La Schinoasa, pădurea este singura salvare de frig

Cum se vor încălzi la iarnă şi cum va arăta noul “sadik”, sunt întrebările existenţiale între care se derulează viaţa oamenilor din satul Schinoasa la sfârşit de toamnă. Pentru cei vreo 300 de săteni, în exclusivitate romi, chiar dacă afirmă că sunt “căliţi”, venirea iernii aduce cu sine cea mai mare problemă temporară a lor, frigul. Necazul venirii iernii, însă, este umbrit în acest an de un eveniment de care Schinoasa n-a mai avut parte – deschiderea unui Centru comunitar pentru copiii preşcolari, pe care romii îl asociază cu grădiniţa. Deşi niciun locuitor al acestui sat nu a frecventat vreodată grădiniţa, această noţiune li se pare mai pe înţeles decât cea de centru comunitar.

“Ajunge civilizaţia şi la Schinoasa, dar câte un pic şi cam încet. Chiar dacă mai suntem ca într-un ţarc, nu-i chiar ca înainte, când toţi copiii fugeau la drum să vadă maşina, când trecea vreuna prin sat”, spune cu înţelepciune mătuşa Raia. Cu şcoală la sovietici, ea se numără printre puţinii locuitori ai satului Schinoasa care au 9 clase absolvite. Pentru acest sat din raionul Călăraşi, care se află la doar vreo 60 de kilometri de Chişinău, obţinerea unui document de absolvire a şcolii nu este o prioritate şi nici o tradiţie. Cu sau fără educaţia de bază, o bună parte dintre ei sunt convinşi că viaţa nu li se va schimba în bine, din simplu motiv că sunt romi şi că-s izolaţi de lume.

Satul Schinoasa, care, administrativ, face parte din cadrul comunei Ţibirica, se află pe traseul Călăraşi-Orhei. De la şosea, satul nu poate fi văzut, pentru că e situat într-o vâlcică de sub pădure. Până acum un an, lipsea şi indicatorul localităţii. Cunoscătorii identificau satul după fântâna de pe marginea şoselei, din apropierea drumeagului ce duce spre sat. Acum acolo se construieşte şi o staţie.

Curte cu pietre şi vreascuri

Gospodăria mătuşii Raia şi a lui moş Vasile, una dintre familiile Cozma, pentru că aproape jumătate dintre schinoşeni poartă acest nume, este despărţită doar de vreo doi copaci de drum, unul dintre cele trei din sat, care mai degrabă arată a potecă. (Cam aşa, fără gard şi fără poartă, arată o bună parte dintre gospodăriile Schinoasei.) În ogradă, zace de câţiva ani un morman de piatră, destinat construcţiei casei unuia dintre cei cinci feciori ai familiei, singurul rămas fără casă, şi o legătură de vreascuri, proaspăt adusă din pădure.

După ce şi-au petrecut la şcoală trei din cei patru nepoţi pe care îi cresc, bătrânii mai trebăluiesc prin gospodărie, hrănesc porcuşorul, cumpărat în vară de la târg, care încă va fi mic de tăiat la Crăciun, hrănesc cele vreo 18 raţe, singurele păsări de pe lângă casă, care se mişcă în voie prin toată mahalaua şi care, pe rând, vor fi tăiate până va da gerul cel mare, pentru că n-au unde fi adăpostite şi pentru că şase guri, patru permanent flămânde, trebuie hrănite cu ceva. După aceasta, bătrânul, cum îşi alintă mătuşa Raia soţul, se porneşte la vie, unde are ceva treabă şi de unde la întoarcere va aduce o legătură de lemne uscate, adunate din pădure.

Bunelul, cel mai bun prieten al nepotului de 3 ani

Scai din urma moşului se ţine cel mai mic nepot, Trofimaş, care în primăvară va face patru ani. După ce pleacă la şcoală în satul vecin cele două surori şi fratele mai mare, cel mai bun prieten al mezinului este bunelul Vasile. Îl însoţeşte peste tot şi-l asistă la toate treburile gospodăreşti. După o lungă negociere între bunici şi nepot, acesta acceptă să rămână acasă cu mâca, cum îi zice el bunicăi. Cu muci până la buza superioară şi cu urechile scoase afară de sub căciulă, nu stă locului o clipă. Fugăreşte raţele, se urcă de câteva ori în copacul din curte, contrar rugăminţilor bunicăi, şi se apucă să pregătească pentru foc vreascurile din curte. Cam astea-s ocupaţiile preferate ale lui Trofimaş, după ce s-a rupt scrânciobul construit în copacul din curte.

“Un sac de jucării” de la Moş Crăciun

Băiatul cu greu numără, bunica spune că poate până la 20. Nu are nicio carte şi nici creioane, cu excepţia celor ale fraţilor şcolari. Ştie o singură poezie, despre Moş Crăciun, pe care a învăţat-o recent. Copilul este convins că, dacă va fi cuminte şi nu va uita poezia, Moşul îi va aduce jucării. El vrea un sac întreg, ca în poezia pe care o recită: “Moş Crăciun cu barba sură, / Chiar de ai temperatură, / Tu la noi tot să vii / Cu un sac de jucării”. Băiatul are o singură jucărie, o maşinuţă de culoare albastră, rămasă de la joacă fără câteva detalii. Trofimaş aşteaptă ca mama şi tata, atunci când vor veni de la lucru din Rusia, acolo unde muncesc majoritatea tinerilor din Schinoasa, să-i aducă vreo jucărie, dacă nu, se va mulţumi cu ce-i va aduce Moşul. Jucăriile nu le vrea doar pentru sine. Spune că le va duce la grădiniţa care iată-iată se va deschide, ca să se joace cu ele împreună cu ceilalţi 21 de copii de vârstă preşcolară din sat.

Ce este grădiniţa, Trofimaş nu prea ştie. A aflat de la bunica, care şi ea cunoaşte de la televizor, că acolo este bine, sunt mulţi copii şi multe jucării. Băiatul spune că e şi frumos, zilele trecute a văzut el singur ce mobilă frumoasă a fost adusă acolo unde a fost cândva şcoala. “Noi n-avem de asta”, spune el în timp ce rupe cu genunchiul un vreasc.

Vreascurile dintre amendă şi lemnele cumpărate

Bunica Raia speră că până în iarnă copiii vor putea merge “acolo”. Astfel ar avea cu o problemă mai puţin. Ar face focul numai spre seară şi ar economisi din lemne. Despre gaz, la Schinoasa nici nu se discută, acesta aici n-a ajuns, şi poate că e şi mai bine aşa, pentru că nimeni nu şi-ar permite să achite pentru o astfel de căldură. Nici la cărbune nimeni nu se gândeşte. De buzunarul acestei comunităţi sunt doar vreascurile din pădure. De la o vreme, şi cu acestea au necazuri. Dacă sunt prinşi de pădurar cărând lemne, sunt amendaţi, dar dacă ar avea bani, oamenii n-ar aştepta amenda, ci şi-ar cumpăra lemne.

“300-400 de lei costă un cubometru de lemne. De unde atâţia bani?”, se întreabă cu necaz vecina mătuşii Raia, Valentina. În curte, cu ajutorul nepoţilor, aceasta a adunat o grămăjoară de lemne, dar crede că-i vor ajunge doar pentru vreo două săptămâni. Una dintre fiicele Valentinei, Nina, spune supărată că a tăiat toţi copacii pe care-i avea de-a lungul gardului şi a ogorului, a mai adunat câte ceva de cu vară, dar tot nu ştie cum va ieşi din iarnă. “Ca să-mi trimit copilul la şcoală, trebuie să-i dau măcar un ceai, iar ca să-l fac, trebuie să aprind focul în plită şi să ard un braţ de lemne. Să trimit copilul flămând nu mă lasă inima, dar nici 100 de lei pe lună să-i dau ca să mănânce la şcoală nu am”, se plânge femeia.

Zilele trecute, întreg satul a asistat la descărcarea mobilei pentru viitorul centru comunitar, pe care ei îl numesc grădiniţă. Timp de o zi, cu toţii au uitat despre problemele de rutină, despre frig, despre supărarea pe pădurarul care-i sperie cu amenda, despre lipsa banilor şi altele. Au tot discutat despre scaunele, mesele şi dulapurile colorate care au ajuns în sat şi de care au mai văzut doar la televizor.

Schinoasa este una dintre 50 cele mai sărace localităţi rurale din Moldova, care nu au grădiniţă, dar în care vor fi deschise cu suportul UNICEF, în cooperare cu Ministerul Educaţiei, FISM şi cu susţinerea financiară a companiei internaţionale IKEA, centre comunitare destinate copiilor de vârstă preşcolară.

Tatiana EŢCO

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *