Consider că este o mare nedreptate şi mă întreb – oare obligaţiunea de a contesta ordonanţa de încetare a urmăririi penale nu-i revenea avocatului Victor Panţâru? (…)

Totodată, vreau să menţionez faptul că despre Decizia Curţii, din 8 februarie 2018, am fost informată de către avocat abia pe 1 noiembrie 2018, adică peste 9 luni de la pronunţare. Vreau să mai menţionez că nu am dubii cu privire la gradul de cunoaştere de către avocatul Panţâru în materie a normelor de drept. Dar, în acest context, mă duce gândul că inacţiunile dlui au fost intenţionate, pentru a tergiversa timpul în favoarea inculpaţilor”, arată Iraida Tverdohleb în plângerea expediată Uniunii Avocaţilor pe 5 noiembrie, curent.

„Acţiunile mele au fost coordonate cu dumneaei”

Pe de altă parte, avocatul Panţâru spune că toate acţiunile sale au fost coordonate cu Iraida Tverdohleb şi că a făcut tot ce s-a putut face în legătură cu dosarul morţii fiului său.

„Eu nu aş şti să comentez lucrul acesta, pentru că, în prezent, există o procedură la Comisia de etică şi disciplină şi m-aş abţine să fac careva comentarii, până apare o decizie a Comisiei. Eu pot să vă spun un lucru: poziţia şi acţiunile mele au fost coorodnate cu d-na Tverdohleb. La fel, pot să vă spun că am fost alături de dumeaei tot timpul, până în prezent, fără careva reţineri. Eu am asistat-o permanent din 2010 în faţa instanţelor naţionale şi cred că noi am făcut tot ce am fi putut face la acel moment. Acţiunile mele au fost coordonate cu dumneaei, eu am primit acordul dumneai, probabil ar fi fost mai bine dacă-l primeam şi în scris, dar avem ce avem”, susţine Victor Panţâru.

Totodată, în legătură cu decizia CtEDO, despre care Iraida Tverodhleb a aflat abia peste 9 luni, Panţâru spune că de vină ar fi Poşta. „Eu nu pot şi nici nu am obligaţia să explic întârzierea Poştei. Dar, se întâmplă ca unele corespondenţe cu CtEDO să fie foarte îndelungate. Din ce considerente, eu nu cunosc”, comentează avocatul.

În 2010, ZdG scria despre decesul, pe 22 iunie 2009, a unui activist de partid din cadrul Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal, care a provocat mai multe suspiciuni din partea părinţilor, după ce tânărul a fost găsit mort într-o râpă din apropierea satului Hristici, Soroca. Rudele spuneau atunci că băiatul a fost omorât şi că accidentul rutier ar fi fost înscenat. Însă, potrivit versiunii oficiale, tânărul, de 22 de ani, ar fi fost victima unui accident rutier.

Ghenadie Tverdohleb era student în anul 3 la Universitatea de Stat din Tiraspol şi membru al Organizaţiei de Tinert a PL, pentru care făcuse agitaţie în campania electorală. Mama sa povestea atunci, pentru ZdG, că fiul său a participat şi la manifestaţiile din PMAN, de la 7 aprilie 2009, protestând paşnic, motiv din care nu a ajuns pe mâna poliţiştilor care au torturat tinerii prin comisariate.

306 plângeri pe avocaţi, dintre care 15 – admisibile

Potrivit unui Raport privind activitatea Comisiei pentru etică şi disciplină a Uniunii Avocaţilor din R. Moldova, din septembrie 2017 până în august 2018, în cadrul acesteia au fost primite şi examinate 306 plângeri, sesizări de la persoane fizice, juridice, organele de urmărire penală, instanţe de judecată, etc.

Din acest număr de petiţii şi sesizări, au fost recunoscute drept admisibile 15 plângeri, iar restul 291 au fost respinse pe motivul lipsei încălcărilor în acţiunile avocaţilor.

Astfel, drept sancţiuni disciplinare, au fost aplicate 1 avertizare, 1 mustrare şi 6 amenzi. Comisia a retras licenţa pentru exercitarea profesiei unui număr de 7 avocaţi, pentru abateri disciplinare grave, dintre care 3 – în temeiul sentinţelor irevocabile de condamnare.