Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Lozinci de la investirea preşedintelui:…

Lozinci de la investirea preşedintelui: „Jos ţarcul pentru presă”

Cu o oră înainte de depunerea jurământului constituţional de către preşedintele ales, Nicolae Timofti, reprezentanţi ai presei, acreditaţi la eveniment, au iniţiat o acţiune de protest împotriva condiţiilor de activitate, create pentru jurnaliştii care reflectă evenimentul.
„Jos ţarcul pentru presă”, „Nu ne discriminaţi”, „Nu intimidaţi presa”, „Vrem să filmăm”, sunt doar câteva dintre lozincile şi revendicările jurnaliştilor care, fiind convocaţi la ora 12.00, au fost îngrădiţi într-un colţ din sala Palatului Republicii, unde urmează să înceapă evenimentul.
Potrivit jurnaliştilor din „ţarc”, câteva medii de informare au fost, totuşi, avantajate, având posibilitatea să iasă din „captivitate”. Jurnaliştii admit că de această situaţie ar fi responsabil Serviciul de Protecţie şi Pază, abilitat să asigure securitatea preşedintelui, dar şi a participanţilor la eveniment.