Mă joc, deci învăţ

276-jocReţeta bunei dispoziţii: se pregăteşte terenul cu dans de samurai, se adaugă mingi de fotbal şi volei, se stropeşte, din când în când, cu apă minerală, apoi se condimentează cu medalii şi premii. Astfel poate fi caracterizat, pe scurt, evenimentul desfăşurat sâmbăta trecută, 8 mai, pe Stadionul Central din or. Ungheni.

Acţiunea organizată de Delegaţia Fundaţiei Elveţiene “Terre des hommes” în R. Moldova în parteneriat cu Direcţia Generală Raională Învăţământ, Tineret şi Sport Ungheni se înscrie în cadrul proiectului MOVE (mişcare, din engl. – n.r.) şi a întrunit circa 40 de copii şi 20 de părinţi din 4 comunităţi.

Dansul samuraiului

Totul a început cu jocul energizant “Dansul samuraiului”, la finele căruia copiii şi părinţii exclamau un “kia!” prelung, imitând vestiţii luptători japonezi. Ulterior, copiii au fost repartizaţi în 8 echipe, fiind antrenaţi în fotbal fair-play şi mingea în 5 pase, un joc care se bazează pe spiritul de echipă. După ce micuţii au luat o pauză, şi părinţii au fost implicaţi în diverse activităţi sportive psihosociale.

Potrivit lui Vladislav Oleatovschi, manager naţional al proiectului MOVE, evenimentul este primul de acest gen organizat în anul curent, motivul principal al desfăşurării lui fiind vremea caldă. “Noi preferăm evenimentele pe teren, la care să adunăm copii din mai multe localităţi unde există proiectul, dar e clar că, în timpul rece al anului, activităţile se petrec în săli”, ne-a declarat Vladislav Oleatovschi.

Prezent la eveniment, Petru Langa, vicepreşedintele r. Ungheni, a ţinut să mulţumească fundaţiei pentru faptul că a decis să-şi desfăşoare activităţile şi în această zonă. “În r. Ungheni, ca şi în multe alte raioane, la ziua de azi e nevoie să se acorde o atenţie sporită copiilor. Iar asemenea activităţi sunt foarte binevenite, pentru că, în paralel cu copiii, de ele beneficiază şi părinţii şi, nu în ultimul rând, profesorii”, a declarat Petru Langa.

“În captivitate”, de 1 an

Dumitru, un băiat de 11 ani din s. Hârceşti, are ceva în comun cu idolul său, brazilianul Ronaldinho – pasiunea pentru fotbal. Anume acest lucru l-a făcut să participe deja de un an la activităţile proiectului. “Îmi place să mă joc cu colegii, dar cel mai tare îmi place să joc fotbal”, spune Dumitru, ţinându-se cu mâna dreaptă de medalia pe care, cu câteva clipe în urmă, organizatorii i-o puseseră la gât.

Şi Mihai, un alt băiat de aceeaşi vârstă, din s. Teşcureni, spune că a găsit în activităţile proiectului ceea ce l-a captivat deja mai bine de un an. “Am aflat de la profesori (despre proiectul MOVE – n.r.), m-am dus să văd şi mi-au plăcut jocurile de acolo”, spune Mihai.

Şi părinţii par a fi mulţumiţi de impactul proiectului. Valentina Arcan din s. Unţeşti, mama unei fete de 14 ani, spune că, de când fiica sa a început să frecventeze proiectul MOVE, aceasta a devenit mai energică şi mai cointeresată să participe la diverse activităţi. “În sat copiii nu prea au unde să se implice, dar aşa, lor le e bine şi interesant”, crede femeia.

Iurie Jantovan, din s. Năpădeni, este tatăl unei fetiţe de 12 ani, beneficiară MOVE. Bărbatul spune că, până la apariţia proiectului, fiica sa frecventa alte cercuri din cadrul şcolii, dar acum s-a “reprofilat”. “Sunt jocuri mai interesante, mai atractive”, opinează Iurie Jantovan. Totodată, bărbatul recunoaşte că el, în calitate de profesor de educaţie fizică, preia diverse jocuri din cadrul proiectului, pe care, ulterior, le aplică în timpul orelor.

Sportul ca educaţie

Potrivit organizatorilor, scopul principal al evenimentului de la Ungheni este de a atrage atenţia actorilor relevanţi la soarta copiilor social vulnerabili sau ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare, copii care intră în grupul de risc de a deveni victime ale traficului de fiinţe umane şi ale exploatării, astfel încurajând dezvoltarea şi integrarea lor în societate. Totodată, acţiunea promovează abordarea instrumentului MJS (Mişcare, Jocuri şi Sport), utilizat în cadrul proiectului MOVE, instrument care ajută atât copiii să-şi dezvolte respectul de sine, încrederea, toleranţa, cooperarea, onestitatea, responsabilitatea, cât şi adulţii responsabili de aceşti copii.

“În total, de la începutul proiectului (2008 – n.r.), circa 800 de copii au beneficiat de aceste servicii”, ne-a declarat Vladislav Oleatovschi, manager naţional al proiectului MOVE. Potrivit acestuia, în cadrul proiectului a fost efectuată o cercetare a beneficiarilor, în faza iniţială şi peste nouă luni. “Copiii implicaţi sistematic în activităţile MOVE au o stare emoţională mai bună, sunt mai degajaţi, comunică mai uşor, au o reţea socială mai extinsă, iar respectul reciproc este mai pronunţat. Aceste lucruri mici, dar semnificative, le-a arătat cercetarea pe care am făcut-o”, a conchis managerul MOVE.

De menţionat că evenimente sportive similare celui de la Ungheni sunt preconizate la Soroca (22 mai) şi la Ialoveni (29 mai).

Ce este MOVE?

MOVE este un proiect desfăşurat de Fundaţia umanitară “Terre des hommes”, în parteneriat cu UEFA (Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal), pe o perioadă de trei ani (ianuarie 2008 – iunie 2011) şi implementat în Albania, R. Moldova şi în România. Scopul proiectului este ameliorarea stării copiilor expuşi riscului de a fi exploataţi sau traficaţi, prin intermediul jocurilor şi activităţilor sportive.

În R. Moldova, Delegaţia Fundaţiei Elveţiene “Terre des hommes” activează în patru regiuni – Chişinău, Ialoveni, Soroca şi Ungheni, prin intermediul a 130 de animatori.

N.C.



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Vitalie

    Si ca de obicei la moldoveni dupa proiect, seara: SI DIN NOU MUZICA – masa mare, “chileala”, veselie si MOVE – dikoteka:).

  2. Ludmila

    buna ..personal am participat la aceasta activitate sunt animatoare in comunitatea Untesti a fost super tare!!!Copii au ramas foarte multumiti,,,Bravo MOVE!!!

  3. IRINA

    SALUT CELOR IMPLICATI IN PROIECTUL MOVE. ESTE UN PROIECT PE PLACUL COPIILOR, CU ACTIVITATI DISTRACTIVE.TRAIASCA CEI DE LA FUNDATIA “TERRE DES HOMMES”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *