Sentimentul de abandon – ucigător

290-invalid1Ce se întâmplă într-o familie în care apare un copil cu dizabilităţi? Statul alocă o pensie neînsemnată de invaliditate şi atât, familia acestuia pomenindu-se fără orice alt suport adecvat necesităţilor sale. Pe de altă parte, părinţii sunt încurajaţi de medici şi asistenţi sociali să-şi instituţionalizeze copiii, pentru a scăpa de probleme.

Argumentele aduse de medici şi asistenţi sunt condiţiile mai bune de trai, îngrijirile medicale, consultaţiile specialiştilor şi instruirea pe potriva capacităţilor micilor pacienţi. În astfel de condiţii, părinţii care nu au posibilitate să se dedice îngrijirii copiilor defavorizaţi acceptă calea instituţionalizării. Pentru orice copil, aceste despărţiri de familie constituie nişte traume irecuperabile. Fiecare despărţire de cei dragi, după scurtele vizite de la casele de copii, îi face pe aceştia să se simtă abandonaţi.

Un vaccin soldat cu autism

Bunica unui băieţel de 7 ani, din Teleneşti, copil cu dizabilitate mintală, îşi aminteşte că, “de mic, nepoţelul era foarte isteţ, începuse chiar să vorbească, apoi, în urma unui vaccin, s-a îmbolnăvit şi de atunci nu a mai spus un cuvânt. Se face înţeles doar prin sunete şi gesturi. Am fost la diverşi medici, am făcut tot felul de investigaţii, după care s-a depistat că copilul ar suferi de autism”. Bunica băiatului spune că, în această stare, nu a fost acceptat la nicio grădiniţă, iar medicii au sfătuit-o pe mama micuţului să-l ducă la Casa-internat pentru copii cu dizabilităţi mintale de la Orhei, spunându-i că acolo se vor ocupa de el educatori specializaţi şi că va primi astfel tratament şi îngrijiri medicale adecvate. “Eu nu eram de acord, dar ea era sigură că o face pentru binele fiului său. Când l-am dus, ni s-a spus să venim peste trei luni, ca să aibă timp să se obişnuiască cu regulile instituţiei. Avea 4 ani pe atunci. Eu nu am rezistat şi, la trei zile, am plecat să-l văd”, povesteşte bunica băiatului. Ea spune că îl vizitează săptămânal, iar de sărbători îl ia acasă. “Eram nemulţumită de tratamentul aplicat nepotului meu, căci nu vedeam progrese în dezvoltarea sa psihică şi intelectuală. Deseori îl găseam murdar şi neîngrijit. După trei ani, am hotărât să îl luăm acasă. Datorită proiectului “Comunitate incluzivă în Moldova”, implementat de organizaţia Keystone Human Services International Moldova, vom primi suport şi asistenţă pentru perioada adaptării băiatului în familie şi în comunitate. Copilul va frecventa grădiniţa din sat şi va beneficia de atenţia a doi asistenţi sociali”, explică femeia.

290-invalid225 de copii şi adolescenţi reintegraţi

Nicolae Beşliu, managerul echipei de implementare a proiectului “Comunitate incluzivă în Moldova”, al organizaţiei Keystone Human Services International Moldova, spune că proiectul îşi propune dezvoltarea de servicii la nivel de comunitate, astfel încât să fie create premise de reintegrare în familie şi în societate a copiilor cu dizabilităţi care sunt plasaţi actualmente în instituţii rezidenţiale. “Am luat o instituţie-pilot – Casa-internat pentru copii cu dizabilităţi mintale de la Orhei – şi lucrăm în direcţia reintegrării în familie, dar oferim şi alternative de integrare în comunitate pentru copiii care au statut de orfan, creând servicii de asistenţă parentală profesionistă, care sunt familiile substitutive sau casele comunitare, unde copiii au casa lor şi traiul lor, la fel ca şi ceilalţi semeni. Până la acest moment am reuşit să reintegrăm în familie 25 de copii şi adolescenţi. Asta înseamnă că părinţii au decis să-şi ia definitiv copiii acasă. Mai este şi un program de prevenire, deoarece există cazuri în care familiile nu ştiu cum să facă faţă unor asemenea situaţii, în special atunci când au un copil cu probleme şi decid să-l plaseze în instituţii specializate. Astfel de cazuri avem 26 la număr”, spune Nicolae Beşliu.

80 de copii din 322 au şanse de reintegrare

În 2008, Keystone Human Services International Moldova a efectuat o evaluare a gradului de deficienţă a celor 322 de copii de la Casa-internat din Orhei. În consecinţă, a fost recomandată integrarea în familii a unui număr de 80 de copii, despre care specialiştii au înţeles că se pot adapta în comunitate.

“Cu regret, există şi cazuri în care noi nu facem faţă şi copiii oricum ajung în instituţie – este vorba despre copii în stare foarte gravă, care au probleme de sănătate mintală, pentru care lipsesc nişte servicii psihiatrice ce ar susţine familiile în care cresc. Doi copii dintre aceştia au fost restituiţi în instituţie. Sperăm că, pe viitor, va fi dezvoltat şi un serviciu comunitar psihiatric”, explică Beşliu.

“Într-un caz, familia unui copil a fost sunată de la instituţie: “Veniţi şi luaţi copilul, căci e într-o stare foarte gravă şi e mai bine să moară acasă decât la internat”. Am intervenit şi am acordat suport familiei. Dacă iniţial copilul era imobilizat la pat, peste o jumătate de an a început să meargă, comunică în felul său cu familia. Putem spune că el a reînviat graţie mediului familial şi dragostei pe care i-o oferă familia sa” , spune Nicolae Beşliu.

Sentimentul de abandon, ca o traumă

Nelea Panfil, psiholog în cadrul proiectului Comunitate incluzivă în Moldova, organizaţia Keystone, susţine: “Copiii, aflându-se în instituţie, suferă de multiple traume – una dintre ele ar fi sentimentul de abandon sau trauma abandonului. Copilul pierde relaţia naturală cu părintele său şi, în consecinţă, se simte un nimeni. A doua – efectele instituţionalizării. Copilul nu are simţul de proprietate, că el are o casă, o familie. Nu se simte în rol de fiu, nepot, elev – toate rolurile pe care le-ar avea în viaţa obişnuită».

Pentru că instituţia rezidenţială este amplasată la o distanţă mare de localitatea lor de baştină, unii copii sunt foarte rar vizitaţi. Mulţi părinţi, chiar dacă au o situaţie financiară destul de bună, nu-i iau acasă, deoarece cred că aceşti copii le complică viaţa. Ei se consolează la gândul că acolo copiii se simt mai bine, au un acoperiş deasupra capului şi cred că asta este suficient. Pe de altă parte, nici comunitatea nu este pregătită pentru a accepta aceşti copii.

În cadrul proiectului Comunitate incluzivă în Moldova, între 16 şi 20 august, la Holercani, a fost organizată o şcoală de vară pentru copii şi tineri cu dizabilităţi mintale, la care au luat parte şi părinţii. Unii copii, aflându-se de mulţi ani în instituţii, s-au distanţat mult de părinţi, bunici, fraţi şi surori. La Holercani, cu ajutorul voluntarilor psihologi de la Keystone, membrii familiei au ocazia să facă o primă tentativă de a se apropia reciproc.

Timp de un an, de la Casa-internat din Orhei s-au întors pe la casele lor 25 de copii. Câţi copii mai aşteaptă împlinirea acestui vis – la Orhei, la Hânceşti sau în alte internate?

Carolina Stratan-Ghimp, 
stagiară ZdG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *