[UN TUR ÎN JURUL ROMÂNIEI: SERBIA] În Valea Timocului: „Sârbii se tem de un nou Kosovo”
Deşi legislaţia statelor africane nu acordă drepturi minorităţilor să se manifeste din punct de vedere cultural şi identitar, cei 3 mii de români stabiliţi în Republica Sud-Africană se bucură de o parohie ortodoxă românească, o bibliotecă în limba română şi o asociaţie românească. Serbia, stat candidat la UE, îngrădeşte drepturile a 250 mii de români din Valea Timocului la o şcoală şi la o biserică românească.
Comunitatea românească din Valea Timocului a început o nouă luptă cu autorităţile sârbe pentru deschiderea unor şcoli şi biserici româneşti. De la 2000 încoace, reprezentanţii românilor timoceni au încercat să introducă româna în şcoli, însă nu au reuşit, deoarece au existat mai multe forme de presiuni venite de la Belgrad. Aceeaşi reprezentanţi spun că în Serbia nu există o atmosferă democratică, în care un român să poată merge liber să înveţe limba maternă fără să se gândească că o să aibă din această cauză probleme la serviciu.
«Un tur în jurul României»
Jurj Zavişa, preşedintele Asociaţiei pentru Cultură a Românilor–Vlahilor din Serbia, susţine că în anul 2009 mai multe organizaţii româneşti din Valea Timocului au adunat semnături în 13 şcoli pentru a se ţine cursuri de română.
În paşaport m-au înscris sârb. Dar eu sunt român
„Am pregătit 20 de profesori care să ţină lecţii până în clasa IV. Toată documentaţia a fost aprobată de Ministerul Educaţiei de la Belgrad. Ministrul ne-a trimis o scrisoare semnată, prin care ne-a anunţat că, din anul de învăţământ 2009—2010, avem dreptul să studiem în limba română cu elemente de cultură naţională. Când ne-am apropiat însă de începutul anului şcolar, ni s-a spus: «Domnilor, ne cerem scuze. Dosarul l-am pierdut. Dacă puteţi, depuneţi din nou». E clar că a fost un joc al statului sârb, ca şi altele care au urmat”, comentează Zavişa Jurj acţiunile statului sârb.
Liubomir Aleksandrovici are 80 de ani. S-a născut în satul Malainiţa, la 20 km de comuna Negotin (Serbia Centrală). Bătrânul mi-a arătat mai multe fotografii făcute la scurt timp după ce s-a întors de la armată. Fiecare poză are o istorie aparte. “Aici este o fotografie din armată, unde am învăţat să cânt la acordeon cântece româneşti”, ne spune el.
Bătrânul timocean îşi cunoaşte bine istoria şi mi-a explicat în câteva cuvinte de ce sârbii preferă să le spună românilor din Serbia Centrală “vlahi”. “Eu sunt român. Nu vlah. Sârbii au teamă că, dacă ne-ar recunoaşte ca minoritate românească, am putea să ne unim cu România. De aceea preferă să ne spună şi să promoveze termenul de “vlah”. În documentul de la armată au scris că sunt vlah-sârb. În paşaport sunt scris sârb. Dar eu sunt român”, declară cu fermitate Liubomir Aleksandrovici, care îşi întrerupe din cand în când povestirea pentru a mai cânta câte un cântec popular.
În Valea Timocului: “Sârbii se tem de un nou Kosovo”
De la Malainiţa în drum spre Negotin, părintele Boian îmi spune că, încet-încet, graiul românesc se pierde în Valea Timocului, şi asta pentru că sârbii duc o politică de asimilare. “Se creează o atmosferă negativă. Dacă vorbeşti româneşte, vrei biserică românească, vrei o şcoală românească, apar vorbe că te pui într-un război cu statul. Aici se promovează şi ideea că, «dacă eşti român, eşti clasa a doua»”, mai spune părintele Boian, care a fost condamnat la închisoare pentru că a ridicat o biserică românească la Malainiţa în loc de un garaj.
Duşan Pârvulovici, preşedintele Comitetului pentru Drepturile Omului cu oficiu la Negotin, susţine că Legea minorităţilor din Serbia este bună, dar că, practic, lucrurile stau altfel. Problemele cu care se confruntă minorităţile din Serbia se datorează şi ultimelor evenimente de aici, legate de războaie şi autonomii. “În această zonă se duc şi unele campanii media despre pericolul unui nou Kosovo în Valea Timocului. Avem aici şi o criză de identitate. Mulţi români timoceni pleacă la muncă în străinătate. Le este teamă că, dacă se declară români, rămân fără paşaport”, explică situaţia Duşan Pârvulovici.
Muma a tăinuit pe româneşte, noi pe vlahă, şi copiii pe sârbeşte
La Negotin, pe stradă am întâlnit mai mulţi vorbitori de română. “La recensământul din 2002 ne-am zis că suntem sârbi pentru că aici locuim. Eu tăinuiesc pe româneşte. La şcoală am învăţat sârbeşte. Muma noastră tăinuia pe româneşte. Noi tăinuim pe “vlaină/vlahă” şi copiii pe sârbeşte”, îmi răspunde în limba română Nicolya Iordanca, în vârstă de 73 de ani.
Jachiţa din localitatea Mocrani (la 9 km de Negotin) vindea fructe şi legume pe marginea drumului. Femeia de 61 de ani îmi vorbeşte în română, arătându-se nemulţumită că în sat nu au şcoală. “În sat nu avem şcoală sârbească. Cu atât mai mult românească. Copiii noştri învaţă în limba sârbă. Se duc dimineaţa la Negotin. La opt şi jumătate trebuie deja să fie la şcoală. La ora trei sunt acasă”.
Valentina Milutinovici din Brestovăţ vindea pepene verde la piaţa din Negotin. Ea îmi spune că de la Negotin, Kladovo, Bor şi până la Novi Sad pe malul Dunării tot timpul s-a vorbit şi s-a cântat româneşte. Valentina îmi numeşte şi câţiva interpreţi de muzică populară din mai multe localităţi româneşti din Valea Timocului. “În Icubovăţ trebuie să o întâlniţi pe o fetiţă de 16 ani care cântă super la vioară. Cântă româneşte. E cunoscută în zonă”, îmi sugerează femeia.
Nu poţi să conduci cultura sârbă dacă te-ai declarat român
Mihajla Vasiljevica este din Kladova. A fost director şi redactor-şef la revista românească “Vorba noastră”, actualmente deţine calitatea de purtător de cuvânt al Mişcării Democratice a Românilor din Serbia, concomitent cu alte funcţii publice în cadrul instituţiilor locale. Mihajla spune că, din 1260 de membri, partidul a rămas cu mai puţini, pentru că mai mulţi au trecut la partidele de “vlahi”, care sunt finanţate de statul sârb. “Din păcate, mulţi membri au trecut la vlahi. Noi nu avem ajutor nici de la Serbia şi nici de la ţara-Mamă. În ultimii trei ani n-a venit nicio delegaţie din România să vadă cum funcţionăm. Să vadă problemele românilor de aici şi să stabilească o eventuală colaborare. Nimic”.
De 10 ani, Mihajla Vasiljevica este coordonator de programe la Centrul Cultural al Sârbilor din Kladovo. Pentru că s-a declarat român, risca să rămână fără serviciu. “Eu sunt român nu doar cu trupul, sunt român şi cu sufletul. Am avut mai multe probleme acum câţiva ani. Directorul mi-a spus: nu poţi să conduci cultura sârbă dacă te-ai declarat român. Dar Serbia trebuie să ştie că, dacă vrea să adere la Uniunea Europeană, trebuie să acorde drepturi minorităţilor. Dreptul la şcoală românească, la biserică, la presă în limba maternă”, mai subliniază Vasiljevica.
Lucian Marina, o personalitate distinsă a vieţii cultural-ştiinţifice a românilor din Serbia, mi-a povestit la Novi Sad despre drepturile celor peste 30 mii de români din autonomia Voivodina. Comunitatea românească din Voivodina se bucură de mai multe drepturi faţă de cei 250 de mii de români din Valea Timocului. Are biserici româneşti, presă şi şcoli româneşti, asociaţii social-culturale româneşti, şi asta datorită evenimentelor istorice din ultimele sute de ani. “Românii din Voivodina au multe drepturi. Însă şi aici se propagă ideea de “vlahi” pentru a-i diviza pe români”, spune Marina.
Iurie SANDUŢA
