Principală  —  IMPORTANTE   —   Pocrovca: satul în care marfa…

Pocrovca: satul în care marfa pleacă, banii vin, iar sătenii rămân

Goniţi de sărăcie şi lipsa perspectivelor, cetăţenii R. Moldova îşi lasă casele, satele şi bătrânii şi emigrează în căutarea unei vieţi mai bune. Pe fundalul plecărilor masive peste hotare, Pocrovca a reuşit să câştige reputaţia localităţii din care nu pleacă nimeni. În timp ce tinerii se căsătoresc doar cu consăteni, iar fiecare gospodărie are propria plantaţie de zmeură, livadă de mere şi prune, peste o mie de lipoveni demonstrează, zi de zi, că cel mai bun pământ e cel de acasă.

Doar de pe un hectar de livadă se culeg până la 40 de tone de mere

La nordul R. Moldova, în raionul Donduşeni, găsim satul întemeiat de credincioşii ortodocşi de rit vechi, stabiliţi în Moldova din 1820. Fiind în căutarea unui adăpost, mai multe familii de fugari ruşi au cumpărat o bucată de pământ de la un boier basarabean, la un preţ mult mai mare decât se vindea la acea vreme. Acum, urmaşii care continuă şi astăzi să locuiască în sat ştiu să preţuiască fiecare palmă de pământ şi nu găseşti niciun ar lăsat în paragină, ne povesteşte Dimitrie Latâşev, mândru de localitatea despre care a scris şi o carte. Dimitrie mai spune că fiecare dintre consătenii săi are câte două nume. Unul, dat la botez, altul – scris în actele de identitate. Asta, pentru că încă din străbuni se credea că indicarea numelui într-un act e ca şi cum cineva de sus te-ar însemna. În acest fel, lipovenii îşi ascund numele de botez pentru a fi protejaţi de cele rele. Când am ajuns în Pocrovca, majoritatea localnicilor erau la muncă în câmp, iar lipovencele se duceau la slujbă la biserică.

Cultivarea deovlecilor printre plantații permite exploatarea fiecărei bucăți de pământ

Dragostea şi setea de pământ

150 de hectare de zmeură şi 390 de hectare cu livezi de mere cresc şi dau roade sub ochii şi din truda lipovenilor. Primarul satului, Ivan Lactionovici, declară că cei 1058 de săteni reuşesc, prin întreţinerea livezilor şi plantaţiilor, să creeze locuri de muncă nu doar pentru ei, ci şi pentru localnicii satelor vecine. Astfel, sunt înregistrate 580 de gospodării agricole. Primarul localităţii susţine că nu este nimic deosebit în faptul că cei din Pocrovca preferă să rămână în sat, în condiţiile în care este atâta recoltă: până la 40 de tone de mere la hectar. Dimpotrivă, nu-i înţelege pe cei care aleg străinătatea. „Nu înţelegem de ce alţii pleacă, îşi părăsesc ţara şi lucrează pentru străini”. Lipovenii nu-şi vând casele şi pământul niciodată, dimpotrivă, pentru a-şi extinde afacerea, au cumpărat şi cotele de pământ din satele vecine, care erau lăsate pârloagă. Mai mult ca atât, fiecărei gospodării îi revine responsabilitatea de a găsi un intermediar şi a exporta marfa. Piaţa de desfacere a producţiei agricultorilor din Pocrovca este Federaţia Rusă.

Anastasia Râlskaia

Tinerii care pleacă, revin

Puţini dintre lipoveni înţeleg româna, chiar dacă disciplina este studiată în gimnaziul din Pocrovca deja de 10 ani. În instituţia de învăţământ îşi fac studiile vreo sută de elevi. Cei mai mulţi dintre absolvenţi pleacă să-şi continue studiile la Otaci sau în alte oraşe, ca mai apoi să revină în satul de baştină. Anastasia Râlskaia absolveşte gimnaziul peste un an şi deja ştie că va învăţa la Colegiul Teologic de Rit Vechi din Moscova. Tot la Pocrovca, respectând tradiţia strămoşească, tinerii îşi întemeiază familii, doar cu fete sau băieţi din sat. În cazul în care aceştia sunt de altă confesiune, pot pleca în localităţile vecine, dar astfel de cazuri sunt rar întâlnite. În sat, un rol important îl au înţelepţii. Reuniţi într-un Sfat al satului, mai mulţi bărbaţi îşi spun cuvântul asupra posibilelor căsătorii. Pentru a evita riscul unui incest, bătrânii parcurg arborele genealogic al mirelui şi al miresei. Dacă nu există legături de sânge până la a şaptea generaţie în urmă, tinerii îşi pot face nunta, dar numai în zi de duminică, ne spune preşedintele Sfatului, Fiodor Şerbakov.

Înţelepciunea staroverilor

Preşedintele Sfatului s-a dedicat bisericii acum cinci ani. Zilnic, de la trei la şase ore, el este prezent la slujbe. Deşi vecinii le-au supranumit localitatea de baştină „satul bărbaţilor cu barbă”, Fiodor ne explică diferenţa: „Bărbaţii din localitate îşi lasă barbă atunci când se dedică bisericii. Sunt bărbaţi care şi la 30 de ani şi-au lăsat barbă”. Anterior, toţi strămoşii respectau ritul, de aceea a şi devenit ceva specific, acum însă Fiodor Şerbakov nu-i judecă pe ceilalţi, fiind conştient că este mult de lucru şi nu se reuşeşte.

Fiodor Șerbakov

Pe de altă parte, acesta şi-ar dori să fie mai mulţi la biserică, pentru că de numărul celor care citesc rugăciunile depinde cât de frumoasă e slujba. Totodată, la ei, dacă bărbaţii nu au barbă, nu pot fi înmormântaţi creştineşte. Lipovenii nu au un sistem de învăţământ teologic, preoţii sunt aleşi dintre credincioşii cunoscători ai tradiţiilor bisericeşti. Pe teritoriul bisericii, femeile poartă fuste. Ele, potrivit tradiţiei, nu-şi fac nod la broboadă. Bărbaţii se îmbracă în nişte impermeabile lungi, de culori închise. Şerbakov mai spune că una din diferenţele dintre credinţa veche şi cea nouă este faptul că, la ei, crucea are opt braţe, iar semnul crucii se face cu două degete.

Tradiţiile lipovenilor

Tradiţiile la lipoveni sunt stricte. Tinerilor îndrăgostiţi le este interzis să trăiască în doi, dacă nu sunt cununaţi. Dacă neglijează această normă, ei riscă să nu fie primiţi în biserică. Nunţile ţin două zile. În prima zi, tinerii se cunună, iar a doua zi are loc nunta propriu-zisă. Părinţii băiatului sunt responsabili de zidirea casei, iar părinţii fetei de „îmbrăcatul” ei. Toată zestrea se pune la loc de cinste în casa mirelui, după care, timp de o săptămână după nuntă, tot satul vine să o admire. În familie, bărbatul este capul, acesta trebuie să o înveţe, să o sfătuiască şi, în niciun caz, să o certe sau să o bată pe soţie. Familia este sfântă pentru lipoveni, iar divorţul şi avortul sunt cazuri rar întâlnite, fiind considerate mari păcate.

Imediat după naştere, mama şi pruncul beneficiază de o slujbă specială, oficiată de preot. În primele 40 de zile după naştere, femeia nu are dreptul să intre în biserică, fiind considerată necurată. Cât despre înmormântări, preotul refuză să-i înmormânteze pe cei care nu au mers la biserică. Aceştia sunt înmormântaţi într-un loc separat în cimitir. În cimitirele lipovenilor, crucile sunt puse la picioare. Ortodocşii de rit vechi cred că în acest fel morţii stau cu faţa la cruce şi se roagă, iar atunci când va veni Hristos, ei se vor ridica, crucea fiindu-le în faţă. Lipovenii sărbătoresc Crăciunul, Anul Nou şi Paştele şi ţin postul la fel ca şi creştinii de rit nou.

Drumul pribegiei

În anul 1652, în scaunul patriarhal al Rusiei Moscovite a urcat mitropolitul Nicon. El a început reforma religioasă, care a dus la scindarea bisericii ortodoxe ruse, dar şi a poporului rus. Au fost întreprinse modificări în ritualul religios, printre care înlocuirea semnului crucii cu două degete cu închinăciunea cu trei degete, introducerea doxologiei aleluia întreită, înconjurul nu după soare, ci invers. Cei care se opuneau reformei erau arestaţi, deportaţi prin mănăstiri, forţaţi să se dezică de schismă şi supuşi la chinuri. Ţarul Petru cel Mare le impunea staroverilor taxe duble, li se interzicea să ocupe funcţii în stat, erau obligaţi să poarte îmbrăcăminte distinctă, să plătească taxă specială pentru portul bărbii şi erau opriţi de a face slujba după vechiul ritual. Ca să-şi poată urma credinţa, lipovenii au luat drumul pribegiei. În prezent, cei care îi cunosc îi descriu pe lipoveni ca fiind muncitori şi prietenoşi.